Orban, prima victimă de epidemie politică

Trompetul sau strigaciul președintelui Klaus Iohannis a dat chix. A rămas fără funcția de premier și s-a umplut de penibil, fiind singurul care și-a tăiat două picioare de la fotoliu zicînd că devine balerin. În trei luni de guvernare, cu o echipă încropită, devenită rapid un soi de caricatură a caricaturilor, Ludovic Orban a pierdut puterea. Ba, după felul în care a fost umflată panica privind epidemia de coronavirus, Orban pare a fi prima victimă de pe teritoriul României.

În primul rînd, a căutat-o cu lumînarea! S-a angajat numai în operațiuni care erau peste puterea și peste gîndirea sa. Şi a sa și a lui Klaus Iohannis. Li s-a părut că pot să-i strîngă cu ușa pe toți ceilalți parlamentari pentru a stoarce din frica lor un acord pentru alegeri anticipate. Şi gata, pun mîna și pe România!

Într-o cumplită criză de judecată, și Iohannis și Orban îi acuză pe ceilalți că nu sunt de acord să le cînte în strună și să joace cum și-ar dori ei. Curtea Constituțională l-a salvat pe Iohannis, obligîndu-l să iasă din fundătura în care s-a aventurat singur și să nu se expună unei suspendări. Pe o așa vreme de boleșniță una ca asta ne-ar mai trebui! Klaus Iohannis s-a concentrat pe anticipate de parcă roțile dințate ale gîndirii sale n-ar mai putea învîrti nimic altceva. Or, anticipatele au fost placa și lozinca USR-ului, nicidecum a președintelui, Iohannis fredonînd și el același slogan abia după ce și-a dat seama că nu ajunge nicăieri cu guvernul de paparude votat mai mult în bătaie de joc și în calcule meschine, decît cu speranța unei evoluții pozitive a lucrurilor.

Seara asta, Klaus Iohannis s-a mințit în public ca un erou. A făcut balet pe cuie. A bolmojit tot felul de explicații neterminate, fără coerență și ne-a arătat cum arată ceața în viitorul României. N-aveți decît să v-o imaginați și singuri!

”Ceea ce face PSD e o sfidare fara precedent la adresa oamenilor. România nu are nevoie de politicieni care sa o ducă mai adânc în criza şi în instabilitate”.

Se poate! Dar dacă este invers? Adică ce face PNL și Klaus Iohannis destabilizînd țara să fie tot o sfidare la adresa oamenilor. Spunînd asta, Iohannis singur își scrie pe frunte un adevăr care îl vizează în egală măsură:

– ”Romania nu are nevoie de politicieni care sa o duca mai adanc în criza și în instabilitate”. Adică nici de Băsescu și nici de Iohannis. Poate că nici de Ponta și nici de Ciolacu!

Ce zice el li se potrivește și alor săi ca în jocul din copilărie cu ”Cine zice ăla e!”

Şi tot marele gînditor de la Sibiu a citit de pe fițuica lui pentru panseuri că:

-” Vedem un Guvern demis pentru ca a incercat sa eficientizeze administratia locala şi chiar şi asa demis lucrează pentru oameni”.(K. Iohannis)

Adică așa demis, guvernul Orban împrumută la greu și se pregătește să dea cel puțin bugetul public de Sănătate pe mîna marilor fonduri de investiții și a clinicilor private, pregătind ”marele tun de la Sibiu”. Cum să nu lucreze pentru oameni doctorul de la Sibiu, decorat de președinte pentru basme și merite necunoscute, chifle și cîrpeli medicale?

-” Pe de alta parte, vedem un PSD obsedat de putere”.

Adică PNL, cu foamea în gît, și președintele, plezirist politic și turistic vor puterea în România numai pentru CV, pentru recepții prin capitale europene și pentru slujbele de duminică. Klaus Iohannis ar pleca și mîine de la Cotroceni! Şi Ludovic Orban, la fel, din Piața Victoriei. Dar nu-i lasă poporul. Este mort după ei. Căci fără dînșii, praful s-ar putea alege de nație, de gașcă și de clănțăii lor de serviciu!

