Omul de afaceri Ştefan Vuza, care controlează grupul de firme Serviciile Comerciale Române (SCR), a depus o ofertă pentru preluarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), relatează Mediafax.ro.
Vuza nu a precizat prin ce firmă a făcut oferta de cumpărare.
În primăvara acestui an, Vuza a figurat printre cei patru investitori care au depus oferte neangajante pentru privatizarea Oltchim, iar atunci documentele au fost înaintate de compania Aisa Invest din Cluj, pe care o controlează indirect.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor de cumpărare a Oltchim este luni, 17 septembrie, ora 12:00. Ofertele cu preţul propus vor fi deschise marţi, 18 septembrie, iar în aceeaşi zi va urma licitaţia cu strigare.
Până vineri caietul de sarcini pentru privatizarea Oltchim a fost cumpărat de 13 investitori.