Opțiunile SUA în Orientul Mijlociu

Cei doi Benjamin (Netanyahu și Gantz) au încheiat la egalitate aproape perfectă alegerile parlamentare din Israel. Premierul în exercițiu, Netanyahu, are de partea sa experiența negocierii unor coaliții ce par aproape imposibile. Generalul Gantz, fost șef de stat major al Armatei Israeliene, părea să aibă de partea sa susținerea, cel puțin pentru desemnarea ca premier, din partea partidelor arabe, partide care au devenit a treia forță politică din țară, după ce discursul naționalist al lui Natenyahu a mobilizat alectoratul arab. Însă acest sprijin arab pentru Gantz ce a fost anunțat duminică s-a evaporat în doar o zi, iar Netanyahu pare să aibă un vot în plus în susținerea Knessetului. Președintele Reuven Rivlin va discuta cu cei doi politicieni și va trebui să decidă pe cine va nominaliza premier. Rivlin înclină către un guvern de uniune națională, iar Netanyahu nu respinge această variantă.

Desigur, deciziile politice ce urmează în Israel vor conta mult pentru Iran, pentru aliații americani și pentru aliați informali care sunt saudiții.

”E o ironie extraordinară ce priveste atât soarta lui Benjamin Netanyahu, cât și soarta Iranului. Primul a fost ca un căpitan al Titanicului în ultimii ani, dupa cum spunea un universitar israelian. Al doilea, Iranul, a fost un căpitan care a condus câteva tancuri petroliere prin Mediterana și Golful Persic”, scrie Robert Fisk pentru cotidianul britanic The Independent.

”Iranul a fost o țintă a retoricii partidului Likud al lui Netanyahu, la ONU. Vă amintiți celebrele ilustrații prin care Netanyahu arăta la ONU cât de puțin mai are Iranul până să obțină arma nucleară? Iranul trebuie îmblânzit, cred că au fost cuvintele lui; tiranul nuclear islamist trebuie dezarmat.

Și iată-ne ajunși în prezent, cu Iranul atacând cu drone rafinăriile saudite – deși am observat că saudiții susțin că atacul ”a fost sponzorizat fără îndoiala” (un mare ”sic” aici) de Iran. Cu alte cuvinte, hutiții din Yemen au trimis dronele, însă iranienii au fost în spate.

Se pare însă că omul care acuză Iranul este pe cale să-și scufunde vasul (Netanyahu), iar cel care spunea mai demult că Beirutul este ”centrul terorii”, pe atunci șeful Statului Major, Benny Gantz, ar putea să conducă Israelul în viitorul apropiat.

Cine este învingătorul? Iranul, desigur.

E ciudat cât de des se întâmplă asta. Britanicii au pierdut războiul petrolierelor în momentul în care un petrolier al Iranului supus sancțiunilor a apărut în portul sirian Banias. Ce putem spune despre Trump? A produs un foc de artificii când a spus că sancțiunile împotriva Iranului vor fi anunțate în ”48 de ore” și că ”sunt multe opțiuni”.

O opțiune pentru Trump, acum că știe care poate fi soarta lui Netanyahu, ar fi să se uite către saudiți, ai căror agenți l-au ciopârțit pe ziaristul Jamal Khashoggi în urmă cu un an, haideți să vorbim serios, aruncându-l în canalizarea consulatului saudit din Istanbul. Ce rol a avut prințul moștenitior saudit în această afacere mizerabilă? Și să mai adaug o întrebare: Khashoggi a fost îngropat cu fața spre Mecca? Poate că Mike Pompeo l-ar putea întreba pe prințul Mohammed bin Salman ce știe despre uciderea unui vechi prieten de-al meu.

Însă asta ar fi nepoliticos. Saudiții sunt aliații nostri, ai britanicilor, încă îi sponsorizăm, iar ei ne spun că atacul cu drone împotriva rafinăriei lor a fost o ”testare a voinței gobale” Dar răspunsul la uciderea lui Khashoggi a fost oare tot o ”testare a voinței globale”?

Nu că aș vrea să fiu blând cu Iranul, cu execuțiile prin spâzurare, cu torturile și nedreptățile de acolo. Însă am fost surprins în aceste zile că nimeni – nici Iranul, nici America, nici Israelul – nu și-a amintit de masacrele de la Sabra și Shatila comise de milițiile creștine aliate cu Israelul în Liban, măcelarirea a 1.700 de oameni, majoritatea palestinieni care trăiau în taberele de refugiați unde fuseseră trimiși de un ministru de dreapta al partidului Likud, în 1982. Da, același partid Likud cu care Netanyahu, probabil, va pierde aceste alegeri.

Mereu sunt lovit de aceste aniversări – cum le uităm, cum niciun președinte, premier, rege nu vine la cimitirul cenușiu, amestecat și tot mai mare unde sunt îngropați acești oameni, în vestul Beirutului. Încă îmi amintesc fețele lor negre, duhoarea, mizeria gropilor comune peste care mergeam. Acum câteva zile am trecut pe acolo, într-un taxi, și am fost șocat când mi-am dat seama că îi uitasem de tot chiar și eu.

Atunci, în 1982, Beirutul era cunoscut drept ”capitala terorii”. O mică armată de atentatori kamikaze s-a dezlănțuit împotriva ambasadei SUA, împotriva pușcașilor marini americani, a parașutiștilor francezi. Conduși de Iran? Inspirați de Iran? Acea țară cu care americanii, europenii și rușii au semnat un acord nuclear?

Să ne ferească Dumnezeu de inamicii care s-au transformat în prieteni și apoi iar în dușmani. Și Dumnezeu să ne ferească de aliatul care i-a tăiat capul unuia dintre colegii mei.

Sunt multe opțiuni, ne spune președintele SUA. Într-adevar, sunt multe”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.