Oana Schmidt Hăineală vrea să reintroducă cenzura?

În loc să-şi facă ordine în propria curte, CSM sare la beregata presei. Şefa CSM nu cunoaşte prevederile Constituţiei? Cine a lezat 2000 de judecători, presa sau CSM? 

CSM centrează şi tot CSM dă cu capul

CSM (probabil nu în întregime, ci grupul aflat sub infleunţa procurorului Oana Schmid Hăineală – preşedintele acestui organism) are mai nou o preocupare majoră: aceea de a pune botniţă presei. Şi pentru a-şi duce misiunea la capăt, utilizează drept pretext scandalul „Alexandrescu” (şeful Antena Group). Concret, şefa CSM a cerut inspecţiei Inspecţiei judiciare să verifice dacă modul în care mediile de informare a trustului Intact nu au lezat independenţa procurorilor şi judecătorilor. Inspecţia Judiciară a verificat şi evident a ajuns la concluzia că „independenţa sistemului judiciar a fost lezată”. Drept urmare, joi 27 iunie, CSM a aprobat raportul Inspecţiei Judiciare. Trecem peste faptul că în acest caz CSM a centrat, şi tot CSM a dat cu capul. Dar nu putem trece peste faptul că reacţia CSM privind un caz particular exte extrapolat la nivelul general al mass-media.

Ce spune Hăineală şi ce spune Constituţia

CSM se ascunde după formulări de „lezarea independenţei judecătorilor şi procurorilor”, „apărarea sistemului judiciar”, „decredibilizarea actului de justiţie” etc. În comunicatul de presă în care CSM anunţă că a aprobat raportul Inspecţiei judiciare, sunt două paragrafe extrem de periculoase şi care intră în coliziune şi cu Constituţia:

–         Dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

–         Într-un stat de drept, nimeni nu are dreptul să extrapoleze nemulţumirile referitoare la instrumentarea unei anumite cauze, asupra întregului sistem judiciar. În măsura în care procedează astfel, persoana respectivă aduce, inevitabil, atingere prestigiului justiţiei şi independenţei magistraţilor.     

Cele două paragrafe sunt o premieră în România post-decembristă şi reprezintă o tentativă de a limita libera exprimare în România. Numai că cele două paragrafe sunt contrazise flagrant de articolul 30 din Constituţie.

–         Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile

–         Cenzura de orice fel este interzisă.

Există în Constituţie şi o serie de limitări speciale ale libertăţii de exprimare, dar în niciun caz nu este vorba de situaţiele invocate de CSM şi Oana Schmid Hăineală. Vă prezentăm respectivele prevederi constituţionale:

–         Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine

–         Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

CSM cere respect pentru judecători, dar îi calcă în picioare

Principiul independenţei justiţiei presupune independenţa fiecărui judecător în parte în exercitarea funcţiei. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial şi să poată acţiona fără restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare, se arată în comunicatul CSM.

Toate bune şi frumoase, dar acest paragraf denotă o notă de iprocrizie de zile mari. CSM cere respect pentru judecători, susţine că le apără independenţa, dar acelaşi CSM, mai precis dna Schmid Hăineală şi fidelii ei au ignorat pur şi simplu votul a 2000 de judecători care au decis revocarea din CSM a Alinei Ghica şi a lui Vasilică Danileţ. Prin acţiunea CSM, celor 2000 de judecători nu le-a fost afectată independenţa şi imparţialitatea? Articole de presă în care se arată că X sau Y au fost condamnaţi pe nedrept, articole de presă în care se arată că din vina unor judecători Românoa a fost condamnată la CEDO sau articole în care se exprimă surprinderea privind infirmarea categorică a unor sentinţe de către instanţe de acelaşi nivel sau publicarea unor poze cu judecători în compania unor interlopi sau cu judecători în ipostaze exotice nu înseamnă în niciun caz ştirbirea independenţei judecătorilor. În schimb ce a făcut CSM în cazul Ghica-Danileţ reprezintă clar o ştirbire a independenţie şi a prestigiului judecătorilor.

Kovesi apărată fără să fie atacată

Foarte interesant (şi distractiv) este un pasaj din comunicatul CSM. „Speculaţiile referitoare la fostul soţ al doamnei procuror şef Laura Codruţa Kovesi s-au dovedit nefondate, întrucât, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că acesta nu are nici o calitate în dosarul penal la care se face referire, astfel încât nu există nici un indiciu obiectiv că imparţialitatea doamnei procuror şef al DNA în legătură cu dosarul amintit ar putea fi afectată, aşa cum s-a sugerat în mass-media”.

Ei bine, acest paragraf este unul hilar. Mass-media a informat că fostul soţ al procurorului şef al DNA s-a aflat pe ştatele de plată RCS & RDS SA., parte inplicată în scandalul „Alexabdrescu”, dar nimic mai mult. Nimeni nu a scris, relatat, transmis etc că fostul soţ ar avea vreo calitate în respectivul dosar penal. De ce a trebuit atunci să existe acest paragraf? Poate doar pentru a-i mai scutura o scamă inexistentă de pe haina Laurei Codruţa Kovesi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.