O soluție pentru un ”război de necâștigat”

”Mulți comentatori vor insista că războiul din Ucraina trebuie decis doar pe front. Însă această viziune nu ține cont de faptul că este puțin probabil că realitățile structurale ale războiului să se schimbe, chiar dacă linia frontului se va muta. SUA și aliații trebuie să fie capabili să ajute Ucraina atât pe front, cât și la masa negocierilor. Este momentul să începem”, se încheie  o analiză publicată in Foreign Affairs de Samuel Charap, de la Rand Corporation, un think tank american de politica externa care, în 2019, publica un studiu în care cerea arme letale pentru Ucraina, sprijin pentru aderarea la NATO și arăta că un posibil război ruso-ucrainean ar putea slăbi regimul Putin. Apoi, în 2023, după un an de război in Ucraina, un alt studiu RAND arăta că o victorie netă a Ucrainei este imposibilă.

”Calea negocierilor este o loterie, însă este una cu riscuri mici și cu potențiale beneficii foarte  mari. Eșecul ne-ar tot acolo unde am ajunge dacă nu am face nimic. Însă succesul ar putea menține statalitatea Ucrainei, ar reduce pericolele care pândesc democrația, ar descuraja potențiale agresiuni ruse și ar reduce mult riscurile unei escaladări. O pace stabilă și durabilă precum cea dată de armistițiul coreean ar fi nu numai o victorie pentru Ucraina, ci și pentru susținătorii ei din întreaga lume”, se încheie un alt articol publicat în aceeași ediție iunie-iulie 2023 a Foreign Affairs, care propune modelul armistițiului coreean pentru încheierea războiului din Ucraina.

Ambele articole au fost publicate înainte de ”marșul” asupra Moscovei al Grupului Wagner. Având în vedere contraofensiva palidă de până acum a armatei Ucrainei și reacțiile comentariatului din această parte a Europei și a celui neoconservator din SUA la ”puciul care nu a fost” al lui Evghenii Prigojin, ne putem întreba dacă nu cumva această mișcare a Grupului Wagner ar fi trebuit să fie o parte (poate chiar cea mai importantă) a amintitei contraofensivei ucrainene.

Foreign Affairs este vocea think tankului Council on Foreign Relations, unul dintre principalele laboratoare ale politicii externe americane. Este oarecum surprinzător că aceste chemări la negocieri între Rusia, Ucraina și Vest apar chiar în timpul a ceea ce regimul de la Kiev și, mai cu jumătate de gură, aliații din Vest, numesc contraofensiva ucraineană. Niciuna dintre cele două analize nu consideră că este realistă varianta înfrângerii totale a Rusiei în Ucraina, după cum nu consideră realist nici scenariul susținut în 2022 de șeful Pentagonului, generalul Lloyd Austin – acela că războiul trebuie să slăbească Rusia într-atât de mult, încât Moscova să nu mai poată amenința Ucraina și alte țări în aceeași manieră.

Dimpotrivă, indiferent unde se va afla linia frontului, Rusia și Ucraina se vor amenința reciproc și în cel mai grav mod pentru mulți ani de acum înainte, dacă nu se va ajunge la un armistițiu sau la un acord de pace, arată ambele analize. ”Nici Rusia și nici Ucraina nu vor reuși să-și impună controlul asupra a ceea ce consideră a fi teritoriile lor. Altfel spus, războiul se va încheia fără reglementarea disputei teritoriale. Fie Rusia, fie Ucraina, dar cel mai probabil ambele, vor trebui să recunoască o linie de control de facto, pe care să nu o considere oficial ca fiind frontieră internaționala”, scrie Samuel Charap, în prima analiză amintită – ”Un război de necâștigat”.

Istoria sugerează că războiul dintre Rusia si Ucraina se poate prelungi ani și ani de zile. În 2021, Universitatea din Uppsala a elaborat o statistică ce arată că 26% dintre războaiele dintre două state ce au avut loc între 1946 și 2021 s-au încheiat după mai puțin de o luna, în timp ce 25% dintre aceste războaie au durat cel mult un an. Același studiu arată că războaiele dintre state care au  depășit durata de un an s-au încheiat, în medie, după un deceniu. ”Ucraina merită să evite această soartă”, arată articolul publicat de Foreign Affairs.

