Oradea – o lecție de dezvoltare

Prin Oradea, adie un aer mătăsos și dulce de toamnă, care vine și de la parfumul de lume veche, civilizată, de la calmul vieții, de la parcurile cotropite de frunze și de la aerul de cetate supraviețuind dintr-o istorie medievală agitată.

Cetatea aflată aproape în „centrul Orăzii” (cum zic unii), restaurată cu fonduri europene, găzduiește acum sedii de bresle și restaurante, muzee, locuri de întîlniri și reuniuni publice, festivaluri și concerte, dar și slujbele de duminică la care vîrstnicii se îndreaptă tacticoși și tăcuți.

Este un aer de cetate curată, renăscută după cîteva sute de ani, în care merită să te plimbi sau să cauți un loc ca să citești o carte sau să desenezi un turn sau o fereastră. Cine nu crede n-are decît să vadă cum orădenii, în loc să șteargă urmele trecutului, îl reconsituie, îl pun în valoare și îl includ în viața lor cotidiană și în sărbătorile importante.

La o parcare de cîteva sute de locuri, chiar lîngă Cetate, aflată în faza de finisare a construcției, au fost descoperite alte ziduri din vechea așezare a Oradiei. Ele au fost protejate și vor fi acoperite cu sticlă sau ocolite, dînd omului bucuria unei continue întîlniri cu istoria și cu lumea cîndva înfloritoarei cetăți fondată de Regele Ladislau I.

La Oradea, șoferii nu țipă și claxonează mai puțin, de parcă n-ar avea nervi. În București, un asemenea comportament ar stîrni scandaluri, fluierături și bătăi. În Oradea, o mare parte din populație a rămas cu obiceiul de a se plimbă prin parcuri, de a ieși în weekend pe străzile pietonale. Puțini sunt cei care strîmbă din nas la avalanșa de lucrări. La ora aceasta, în Oradea se lucrează la greu, pe cîteva fronturi. Se finisează pasajele subterane, se plachează cu piatră și se construiesc parcări subterane și supraetajate, se deschid șosele de legătură și se lucrează la o centură metropolitană care să lege orașul de autostrada care duce spre Viena.

În ciuda calmului aparent, Oradea este răscolită peste tot și oamenii vorbesc de termenele de predare ca despre Ziua Judecății de Apoi. Cu tăcerea și înțelegerea lor care la București ar produce proteste, orădenii își văd de viață și cauționează ziua de mîine. În Oradea, primarul umblă adeseori singur prin oraș și nu este nici bătrîn și nici gras și nici cu ceafa groasă și cu fălci mărite de mese festive și de ședințe prelungi și nici cu bodyguarzi. Este tînăr și are o figură de actor, de om de bancă, de sportiv, de avocat pedant și pledant și face parte din generația de schimb pregătită de Ilie Bolojan pentru a duce mai departe arta administrării orașului în noul stil.

Florin Birta a devenit primar la 35 de ani și, dacă n-ar fi scris ziarul local, multă lume n-ar fi aflat că în 2022 s-a căsătorit și nici că are deja o fetiță. Oradea nu-i un oraș pentru paparazzi și cancanurile nu fac valuri pentru că lumea trăiește altfel. Nu agitat, nu învîrtit, nu cu circ. Fiecare își vede de treaba lui și știe că este la fel ca dincolo de graniță. Ai greșit? Plătești și mergi mai departe!

De-aia și scriu despre Oradea. Pentru că ne aflăm în fața unui alt stil de a administra, cu altfel de oameni, cu altă atitudine din care rezultă o viteză de dezvoltare pe care n-o mai întîlnim în țara noastră. Oradea este un caz spectaculos de administrație dedicată dezvoltării și o lecție de guvernanță locală. Textul de față nu este pentru orădeni, ci pentru cei care ar fi dispuși să învețe ceva din experiența lor reușită.

”Ne interesează prioritățile oamenilor și înlăturarea disfuncționalităților. Ne-am concentrat pe investiții în proiecte municipale care să accelereze dezvoltarea, dar și pe proiecte punctuale, menite să contribuie la o mai bună calitate a vieții pentru cetățean”, îmi spunea primarul Florin Birta (foto).

