Oltean, despre intenţia unor jurnalişti de a candida la parlamentare

Liderul filialei Bistriţa-Năsăud a PDL, Ioan Oltean, a fost întrebat cum comentează intenţia unor jurnalişti de a candida la alegerile parlamentare pe listele unor formaţiuni politice, scrie rtv.net.

„Dacă un ziarist foarte bun sau un actor foarte bun la nivel naţional vrea să îşi strice imaginea, să intre în politică şi reuşeşte. Uitaţi-vă la Mircea Diaconu, un actor remarcabil, jos pălăria. Am avut toată stima pentru el ca actor. A intrat în viaţa politică. Uitaţi-vă ce este acum. Nu e păcat? E mare păcat. De multe ori, oamenii aceştia care sunt foarte buni în diverse profesii, după ce intră în politică parcă… „, a spus Ioan Oltean.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a completat apoi că niciun fel de profesie nu poate fi blocată să nu ajungă în Parlament, dar sunt profesii care sunt predestinate să ajungă acolo, şi anume juriştii, economiştii în principal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.