” Desemnarea unui premier din partea unei alianţe coagulate ad-hoc în jurul PSD ar intra in coliziune directă cu voinţa românilor exprimată la europarlamentare, la referendum şi la prezidenţialele de anul trecut”.

Klaus Iohannis și Ludovic Orban, și toți ceilalți după ei ca niște papagali, o țin langa cu rezultatul de la europarlamentare (în care eu nu cred!) care le-ar da dreptul și la guvernare, și la mers în excursii la Miami, și de intrat în Rai la Judecata de Apoi, desi pe pămînt, mai mult decît o brînză proastă încă nu au făcut.

S-au întîlnit ”toxicii ” cu ”proștii” și nu izbutesc să împartă puterea după reguli democratice!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18

40 de Comentarii

  1. Maestre va iubesc! Decand l-am auzit pe bivol mugind de furie, am injurat de toti sfintii. Articolul Dvs. mi-a descretit fruntea. Nici nu se putea o luare de pozitie mai plina de continut. Necazul e ca plebea e atat de putin preocupata de ceea ce se intampla ( ori nu intelege, ori nu-i pasa ), incat bestiile astea isi fac de cap cum vor. Cine ne-a blestemat sa suportam cosmarul asta?!

  2. Cei care au sfidat o tara intreaga sunt exact cei care au venit cu propunerea la misto a aceleiasi marionete ca premier si a aceluiasi guvern de gunoaie, demis.
    Daca iei o gogoasa, o duci acasa si acolo constati cu toata familia, cu vecini si cu dusmani la un loc, ca gogoasa nu corespunde, ce faci? O duci inapoi si-i ceri gogosarului sa ti-o schimbe, ca nu-i buna.
    Iar gogosarul zice ca ti-o schimba si-ti da inapoi aceeasi gogoasa?! La fel a facut si Ghiolbannis, numai ca in loc de gogoasa l-a dat inapoi pe Mandolina si tot guvernul lui.
    Este clar ca si CCR s-a plictisit de porcariile pe care le face acest mare iresponsabil, care a depasit orice limite ale Constitutiei si bunului simt.
    Verdict CCR: 7-2. Este clar ca cei doi sunt Livia Stanciu si Morar……[Leo]

  3. Hai ca am trait s-o aud si p-asta, Nazistul cu Mandolina face Tara de…pomina!? Superman? Un NUL LA CUB caruia Securitatea
    ii pune totul pe tava, Tara si Popor, e umflat cu pompa analitica. Sa nu inteleaga autorul nici acum care a fost misiunea
    saltimbancului shogor? Sa asigure numirile Best iilor staliniste in fruntea procuraturilor si sa monitorizeze fraudarea celor doua randuri de alegeri?

  4. Si uite asa de Dragobete, Orban pupa poala CCR si se virusa!Cred ca numai virusul cu coarne ne mai scapa de astia!!

  5. Car de tampit sau absurd sa fii sa impui altora care sunt cetateni romani pur sa nu vina in tara?! Iaca si dementiada cu interzicerea drepturilor cetatenilor romani! Sikkktir ba sica mandolina, daca as fi in locul lor, as veni intentionat sa va demonstrez ca nu mi se poate interzice sa calatoresc in tara mea de origine! Editat
    Indiferent de conjunctura sau situatie, bai Editat, nu ai voie sa interzici sau limitezi drepturile cetatenilor romani!

  6. Nu va fi guvern de uniune nationala.
    Va fi guwerner de uniune globalista, ca in colonie.

  7. In acest paragraf va dau dreptate:”Pe de alta parte, vedem un PSD obsedat de putere”.” Completez: si de coordonare plus control la firimitura! Vezi diferenta intre pnl si psd? Pnl lacomia de bani, bunastare, drepturi si psd: foamea dupa putere control si coordonare de-a maruntul! Vedem ca psd in loc de partid social care are grija de conationalii saraciti prin lege, se dedau la mierea dupa care alearga dreapta/dreptacii! Niciunii nu sunt cu conationalii, toti vor sa se imbogateasca prin orice metoda inclusiv cotrocenistul, transpiratul de atata bunastare!