„În iarna următoare, peste 15.000 de orădeni își vor încălzi locuințele cu apă geotermală”(Europa FM)
„Eu, dacă eram prim-ministru, impuneam măsurile instituţiilor deconcentrate, companiilor de stat, unde sunt salarii de zeci de mii de euro, şi primăriilor care cer bani de la bugetul naţional. În plus, pe primari, ca să nu mai stea cu mâna întinsă la stat, i-aş obliga să colecteze taxele şi impozitele, pentru că mulţi au un grad de colectare de 30%, ca să fie populari şi să-i voteze oamenii. Oradea are 95%”, (Bihoreanul)
„Cu cât infrastructura este mai dezvoltată, cu atât mai mult au de câștigat toți orădenii. Indiferent că sunt la volan, în tramvai, pe bicicletă sau sunt pietoni. O dată construită această rețea de pasaje subterane din zona Centrului Civic al Oradiei, la suprafață vor circula pietonii și mijloacele de transport în comun, urmând ca traficul rutier să intre în subteran. În acest fel, va fi eliminat orice conflict de trafic și vom câștiga un mediu urban prietenos cu orădeanul”. (Transilvania Business).
„Am aprobat studiile de fezabilitate și se lucrează deja la partea de proiectare. Mizăm pe faptul că în primăvara anului viitor vom demara procedurile pentru execuția lucrărilor, astfel încât până la finalul lui 2024 acestea să poată fi demarate. Ne dorim ca în 2026 să se poată circula și prin aceste pasaje.(Transilvania Business)
„Da, avem proiectul pasajului subteran de la intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu B-dul Decebal, pe care îl dorim lansat până în primăvara anului viitor. Prin intermediul celor două pasaje subterane de pe strada Tudor Vladimirescu, continuate cu pasajul suprateran de peste Șoseaua de Centură – strada Ovidiu Densusianu, vom realiza o axă de conectivitate nouă, rapidă, fără conflicte de trafic, ce va lega Centrul Oradiei cu autostrada A3 și, mai departe, cu viitorul drum expres Oradea – Arad. (Transilvania Business)

Am făcut împreună o tură prin primăria restaurată, marcată de istoria orașului. Tot centrul orașului arată ca un muzeu. Din păcate, orașele în care să remarci un asemenea cult pentru istoria României sunt puține și cele care se revendică de la o asemenea preocupare sunt binișor în urma Oradiei.

„ Încercăm să strîngem fonduri pentru a susține proiectele de dezvoltare. Nu-i ușor dar nici foarte greu. Fondurile europene, taxele, sursele proprii, investitorii și dezvoltarea economică din parcurile industriale ne ajută. În 2023, numai pentru investiții, cheltuim 1,15 miliarde lei. Oamenii văd cum din banii cheltuiți li se întorc servicii și facilități și ne susțin. Sentimentul acesta ne face puternici, ne încurajează, ne face mîndri de cum arată Oradea”. (Florin Birta).

Peste puțină vreme, Oradea va fi între cele mai fățoase și primitoare orașe ale Europei. Cine nu crede n-are decît să o vadă. Ce să le spună cîrtitorilor de profesie? Veniți și vedeți! Cum să le descrii cîte pasaje, drumuri, piețe, parcuri, clădiri restaurate, parcări, străzi pietonale și poduri fac din vechiul oraș restaurat o așezare modernă, atrăgătoare, care te îmbie să o vezi și să locuiești în ea. Parcă ți-ar zice:
-Vino și trăiește aici!

Foto: Aranjament de toamnă din holul Primăriei Oradea

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23

58 de Comentarii

  1. Nu e indeajuns ,mai trebuie 2-3 articole despre Oradea ,oamenii se prind greu

    • e valabil pt. ardeleni, ca doar ei sunt cu antiromânii. Vezi Băseku, Ioha si toata liota ce au impanzit Capitala, cu mainile pe butoane.