Apoi, dincolo de riscurile nucleare despre care se vorbește foarte mult, un război prelungit în Ucraina va avea ”efecte sistemice, cvasi-existențiale, asupra taberelor beligerante”. Cum se va putea reface economia Ucrainei și ce sens are ca regimul de la Kiev și Vestul să vorbească despre ”reconstrucția Ucrainei”, câtă vreme spațiul aerian al țării ar rămâne închis, porturile ar fi si ele sub blocadă, orașele ar fi supuse bombardamentelor, fie ele și sporadice, bărbații ar fi pe front, nu în uzine și la birou, iar numărul refugiaților ar rămâne de ordinul milioanelor și mulți nu și-ar mai dori să revină în țară. ”Suntem deja dincolo de punctul în care acest conflict poate fi redus doar la o anumită geografie”, scrie Samuel Charap, atrăgând atenția că, deși atenția presei este mereu captată de angajamentul ”alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, înalții oficiali americani repetă că războiul trebuie să se încheie prin negocieri.

Din nou folosind datele din 1946 și până în 1997, politologul Virgina Fortna a demonstrat că cele mai lugi perioade de încetare a focului au fost obținute în urma unor acorduri pentru stabilirea unor zone demilitarizate, cu garanții din partea terților, cu trupe de menținere a păcii sau cu comisii mixte pentru reglementarea disputelor, acorduri care folosesc un limbaj clar, deloc vag. În ce privește garanțiile de Securitate, acestea nu vor putea fi obținute prin aderarea Ucrainei la NATO, arată articolul din Foreign Affairs. ”Chiar dacă ar fi consens între membrii NATO pentru aderarea Ucrainei (și nu este consens), acest lucru ar face ca pacea să nu fie deloc pe placul Rusiei, iar Putin ar decide să continue lupta”.

Variantele pentru garanțiile de securitate pot fi cele oferite de SUA Israelului în 1975, împotriva unei agresiuni a Egiptului. Sau ar putea fi garanțiile oferite Coreei de Sud. Indiferent de aceste garanții, arată articolul din Foreign Affairs, ”armistițiul ar lăsa Ucraina – cel puțin temporar – fără o parte din teritoriul ei”. ”Însă țara ar avea oportunitatea de a se recupera economic, iar moartea și distrugerile ar înceta. Ucraina ar rămâne în conflict cu Rusia pentru teritoriile ocupate, însă acest conflict ar fi unul politic, economic, cultural, unde Ucraina, cu susținerea Vestului, ar putea avea avantaje”.

Așadar, Samuel Charap, de la RAND Corporation, invită la explorarea unui armistițiu cu cedări teritoriale din partea Ucrainei. Același lucru face un alt articol publicat de Foreign Affairs, care încearcă o paralelă între situația actuală din Ucraina și Războiului din Coreea și negocierile pentru armistițiul încheiat în 1953. ”Modelul coreean. De ce armistițiul este cea mai bună speranță pentru pace în Ucraina” este un articol care arată că cedarea Donbasului și a Crimeii este o soluție bună pentru pace și pentru revigorarea și reconstrucția Ucrainei.

”Zelenski ar putea să reziste la presiunea din partea SUA și NATO, strategia lui ar putea fi cu totul alta. A refuzat să cedeze din teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea și Donbasul. Concesiile în aceste zone i-ar putea afecta poziția și perspectivele electorale. O încetare a focului ar lăsa Ucraina într-o posiție strategică mai proastă, cu teritorii pierdute, cu acces restrâns la Marea Neagra și cu o relație de securitate ambiguă cu NATO. În aceste condiții, Zelenski s-ar putea dovedi mai încăpățânat decât sud-coreeanul Rhee, în anii 1950. Mai mult, SUA și aliații au mai puține pârghii de control asupra Ucrainei decât aveau asupra Coreei de Sud. Nu sunt trupe americane în Ucraina; ucraineni sunt cei care lupta și mor. Iar garanțiile de securitate pentru Ucraina pot fi controversate. Președintele Eisenhower putea oferi o alianță Coreei de Sud, în timp ce președintele Joe Biden ar întâmpina opoziția unor țări membre NATO”.

