Olanda cere expulzări din zona euro

Într-o intervenţie fără precedent, prim-ministrul Olandei, liberalul Mark Rutte, face o pledoarie pentru expulzarea ţărilor recalcitrante din zona euro şi, implicit, modificarea Tratatului Uniunii. Este pentru prima dată când un reprezentant al unei ţări fondatoare face o asemenea declaraţie tranşantă, cu atât mai mult cu cât ea este sub forma unui articol de opinie în „Financial Times”, co-semnat de ministrul de Finanţe din cabinetul său, Jan Kees de Jager.

Rutte&Co. şi-au asumat rolul „avocatului diavolului”, acolo unde Merkel, Sarkozy şi liderii de la Bruxelles fie au evitat să se pronunţe, fie au dat de înţeles că o astfel de măsură nu este de dorit. Cei doi au făcut referire la Pactul de Stabilitate, un set de reguli financiare pe care ţările membre ale zonei euro şi le-au asumat, odată cu aderarea. Însă Pactul funcţionează ca un fel de „gentlemen’s agreement” şi, după cum se vede treaba, o anumită parte a politicienilor europeni nu sunt gentlemeni, având în vedere încălcările grosolane ale acestuia. Interesant este că autorii nu absolvă de vină nicio ţară membră, pentru că, în viziunea lor, toate au fost părtaşe, fie direct, fie prin non-intervenţie, la încălcarea acestor reguli menite să nu destabilizeze moneda unică. O poziţie cât se poate de realistă şi onestă!

Autorii consideră că regulile esenţiale ale Pactului (maxim 3% din PIB deficit şi maxim 60% din PIB împrumuturi) trebuie să rămână neschimbate, însă modul în care ele sunt implementate trebuie regândit. Pentru a garanta un euro solid şi o Europă prosperă pe termen lung, consideră Rutte şi De Jager, este nevoie „de o ruptură radicală cu trecutul”. Clarificând, cei doi consideră că, pe lângă planificarea bugetară avansată (apropos, e deja septembrie, trebuie să prezentăm şi noi bugetul pe 2012 la Bruxelles!), mai trebuie instituită o supervizare independentă a respectării regulilor bugetare. Adică, un nou Comisar cu un rol de poliţist de bugete, care să aibă putere să aplice sancţiuni statelor recidiviste. Sancţiunile merg, gradual, de la creşterea taxelor naţionale, reducerea accesului la fondurile europene, creşterea contribuţiei la bugetul Uniunii, aprobarea prealabilă a cheltuielilor din bugetul naţional, înainte de a fi prezentate Parlamentului, la suspendarea voturilor în Consiliu şi chiar excluderea din zona euro.

Principiul este de bun-simţ. Însă, în condiţiile Tratatului actual, implementarea sa nu este posibilă. Se ştie că revizuirea unui Tratat durează ani la rând, şi nu o dată s-a lovit de opoziţia cetăţenilor statelor membre. Ba mai mult, ceea ce se propune aici înseamnă ingerinţă directă în afacerile interne ale unui stat, din partea unor înalţi funcţionari care nu au fost aleşi democratic de către cetăţenii statului în cauză. Într-o Europă din ce în ce mai eurosceptică, acest lucru poate conduce la tensiuni sociale de mare amploare, în viziunea unor comentatori.

Rutte însă, în bunul spirit olandez, are o poziţie intransigentă faţă de cei care încalcă regulile. Cu atât mai mult cu cât el însuşi are nişte poliţe neplătite în faţa propriilor cetăţeni, când a demonstrat că nu cunoaşte suma cu care Olanda participă la salvarea Greciei. A dat vina pe o neînţelegere, dar asemenea explicaţii nu ţin în faţa unui electorat pretenţios, precum cel olandez. Există aici un curent de opinie conform căruia Olanda, ţară neafectată de criză, trebuie să participe la salvarea naţiunilor „slabe”, care o trag în jos şi riscă să o contagieze cu boala lor. Ba mai mult, cabinetul lui Rutte a anunţat recent intenţia de a reduce cheltuielile cu 18 miliarde de euro, într-o măsură de austeritate fără precedent care a supărat mulţi cetăţeni. Iar Rutte, liderul unei coaliţii formate cu mari sacrificii, contracarează imaginea din ce în ce mai erodată pe plan naţional cu o poziţie de forţă la nivel european.

Cert este că impunerea unui sistem comun de taxare este pe agenda Consiliului de foarte mulţi ani. Însă, desigur, este un pas cu implicaţii profunde, care poate afecta caracterul naţional al statelor membre, prin diminuarea controlului asupra propriilor finanţe. Acum că Olanda a deschis cutia Pandorei, rămâne de văzut dacă şi alte state vor marşa pe această cale.

Corespondenţă din Amsterdam