  2. Degeaba-i to’ daț’ cu “Mecca” României in sus și-n jos! Românii s-or prins, metoda o mai fo’ folosită o da’ ca sa-i facă imajine lu’ unu’ vai-viața-lui și ui’ cum o ajuns România dupe ce l-aț’ pus in fruntea bucatelor…

    • @Olingpia Gafosdea :corect,te-ai prins!Se lucreaza la greu,numai cu nulitati
      Uriasa aglomerare urbana Oradea,conectata la autostrada spre Viena,ce vrei mai mult,te duci la schi la Viena si de la Viena la Opera din Oradea ,concertul de Anul Nou si nu esti beat de cuvinte goale

    • iubitor de dulcegării vieneze (merge și-un ceardaș).

  3. Lăsați draq cu Oradea. Prea multe cozi de topor din Ardeal au ajuns să-și bată joc de Romania. Eu cred că ajunge 20 de ani de vândut și capusat. Și în celelalte regiuni ale României trăiesc români inteligenți și probabil mai patrioți (nu reducem totul la București). Trebuie să înțelegem că România este din Dobrogea la Satu mare ,de la Botoșani la Turnu Măgurele . Toți au dreptul la cuvânt decizie și determinare pentru tara aceasta. Buricul nu este numai Sibiul Clujul și acum Oradea. Va place la toți să vizitați Bucovina,să mâncați în Maramureș, să mergeți la mare . Pai arătați ,prin decizii asta. Partidelor politice, nu mai alegeți pe liste toate cozile de topor din provincie ,toți lingăii după care sa arătați cu degetul cât de prosti sunt. Nu a plac cei cu coloana vertebrala,pentru că nu puteți să-i manipulați ,și-i capusati de bani ,sa persiflați populațiile din acela regiuni. Faceți și voi ce face Europa cu noi. Cred că este momentul unui stop joc. Altfel Romania se dezintegrează. Nu mai aveți credibilitate cu toată spoiala presei. Hai pa!

    • Cine dracu merge la mare la noi?tu ai vazut cum arata o statiune afara?!!
      Luati lectii…invatati sa faceti turism…iar despre oradea..pana sa ajungeti ca oradea…mai mancati putina pasula!!🤣

  4. Sa nu uitam ca Ardealul a fost cel care l-a făcut președinte pe Băsescu. Ca-n Ardeal au fost și sunt cele mai dure nuclee pdl-iste rebotezat pnliste. Ca Transilvania l-a ridicat la rangul de navetist pe hotul de case și ca a fost, alături de București, inima USR-eului-Alba Iulia, Brașov, Timișoara, Cluj. Ca de aici au fost aleși si puși în funcții cheie- prim miniștri, șefi SRI, Procurori generali, șefi DNA, miniștri care au servit enorm interesele altora și nu ale României: Ciorbea, Boc, Ciolos, Jhonnys, Magureanu, Bode, Lazăr, Kovesi, grupul de la Cluj și lista poate continua. Undeva se joaca poker la nivel mare cu miza pe un spațiu la care unii tanjesc de zeci și zeci de ani. Da, știm. În Oradea totul este superb, mai puțin statuile care reprezinta esență noastra: Eminescu și Mihai Viteazul.
    Ce ciudata e viata! În unele părți cei care au fost stapani de sclavi sunt coborâți de pe soclu, în timp ce în Ardeal le sunt ridicate statui, iar cei ce au trimis la moarte simbolurile luptei împotriva asupririi sunt omagiați în orașe ca Alba Iulia și Sibiu. Craisorului munților i se interzice amplasarea unei statui in fosta capitala Europeana iar Horea, Closaca și Crișan nu cadreaza alături de Brukhental.
    În Alba Iulia rămășițele unei biserici ortodoxe descoperite pe platoul din fata catedralei romano-catolice au fost astupate,în timp ce zeci de clădiri din vechea cetare au fost retrocedate maghiarilor. Noi nu am putut recupera moștenirea familiei Godju, în schimb ei au recuperat tot, deși au fost despăgubiți după Marea Unire. Despre retrocedarea clădirilor organizației naziste FDG, ce sa mai vorbim? Tradari în serie și nimeni nu e pedepsit pentru ele.

    • ca-mi place ce efecte inverse obții!
      La cele mentionate mai sus se pot adauga exemplele ardelenizarii vietii politice in perioada interbelica, atunci cand Maniu a fost principalul antiromân, mascat prin tot felul de perversitați, pt. ca el l-a manevrat pe Carol II.