  8. una peste alta domnul Iohannis si pnl-ul arunca Romania in criza politica!

    vanitatea…si graba ei…

    daca ramaneau in opozitie, ar fi castigat la pas alegerile locale si generale..si schimbarea era fireasca..

  9. Doi dobitoci ajutati de niste cretini rezist, vor sa intoarca tara in dictatura.

  10. Pesimistul: bai, mai rau de atat nu se poate!
    Optimistul: ba se poate!
    Opriti bai turbina ca suntem inauuuuuntru!
    Chiar nu are nimeni curaj sa scoata robotul din priza?

  11. Ai heiv dă most brilliant aidea!

    Buey, soluția îi simplă de tot la asăminea pătărănii!
    Îi taman ca la ibovnikul care s-o-mbetat și și-o luat la pocneală ibovnika, iar asta cu vânătăi la ocheane și smiorcăită s-o descotorosit de el fugind la miliție ca să-l reclame.

    La fel și-n cazul premierul demis prin moțiune de cenzură (= încetare unilaterală a relațiilor de concubinaj politic).

    Ca să nu se mai producă frecușuri dintr-astea inutile și păguboase, ca să nu se mai producă alte acte de violare a Constituției… SĂ-I PUNĂ, BRE, PREMIERULUI DEMIS ORDIN DE RESTRICȚIE CA LA IBOVNIKUL DOMESTIC VIOLENT.
    SĂ NU MAI AIBĂ VOIE SĂ SE APROPIE LA MAI PUȚIN DE 500 DE METRI DE PORTOFOLIUL DE PREMIER.
    ȘI NICI DE CLĂDIREA GUVERNULUI (casa ibovnicei)!

    Izi laic a pis a cheic!

  12. Dorneanu, convoacă-ți moșneguții și băbuțele din Sovietul Suprem și bagă-i un ORDIN DE RESTRICȚIE lui Sică – agresorul politic!

  13. Ăștia sunt icredibil de slabi. Proștia ca proști, dar nici chiar așa de proști.

    De la Veorika la Mandolină și Câțu prostia a explodat ??? guvernare făcută muci cu Guvernul Meu (e) Muci.

  14. Imi este scârbă profundă de „teatrul ieftin care se joaca” am de foarte mult timp impresia ca totul este la mișto adica ceea ce este in politică pentru mine este fix o emisiune tip canal D ,actori ieftin regie proastă ….numai cred nici in arestari ,nici in vot …pai sa o luam logic … sa comparăm parlamentul cu o firma mare ….care are directori peste directori (generalii tarii care tin legatura strânsă cu marile puterii obligatiile oricărui stat) acum generali au si ei oamenii lor de incredere (le fac jocurile ,dau cu papagalul etc.) oamenii de incredere au nevoie de alti oameni de incredere ai lor nepoti ,copii , verișori,prieteni …acum vin si ce angajați adevărați care stiu legi ,care redactează legi verifica hartii cei care muncesc cu adevărat ….vrem schimbare sa vin alții ???? Care alții ? Adica Mercedes poate da toti angajatii afara ? Pe cine aduci ? Pe leana contabila la non stop ? Oamenii sunt aceași asta e generația schimbarea se face doar intre ei …ca eu daca lucrez programator doar nu ma duc ma fac cofetarul se face mecanic…este imposibil ..si deci drept urmare schimbarea este ceea mai mare minciună posibilă …ei sunt asemenea unor fotbaliști se schimba antrenorul iar fotbalistii schimba tricoul …rosu ,galben …violet iar noi tot spectatori ramanem huiduim aplaudam înjurăm ….

