„Presiunea a început când am primit prima adresă, undeva în prima săptămână a lunii ianuarie. Eu mă văd cu domnul ministru la începutul anului, în data de 12 ianuarie, și atunci primesc personal acea adresă, ca urmare a primei noastre întâlniri de lucru. Consilierul său îmi spune să acord maximă atenție adresei, iar eu am întrebat: ce legătură are? Întrebarea mea a fost: ce legătură are stadiul implementării proiectelor de digitalizare din PNRR cu întâlnirea cu Schwarz? Au apărut tot felul de mesaje despre Schwarz: „V-ați mai gândit?”. Comunicări verbale, telefonice sau pe Whatsapp”, a precizat Dragoș Vlad, potrivit Mediafax.
Valuri de adrese și corespondențe
Fostul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României mărturisește, potrivit sursei citate, că a urmat un val de corespondențe și adrese.
„Urmează apoi o cascadă de adrese și corespondențe pe diverse subiecte, în care se cereau, pe lângă situații și informații redundante privind stadiul implementării proiectelor europene și PNRR, date care erau deja raportate în sistemele informatice gestionate de Ministerul Fondurilor Europene. Ministerul menționat avea acces, prin funcționarii săi, la toate situațiile și la progresul proiectelor. Le puneam la dispoziție săptămânal și dădeam rapoarte” a mai spus Dragoș Vlad.
Plângerea pe care a înaintat-o către DNA pe numele Oanei Gheorghiu ar avea ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de influență.
Reamintim că, pe 4 mai 2025, șeful Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș Vlad, a fost demis din funcție de către vicepremierul Oana Gheorghiu. Aceasta și-a motivat decizia invocând „eșecuri profesionale”.
Ne-am plans pana acum de abuzurile si hotiile politicienilor?! Ce avem acum, in acest guvern demis dar lipiti de scaune cu „glue” e ceva peste orice imaginatie. Au luat banii romnilor precum cei din buzunarele proprii. Vor raspunde. Abia asteptam sa-i vedem in fata legii. Ce fac ac. domni nu poate ramane fara raspunsuri si raspunderi. Inclusiv televiziunile pana mai ieri „prietene” vad, si-au schimbat atitudinea fata de ac indivizi.
O fi refuzat spaga. Acum e invers.
Până nu se schimbă culoarea politică la Guvern, NIMIC nu se va întâmpla, Justiția este la comandă politică. ca acum, niciodată nu a fost așa corupție în România.