  5. Intrebare:…Cine poate sa spuna care este SCOPUL acestei „Campanii PRE-Electorale” din 2024,cu orasul Oradea !??.

    • tot tu vei gasi raspunsul .. e o (noua) conspiratie, ce credeai ?? reptilienii din Oradea vor sa o dea la temelie dacilor liberi din fundul Olteniei.
      nici galetile electorale nu mai sunt ce au fost ..

  6. Campanie mascata pentru separarea Transilvaniei de Romania. Nu ma indispun bozgorii rasisti in esenta lor stupida si primitiva, cat ma indispun cozile de topor romanesti. huo

    • tu nu esti coada de topor, tu esti Editat de limba română, tot un drak.

  7. „dînd omului bucuria unei continue întîlniri cu istoria și cu lumea cîndva înfloritoarei cetăți fondată de Regele Ladislau I.”

    Cineva tot repetă acestă sintagmă că cetate Oradea a fost fondată de Ladislau, fără însă să poată proba acest lucru cu dovezi vrednice de crezare, pentru a se justifica prezența statuii lui de 5 metri în cetate, pusă într-un loc cu vizibilitate și aflux de turiști.
    Prima mențiune a cetății din Oradea este la 1241, Ladislau murind în 1095 la Nitra în Slovacia de azi și fiind îngropat în mănăstirea Somogyvar.

  8. da, domn’e, Oradea e raiul pe pământ, aerul e mătăsos și câinii umblă cu covrigi în coadă. parcă citesc o compunere scrisă de un copil din clasa a 5-a B.
    ”La Oradea, șoferii nu țipă și claxonează mai puțin, de parcă n-ar avea nervi. În București, un asemenea comportament ar stîrni scandaluri, fluierături și bătăi.” – adică în București dacă nu țipi se dau ceilalți șoferi din trafic jos din mașini și te iau la bătaie!? că așa se înțelege. mai mult n-am mai rezistat să citesc.

    faceți-le statui la toți regii unguri și la toți grofii pt că, nu-i așa, Translvania nu e a românilor, e a tuturor celor care au trăit acolo. mai târziu o să aflați voi că de fapt e a ungurilor.

  9. D.le Nistorescu, ați omis să scrieți, că Oradea Mare ( Nagyvárad) dea lungul anilori s-a apărat cu succes înpotriva invadatorilor opincari olteni, mitici dâmbovițeni, mămăligari moldoveni.

    • „Oradea Mare dea lungul anilori s-a apărat cu succes înpotriva invadatorilor opincari olteni, mitici dâmbovițeni, mămăligari moldoveni.” Așa succesuri a avut în apărare că au ajuns invadatorii opincari olteni, mitici dâmbovițeni și mămăligari moldoveni la buda pesta. Ai de grijă să nu mai „dea ” încă o tură…

  10. „Uriasa aglomerare urbana Oradea,conectata la autostrada spre Viena”

    Vorbim ca sa vorbim, Oradea se conecteaza de catre autostrada ungara (M4) la Debrecen (M35) si Budapesta (M3). Aradul este conectat printr-o autostrada romaneasca (A1) la Mako (M43) si Viena (M1). La Oradia se termina Occidentul si incepe Orientul, asta vezi si noaptea, din avion, incepe intunericul. Cel mai rau este scrisul la ordin pe unitate, N.C. stie, ca a mai facut.

  11. Recomandare: dl Nistorescu sa-si găsească timp sa treacă și prin alte județe. Poate asa cetățenii României își vor da seama în ce tara frumoasa și cu posibilități trăiesc, vor lasa Dubaiul si vor pune mana sa lucreze asa cum sunt in stare sa lucreze la și pentru altii

    • cat oferiti voi la PIB-ul țării? Si, in special, cata pomană primiti ca sa nu muriti de foame? Aaa, va hraniti cu chimicale de la buda cu pesta sta-v-ar in gat… Ca sunteti mai aproape de occident, da, da.

  12. Domnule, C. N., inteleg ca vreti sa aduceti românilor liniste si un model de dezvoltare. Sa ne gandim la noi, sa incercam sa ne facem o viata frumoasa, civilizata, „sa traim bine”.