”Pentru a-l convinge pe Zelenski să accepte un compromis, Washingtonul și guvernele europene trebuie să se consulte îndeaproape cu el, pentru a se asigura că el și reprezentanții lui vor juca un rol central în negocieri. Și mai important, ar trebui ca securitatea post-conflict și ajutoarele economice să fie condiționate de voința Ucrainei de a face concesii. Kievul vrea garanții de securitate în orice acord. Aderarea la NATO este puțin probilă acum, dar SUA și diplomații NATO trebuie să exploreze alte tipuri de garanții, precum angajamentele pe termen lung pentru a antrena și consilia forțele ucrainene”, arată cea de a doua analiză publicată de Foreign Policy.

Din cele două articole apărute în publicația Council on Foreign Relations și din declarațiile fostului premier israelian Naftai Bennett cum că regimul Zelenski a fost gata să ajungă la un acord cu Rusia la nici o lună de la invazia din februarie 2022, însă Vestul s-a opus, se pot desprinde câteva concluzii.

1.       SUA și o parte din aliații din NATO nu au dorit ca războiul din Ucraina să dureze o lună (așa cum au durat o bună parte din conflictele interstatale postbelice). După un an și jumătate de conflict, aceiași aliați occidentali sunt pentru încheierea unui armistițiu în Ucraina, însă de această dată se pare că același regim Zelenski ce dorea pacea în 2022 se opune. Să fie vorba despre radicalizarea datorată pierderilor uriașe de vieți omenești suferite de Ucraina? Să fie vorba despre faptul că puterea de la Kiev a ajuns să fie controlata de o grupare ultranaționalistă radicală pentru care președintele Zelenski este un simplu colector de fonduri și echipamente militare vestice? Să aibă legătură declarația lui Volodimir Zelenski privind potențiala amânare a alegerilor prezidențiale din Ucraina cu tentativele Vestului de a forța concesii din partea Kievului?

2.       Ambele articole publicate de Foreign Affairs lasă să se înțeleagă că regimul de la Kiev este o piedică cel puțin la fel de mare în calea unui armistițiu cât este regimul Putin. Articolele nu elaborează pe marginea poziției Moscovei, ci spune doar cât de ”sângeros” este regimul de la Moscova și cât de refractar poate fi Vladimir Putin (care este puțin probabil să moară pentru a face posibil armistițiul, așa cum s-a întâmplat cu Stalin, în 1953, cu câteva luni înaintea armistițiului dintre cele două Corei).

3.       Modelul Coreei de Sud este prezentat ca unul dezirabil pentru Ucraina și pentru Europa. Asta va presupune cedări teritoriale din partea Ucrainei, dar va presupune și o înflorire economică a Ucrainei. Dar ce se va întâmpla cu politica, justiția, cu democrația, pentru că, nu-i așa, în Ucraina este un război între democrație și autocrație? Coreea de Sud a fost condusă autoritar din 1953 și până în 1997. Iar economia s-a dezvoltat în jurul unor conglomerate opace și atotputernice, ce beneficiau de impunitate. Dictaturile s-au prăbușit, dar ”Republica Samsung” a continuat cel puțin până la arestarea fostei președinte Park Geun-hye (fiica dictatorului Park Chung-Hee), în 2017, pentru corupție. Modelul conglomeratelor sud-coreene (cheobol) pare o cale de urmat pentru oligarhii ucraineni, mai puțin pentru presa, ONG-urile și politicienii din Ucraina și din Vest care spun mereu că luptă pentru democratei și împotriva autocrației.

4.       Ambele articole publicate de Foreign Affairs arată că posibilele încercări ale administrației SUA de a iniția negocieri pentru un armistițiu se vor lovi de opoziția aripilor neoconservatoare din Partidul Republican și Partidul Democrat. Viziunea acestora din urmă este similară cu cea a guvernelor din Flancul Estic al NATO și merge până la strategii de răsturnare a regimului Putin și de spargere a Federației Ruse în mai mute state, pornind de la presiunea cauzată de efortul de război din Ucraina.