Opulenta vacanță a lui Klaus Iohannis la Cotroceni

Guvernele și manevrele politice ale lui Klaus Iohannis, respectiv uzurparea prerogativelor de președinte al țării, sunt principala cauză a crizei social-politice din România.

Reușita moțiunii de cenzură privind guvernul lui Florin Cîțu trebuie asimilată fără abatere drept un vot indirect și împotriva lui Klaus Iohannis, cel care nu a avut altă preocupare și consecvență decât aruncarea țării în haos.

Klaus Iohannis a pus în primejdie instituția prezidențială prin secretomanie, deturnare, politicianism, încălcarea Constituției.

Acest președinte de simplu protocol nu poate negocia lucruri importante, activitatea de până acum îl pune în imposibilitatea morală de a se pronunța benefic pe un aspect din viața publică.

Pe lângă lipsa unei agende publice a președintelui, nu a exista nici o agendă a guvernelor sale, executivul României fiind terenul unor contradicții inadmisibile care au generat exasperantele conflicte interne.

Din aparent mesager al reformării României, Klaus Iohannis s-a transformat într-un simplu purtător de geantă al unor interese private vizând cu tenacitate subminarea statului român european și parcursul democratic.

În acest moment în România nu este doar în criză politică, în principiu posibilă la nivelul unui stat democratic, ci se se prefigurează un colaps produs de lipsa legitimității absolute în frunte cu primul om din stat sau tocmai prin acesta.

Klaus Iohannis și toți papagalii săi, unul și unul, au dus țara într-o fundătură care este însăși pandemia și criza sanitară.

Lui Klaus Iohannis nu i-a reușit nici propaganda privind mersul pe bicicletă, având în vedere utilizarea unor mărci care echivalează cel puțin cu prețul unor autovehicule.

După cum se arată românilor, se poate face întemeiat comparație între opulentele vacanțe ale unor cunoscuți cetățeni certați cu legea și relaxarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Înainte de a fi ales o epava orgolioasa cu un singur neuron funcțional și acela ca sa-i ghideze pașii spre weceul public la întâlnirea cu ambasadorii occidentali, trebuia sa fii cantarit bine. După ce ați contribuit decisiv la instalarea dictatorului antinational, acum va ridicați poalele im cap. Poate nu ar strica ca asa, cu ele ridicate, sa încingeți un ceardas, in cinstea alogenilor și a minorităților care fac ce doresc din aceasta tara umilind cu satisfacție majoritarii.

  2. Pare ca intreaga presa s-a inteles sa-l faca pe Johanis eroul Romaniei, negativ sau pozitiv nici nu mai are importanta. Asta in timp ce pana si un aurolac stie ca Johanis este de mult pe farasul securitatii care acum il tine in geam pentru a fi vinovatul de serviciu. Nici inainte Johanis nu a fost vreun combinator, altii i-au facut mereu temele dar l-au lasat sa se izmeneasca inaintea admiratorilor sai ca fiind mare sef. In realitate este nimic dar pampalaii care l-au votat de doua ori il injura aiurea pentru a-si scuza prostia lor.

  3. Johannis a fost presedintele milioanelor de romani care l-au votat ( nu tableta , cum cred unii nauci ), pina a coborit in mijlocul multimii din P. VICTORIEI , imbracat in geaca rosie ! PT. opri CIUMA ROSIE sa faca rau tarii ! Atunci a fost un erou ! Dupa aceea a inceput sa fie jupin pe mosie , iar azi este gata sa bata palma cu ciuma rosie ! Nota 4 d.le profesor !

  4. Asa e, obiectivul UNIC al lui johanis este DISTRUGEREA Romaniei. Numai ca, NIMENI nu-l va suspenda, pentru ca toate partidele stiu ca johanis este IDOLUL ROMANILOR, intrucat este DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LOR. D-aia au votat DE PATRU ORI ASA CUM LE-A CERU EL. De aia au dansat cazacioc pe Constitutie, alaturi de el, aplaudandu-l. D-aia l-au aplaudat si ovationat cand a indemnat la RAZBOI CIVIL. Asa ca, n-ar fi exclus sa vedem si o modificare de Constitutie care sa-i permita inca un mandat, sau chiar doua. Caci Putin este DOAR IN VORBE ACUZAT de johanis, dar in fapte este copiat ad literam. Cu UNICA deosebire ca Putin NU are ca obiectiv distrugerea Rusiei si nici transformarea ei in colonie, sau tabara militara americana.

  5. Guvernul meu >> GHINION
    Parlamentul meu >>GHINION
    Ludovic al meu >>GHINION
    Catu matzu partzu al meu >>GHINION
    Euro >> GHINION
    Schengen >> GHINION
    Flatulenta suplinitorului esuat a devenit puternic mirositoare
    Urmeaza momentul in care cu caciula de astrahan ne va anunta ca a marit salariile cu 200 si pensiile cu 100
    Sobolanii din sect 1 parasesc corabia si mineaza opozitia sperand ca ei din esalonul 2 vor ajunge la butoane dupa modelul Iliescu 89

  6. Opulenta fara violenta
    Opulenta fara concurenta
    Opulenta fara suculență
    :))
    Dar presei,media romanes ii e dor ca de mama de hahahielile lui Petrov,de carciumile lui Petrov, de Petrov in colonel si general, din a carui care viata inutila aveau cotidian/zilnic/permanent un os de ros!
    Asa,fara Petrov la carma, trebuie sa inventeze,fabuleze si pana la urma,sa viseze… Urmeaza articole de foc cu pelerinajul Untold Paraschieva la Iasi, sa mai iesim din amorteala..

  7. Concluzia : 7 ani plini cu/de Ghinion pentru Romania avind drept „sef de stat” pe Marele Lenes de Sibiu alias Mr. Ghinion ,jalnicul profesoras de fizica din rural.

  8. As numi-o mai curand: PERPETUA VACANTA A LUI KLAUS IOHANNIS LA COTROCENI”.

  9. @nota1. Vezi tu, aici e buba,Penalis trebuia să fie președintele tuturor românilor, indiferent dacă l-au votat sau nu. Ai nota 1.

  10. Un parazit bugetar de lux. Sunt multi ca el. Nu se mai poate face nimic. Astia nu mai pleaca de la sursa luxului. Se mentin unii pe altii in functii, isi voteaza prin masina de vot a parlamentului beneficii fara numar. Capsunarii de noi vom munci pana la moarte sa-i intretinem, inclusiv sa le platim pensiile uriase.

  11. HA,HA , talimbule , tu nu trebuie sa spui nimic … despre tine vorbeste foarte lamuritor nick-ul tau . Doar il afisezi si lumea intelege ca a aparut idiotul 1 al site-lui !

  12. incalcarea constitutiei = act de eroism, pana si basescul o facea mai palmat !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.