    Editorialistul francez se intreaba in ce lume voi trai urmatorii 30 de ani si ce m-a intrigat, a fost avertizarea prietenului: protejeaza-te.

    Un cititor realist spune lucrurilor pe nume:

    Mihai Crisgau spune:
    30 OCT. 2023 LA 11:46

    Stati sa vedeti cand SUA ne va lasa cu ochii in soare si-si va retrage baza militara din Romania.
    Sa vezi atunci schelalaieli…
    Viitorul nostru e BRICS. Punct.
    Pentru ca SUA se va retrage din Romania si Europa de Est dupa catastrofa Ucrainiana.

    Eu il intrebam pe Anonim de ce România a intrat in al doilea razboi mondial alaturi de Germania si mi-am dat seama ca de fapt, trebuia sa intreb ce-ar fi fost daca nu intra alaturi de Germania? Si mi-am raspuns ca ar fi fost la fel.

    Acum, o multime de români nu-si pun problema pe care si-o pune Mihai Crisgau, din pacate.
    Dle C. N., ce bine ar fi daca am putea urma in liniste si pace, exemplul Oradei! Sau, macar, daca am fi de partea buna a istoriei!

  13. Abia acum am vazut ca Oradia este o lectie de ceva, acolo, in nemernicia mea credeam ca-i o frectie. Salutari lui nea Imre Jenei.

  14. Oradea, ca si marea majoritate a oraselor din Transilvania, este o oaza de liniste si buna intelegere. Cultura respectata si civilizatie seculara. Nu poti compara orasele de acolo cu Bucuresti, de exemplu, care este o adunatura pestrita de invartiti, cocalari, veniti cu pluta, samd. Spuma mediocritatii si a non-culturii. Capitala chatistelor cu Porsche.

    • de ardeleni in Capitala, care nu se mai dau duși. Urmasii iobagilor fugiti din urgia ungureasca care se pare ca n-au memorie.

  15. „V-am lăsat săraci şi proşti, vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti…”. Vă simţiţi mândri în calitate de cetăţeni români, astăzi, de ziua naţională? Ce personalitate a oraşului nostru vă provoacă sentimente de mândrie?
    Să fi fost cuvintele lui Brâncuşi doar ifose de artist genial neînţeles? Să fi fost adresate contemporanilor săi sau poate, dacă ar reveni – ne-ar regăsi la fel?

    Chiar dacă s-a exprimat atât de dur la adresa românilor, la moartea sa, în 1957, Brâncuşi a lăsat moştenire statului român întreg atelierul său parizian. Numai că statul român a refuzat această moştenire, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente…(Ioana Bradea, 2012)

    Cei care au refuzat mostenirea sau urmasii lor ideologici, comenteaza pe aici. Nimic si nimeni nu le-a deschis ochii.

    • statul era format din alogeni bolsevici, azi, statul e format din gașka de la kluj, din care multi scriu pe aici…

  16. Ați făcut domnule Cornel Nistorescu o adevărată pasiune pentru fioroasa și răzbunătoare statuie cu barda, nu cu Crucea, a catolicului Ladislau 1, bardă cu care de creștin ce era, a hăcuit pe creștinii români pe care i-a găsit răspândiți in lungul și latul Transilvaniei, ca să facă loc mongoloizilor din seminția lui Arpad. Țintiți pe modelul Boia (Paprika) o decorație din parte presei majoritar guvernamentale din Ungaria?

  17. Nea Cornel lauda in mare parte indreptatit Oradea care a patruns adanc in Europa, in schimb isi cautioneaza haidamacul cenzurac care imi blocheaza comentariile ce vor sa restabileasca ECHIDISTANTA!? De ani intregi si cu deosebire in ultima vreme comentatul critic a devenit O LOTERIE!!! La anumite ore si in anumite zile NU SE TRAGE CORTINA, in rest CORTINA DE FIER imparte forumul in ATEI-ANTISEMITI/CARE URASC ATAVIC EVREII, ceausisti care se bucura de empatie si eu, Charlie care sunt BLOCAT pentru ca ii taxez,
    oricum mai bland decat limbajul lor grobian!!!

