Ministrul Oana Ţoiu a deschis, împreună cu ministrului federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Johann Wadephul, la invitația acestuia, cea de-a cincea ediţie a Conferinţei de securitate de la Kiel, potrivit MAE.
„Investiţiile comune pentru securitatea la Marea Neagră şi dezvoltarea infrastructurii maritime au o miză strategică pentru UE, pentru regiune şi pentru parteneriatul transatlantic. Marea Neagră este poarta maritimă strategică pentru conectarea rutelor majore de transport şi conectivitate energetică şi digitală: Coridorul de Mijloc (Ruta Trans-Caspică), Reţeaua TRACECA, Dunărea – Marea Neagră, cablurile submarine de energie şi date, Coridorul Vertical sunt toate rute strategice cu un rol economic şi geopolitic în ascensiune”, a declarat Oana Ţoiu.
Ministrul federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Johann Wadephul, a vorbit despre importanţa aducerii Mării Negre în centrul gândirii strategice europene atât în prezent, cât şi în viitor, inclusiv din perspectiva proiectului de reconstrucţie a Ucrainei.
De asemenea, ministrul Oana Ţoiu a prezentat stadiul dezvoltării conceptului Hub-ului UE de Securitate Maritimă la Marea Neagră, primul proiect-fanion care prinde contur în cadrul Abordării Strategice a UE pentru Marea Neagră.
Structura, care va fi găzduită de Constanţa şi Varna, este rezultatul cooperării interinstituţionale din România şi al coordonării cu Bulgaria.
Obiectivele sale fundamentale se axează pe
- îmbunătăţirea cunoaşterii situaţionale
- eficientizarea schimbului de informaţii şi a analizei
- consolidarea rezilienţei în faţa ameninţărilor hibride
- protecţia infrastructurii maritime
- coordonarea mai facilă privind securitatea la Marea Neagră cu celelalte state, cu instituţiile relevante UE şi NATO
În marja conferinţei, cei doi miniştri de externe au avut o întâlnire bilaterală axată pe susţinerea investiţiilor şi a schimburilor comerciale.
Citește și: Oana Țoiu demască minciunile Rusiei la ONU în cazul Galați: „Încearcă să schimbe adevărul cu propriile povești”
Germania este principala piaţă de export a României, 20% din total, şi în topul investitorilor, pe contribuţia Germaniei la
- apărarea aeriană pe teritoriul României în structurile aliate NATO
- perspectivele bugetului UE
- creşterea competitivităţii şi preşedinţia României a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP)
Miniştrii au revizuit totodată rezultatele Planului de acţiune România – Germania, semnat în iulie 2025, potrivit MAE.
- cooperarea pe piaţa muncii şi a protecţiei sociale cu acţiuni planificate până în 2027
- parteneriatul privind clima şi tranziţia energetică semnat în martie 2026
- reluarea comisiei mixte guvernamentale România – Bavaria ca susţinere a investiţiilor cheie.
Conferinţa de securitate de la Kiel, aflată la cea de-a cincea ediţie
Intitulată „Between Fresh Breeze and Cold Breeze: Navigating the Future of European Security”, conferinţa a beneficiat de participarea mai multor parlamentari, diplomaţi, militari, reprezentanţi ai sectorului academic şi ai societăţii civile.
Printre aceştia s-au numărat miniştrii afacerilor externe din România, Germania şi Islanda, membri ai Parlamentului European, respectiv ai parlamentelor naţionale din Germania, Canada, Bulgaria, comandanţi în cadrul Forţelor Navale din Germania, SUA şi la nivelul structurilor de profil ale NATO, preşedintele Fundaţiei „Konrad Adenauer”, Annegret Kramp-Karrenbauer.
Au fost dezbătute provocările de securitate din Marea Baltică şi Marea Neagră, precum şi evoluţiile din regiunea arctică şi Nordul Îndepărtat.
Evenimentul a fost organizat de Fundaţia „Konrad Adenauer”, în cooperare cu Institutul Internaţional pentru Studii Strategice şi Fundaţia Hermann-Ehlers.
Despre tot felul de planuri si mari preocupari pt. aceasta zona a Marii Negre sa tot facut si sa tot spus de foarte multi ani si ca dovada,evenimentele din ultimile zile ne-au demonstrat ca de fapt nu sa fxcut nimic, sa pierdut timpul de pomana ,au fost cheltuiti bani destul de multi cu aceste intalniri ,exact cum si acum se procedeaza la fel. Cand o sa vina timpul ca sa se si faca ceva ?
Cine e tzoiu!?!