  18. Atunci, sa-i lasam pe alogeni, cei ce scriu pe aici in acelas spirit, sunt puri. Alogenii au venit, au plecat. Cei care i-au primit cu bratele deschise, s-au intrecut in ode si au beneficiat din plin de pe urma lor, si-au conservat beneficiile pentru ei si pentru urmasi, sub grija bunicutei Ilici.

  19. „Oradea care a patruns adanc in Europa”

    Guvernele i-au facut un cadou imens orasului, zeci de km de zona libera de granita, in schimb toate guvernele sunt injuarate de catre beneficiarii mokaciunii. Altfel, oradenii mancau de pe jos si faceau trafic de praf de inghetata de la unguri, pe bicicleta, ca Zoli Teszary.

  20. Atunci, s, te las sa gresesti doar tu.
    „Dacă la 20 de ani nu eşti comunist, nu ai inimă, iar dacă la 40 de ani mai eşti comunist, nu ai minte”.
    André Malraux

    Unii au fost prietenii lui Malraux, altii, au fost oportunisti.

  21. De unde la 15:43 si a cazut Cortina de Fier: Oare sa mai mentionez ca core a suferit o surprinzatoare metamorfoza dupa ce a decis sa-si zica Core? De unde dialogurile in HAITELE reunite se desfasurau intr-o armonia dizgratioasa, cu amusinari si schelalaieli mustind de satisfactie afro sidiaca, de cateva zile core/Core a devenit ceea ce nu a fost de cand s-a inHAITAT cu ATEII-ANTISEMITII/CARE URASC ATAVIC EVREII adica a devenit OM!!! Fericit in noua proprie piele s-a aventurat in analize pseudo-geopolitice cu istoricul ceausist ratat Anonim care FALSIFICA de cand se stie istoria celor
    DOUA MACELURI BOLSEVICE MONDIALE!!! Si ce gaseste core sa-i „replice” falsificatorului profesionist Anonim, varul primar al STALINISTULUI dez axon nat rollasonat doru popescu ATEUL APATRID BOLSEVIC?
    Cum ca si daca Romania trecea in cealalta tabara decat a AXEI HITLERISTE, cica „tot acolo ajungeam”,
    fara csa specifice unde!? Si eu care DEMONSTRASEM CLAR ca ILEGALUL COMINTERN Antonescu a IMPINS in mod SAMAVOLNIC Romania intr-un RAZBOI CARE NU ERA AL EI, de partea lui Hitler care tocmai FACUSE CADOU Ungariei HORTHYSTE UN TERITORIU ROMANESC URIAS comparativ cu cat ne-a SMULS Stalin!!! A facut-o
    de CONIVENTA CRIMINALA cu Hitler, CONFORM ACTULUI ADITIONALSECRET al Paktului Ribbentrop-Molotov din august 1939 cand, la cateva zile de la semnarea care A INSEMNAT DECLANSAREA CELUI DE-AL DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL si-au IMPARTIT FRATESTE Polonia DESFIINTAND-O CA STAT SUVERAN!!!Numai un ceausist fanatic precum infamul Anonim poate sfida aceasta REALITATE!!! Romania TREBUIA SA RAMANA NEUTRA!!!

  22. Adevărul este că strugurii sunt acri. Oradea e minunata pentru că are oameni inteligenți care au știut să aleagă „conducători” pentru interesele orașului, nu pentru interesele proprii. Așa că, înainte de a comenta la adresa noastră ar trebui să învățați de la noi sa vă alegeți cine vă conduce orașul. Restul sunt vorbe goale. Mulțumesc domnule Nistorescu pentru radiografia făcută orașului meu. Și cred că patriotismul înseamnă să fii mândru de locul unde spui acasă.Si eu chiar sunt.

  23. Asta cu „orașul meu” se repeta a 3-4 oara in 40 de postari. Asta este aranjament. Cui foloseste ? Oradenilor nu, ei isi vad mai departe de treaba lor. Treaba cu „orasul meu” suna a ROGuiala ! Asteptam cu interes, urmatorul congres, Drumul-Iadului sa fie ales !

  24. E foarte bine că se investește atât de mult în Oradea, mai bine zis în acea parte a României, rău e că se neglijează intenționat alte regiuni ale Țării și mă refer în special la Moldova unde investițiile după ce că sunt infime se mai întâmplă un fenomen straniu : baronii locali ășii fac de cap , furând în neștire și din puținul alocat, așa că dezastrul este asigurat !
    Scuza că nu le facem autostradă ca să poată ajunge tancurile rusești până la București, că până în Ardeal nu ajung că acolo-i Victor Orban (viitor ?) stăpân este de un cinism feroce , iar faptul că nu se face regionalizarea care ar economisi sume uriașe din bugetul de stat este o simplă justificare fără nimic real : Dacă se vrea, și nu mai e mult până atunci, pierdem ASrdealul și-n actuala fprmă administrativă , că toate condițiile sunt îndeplinite : de sus până jos sunt puși trădători de neam și Țară ! Cel mai insultător reproș este acela cu : -Voi l-ați votat !
    De vreo 20 de ani nu mai contăm, nu doar la vot, ci nici ca popor suveran , ci suntem o colonie încă nedeclarată pentru că în această formă sociale ar trebui ca toate cheltuielile cu administrarea să fie suportate de colonizator, nu de bietul popor, care să fim sinceri, își cam merită soarta , devenind o masă amorfă căreia i se pretind și i se pun în cârcă tot felul de anomalii politico-administrastive ( parlament supranumeric, la fel ca toate organele represive, orașe , ce nu par nici comune, dar toate cu schemă administrativă de oraș occidental, deconcentrate fără nici o eficiență financiar-economică, C.A.-uri și multe altele.
    Îi aud acum că prin limitarea plăților în numerar se va reduce evaziunea fiscală 😉
    Păi atunci desființați ANAF, Poliție Economică și tot ce ține de această fraudă ! 😎

  25. „desființați ANAF, Poliție Economică”

    Cum opresti evaziunea fiscala a unor incasari neinregistrate in contabilitate cu ANAF si cu Politia Economica (o gogomanie ceausista) ? Probabil, vroiai sa spui cu SECURITATEA, doar ei au mijloacele si tehnica necesara.

    • Dacă prin limitarea plăților în numerar se va reduce evaziunea fiscală , ce rost mai au toate celelalte, ce ar fi trebuit să o reducă ? 😎
      Acum ai priceput, ANAFura mătii, cum zicea cineva ? 😉

  26. „ANAFura mătii, cum zicea cineva”

    Oh, cineva spunea ca esti bolnav, n-am crezut. Multa sanatate !

  27. ATÉU s.m. și f. Persoană care nu are o religie, care neagă orice divinitate. [< fr. athée, it. ateo, lat. atheus, gr. atheos < a – fără, theos – zeu].

    Din FERICIRE, noi ROMÂNII, atata timp cat ne IUBIM si ne VENERAM, al nostru ZEU, cel MITOLOGIC si cel STRAVECHI (PIE/3000 BC), de pe acest TARAM stravechi, DZEU/DumneZEU (ZEUL tata al NATURII si UNIVERSULUI/"*Dyḗws Ph₂tḗr") … noi ROMÂNII (locuitorii cei PAMANTENI de pe acest TARAM stravechi) NU PUTEM FI ATEI !

    In plus, STUDIIND atat NATURA (cea Fizica) cat si UNIVERSUL (cel Astronomic) … conform SPIRITULUI cel MONIST (al stiintei) si MONOTEIST (al nemuririi), cel al STRAVECHIUL nostru OM-ZEU (ZEUL cel AUTOHTON al CUNOASTERII UMANE, cel care a TRAIT in ZORII aparitiei STIINTEI umane pe taramul GETO-DACILOR), Zamolxis/550 BC … NU POT SA FIU ATEU (fiind nascut pe taramul cel stravechi al PELENDAVEI cele geto-dacice, acelasi cu cel actual al PATRIEI mele/ROMÂNIA, si venerand SPIRITUALITATEA cea STRAVECHE a lui Zamolxis/cea a STUDIERII in mod STIINTIFIC a NATURII si UNIVERSULUI).

  28. Oradea – o lecție de istorie …
    Provincia romană Dacia, după Ptolemeu/150 AD, își avea hotare: spre apus Tisa, spre nord munții Carpați, în sud Dunărea, iar spre răsărit râul Hierosos.
    Iar Crișana, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Basarabia și Moldova fiind locuite in continuare de dacii liberi.
    După cucerirea Daciei, romanii au stabilit o prezență limitata în zonă, mai ales în cartierul Salca al orașului, în zilele noastre numite Băile Felix.

  29. Ardealul azi

    Trădarea vine
    din Ardeal, călare
    pe un cal maghiar,
    trădarea este românească,
    nu este unguro-săsească!

    Trădarea vine
    din Ardeal, de cînd
    Partidul Naţional
    vîndut de mult pe
    la străini, pustiu
    aduce, mărăcini.

    Cu Roma-n cap
    şi Papa-n gînd
    românii redevin
    iobagi şi se întorc
    cu toţi pe rînd
    la ungurii lor dragi.

    Degeaba am murit
    cu toti: bătrîni, feciori
    şi-apoi nepoţi!
    Noi nu ne potrivim
    deloc, căci ei au
    cam rămas pe loc,
    slugarnici, ipocriţi, frustraţi
    şi nu ne-au prea
    iubit ca fraţi.

    Ne pierdem vremea
    fraţi români,
    Ardealul cată la
    străini…nu este loc
    de noi, aman,
    unde domneşte azi
    “poporul” ardelean!

  30. Sunt nacut in Oradea am trait mai mult de 40 de ani aici.
    E atat de grozav aici, ca ma gandesc tot mai serios sa plec din Oradea.
    Au facut-o cel putin 20000 in utlimii ani.
    In promovarea lui Ilie et. co s-au pompat mai multi bani decat in cea a lui Werner can a ajuns pres. Pardon! presedinte.
    Acest articol (si celelalte din seria asta) sunt dor inca un exemplu dezgustator care ne arata ce a ajuns majoritatea presei din Romanica. Norc insa ca nu toti sunt „ziaristi” de curte.
    Exemplu: http://www.catavencii.ro/tag/ilie-bolojan
    Spor la a nepublica comentariul!

  31. Nu ar fi mai bine ca mai multe orase sa urmeze exemplul????
    Inca nu ati devenit constienti unii dintre voi ca se poate daca se vrea
    Toti o dati inainte cu ungurimea si tot felul de istorii care mai de care mai lungite de urechi.
    Romanii din zona asta traiesc impreuna cu ungurii dintodeauna. Fara probleme.
    Ca unii sunt frustrati asta se vede din comentariile lor.
    Dar macar va puneti intrebarea daca acest proces al reconstructiilor oraselor din tara asta asa cum se intampla la Oradea se punea in miscare dupa revolutie?
    Unde eram acuma?
    Zeci de ani orase superbe din Ro s-au naruit sub povara nepasarii celor care au avut fraiele in maini.
    Pentru ca interesul personal a fost mult mai presus decat binele comunitatii.
    Si asta inca zace in mintea unora care fac parte din administratia locala.
    Eu locuiesc in Oradea. Dintodeauna.
    Si chiar langa unul din santiere.
    Este ora 16.20.
    Se lucreaza de zici ca maine ar fi apocalipsa.
    Asa ca lasti povestile istorice cu iz de nomenclatura.

  32. Domnul Nistoresc patineaza dintr-un anti-romanism intr-altul, pornind de la Evenimentul zilei cum altfel ii spunea CVT, si ajungand la Cotidianul reactionar in multele ce le propaga contra cost. Balazsany Iliyes este NUMAI cu strainii altfel nu-mi inchipui de ce a renovat iute, PRINTRE ALTELE, 4 sinagogi(2 ortodoxe(hasidice) si 2 liberale) si in plus a aprobat construirea unei scoli rabinice…este nevoie de asa de multi rabini in Romania? Sau poate d-na Sosoaca se intreaba, DEUNAZI LEGITIM, ce ni se mai pregateste de la lovitura de stat anti-romaneasca din Decembrie 1989 data de Securitatea „patrioata”? Vai de noi?! Sau pre limba lat(r)ina: Vae victis!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.