  15. Iohannis face același joc pe care l-a făcut Băsescu pentru a sprijini preluarea ostilă de catre servicii a PNL-ului de atunci . Acum trebuie preluat PSD. Cel mai tragicomic moment a fost când USR ne anunță că lui Iohannis i s a spulberat praful de stele de pe umeri și când răspunsul președintelui a fost ceva de genul ” vede el pe dracu la consultări”. Tragic pentru România este că nici un om cu mintea în cap și cu pregătire profesională serioasă n-o să-și facă de lucru cu prostovanii ăștia. La formarea unui nou guvern Iohannis o sa rămână, vorba sibienilor, proptit în gânduri ca prostu-n scândură, pnl vai mama lui și noi va trebui să facem ce-a spus ticalosul de deputat USR: nu e nevoie de guvern dacă instituțiile statului funcționează. Adică, e un pericol privind sănătatea!? descurati-va singuri că noi avem altă treabă. Nu cred în violență, dar ăstuia i-aș carpi două perechi de palme.

  16. Zice BOLSEVICUL COTROCEAN: „Desemnarea unui premier din partea unei alianţe coagulate ad-hoc în jurul PSD ar intra in coliziune directă cu voinţa românilor exprimată la europarlamentare, la referendum şi la prezidenţialele de anul trecut”. Acest TICALOS VISCERAL or NU stie ca parlamentul Romaniei NU ESTE ALES PRIN ALEGERI EUROPARLAMENTARE, SAU PREZIDENTIALE, SAU REFERENDUMURI CU INTREBARI PE CARE EL LE-A PUS SI TOT EL NU LE STIA, or NU DA DOI BANI PE ALEGERILE PARLAMENTARE. In ambele cazuri TICALOSIA-I VISCERALA II MUSTESTE PRINTRE MASELE CAND STRANGE DIN FALCI. Naol e doar faptul ca romanii iubesc ASEMENEA SPECIMENE.

  17. bietul,,meditator,, de Agnita bate campii! ce a vrut sa spuna ca este POLITRUC ? alo? DEINDATA !!!

  18. Sa te fereasca Dumnezeu de prostul care ajunge primarul satului!
    Nici in visurile mele cele mai sumbre nu mi-as fi putut imaginea ca poporul roman va decadea intr-atat incat sa ajunga Occidentul din urma in materie de prostie. Si mai mult ca sigur nici Petre Tutea, care spunea ca „Occidentul e plin de prosti, cu exceptia clerului crestin”. Intr-adevar, lumea este plina de prostie, iar noi, romanii, credidati ca fiind printre cele mai inteligente neamuri, ne-am prabusit catastrofal, dar nu din cauza exodului de creiere, cum sustin habarnistii, ci pentru ca ne-am tradat Mantuitorul pentru a primi frimiturile de la masa bogatilor, asta in conditiile in care Romania este o tara care poate hrani intreaga Europa.
    Pare ca Horia Vointila vorbea in „Dumnezeu s-a nascut in exil” despre o profetie a Parintelui Arsenie Boca, care ar fi afirmat ca Romania va avea parte de un presedinte patriot abia dupa 7 ani de seceta, adica dupa ce vom face foamea la propriu. E dificil de spus de cand a inceput primul an de seceta, pentru ca nici anii trecuti nu au abundat in precipitatii, sau cand va incepe, dar cum iarna lui 2020 a fost neagra, exista o probabilitate ridicata ca numaratoarea inversa sa ne prinda si cu alti prosti in fruntea statului, in afara Dulapurilor actuali, pentru a ne duce la disperare pe aia care inca mai pastram ceva neuroni activi.

    • eu nu vad „seceta” de loc…deci,mai avem de asteptat…cat?…habar n-am!…

  19. e lipsit de etică să-i spui victimă unui slugoi, împuţit, mai ales, pe dinăuntru…

  20. Editat de liberali de vreo 4 ani de zile tot bat toba ca vor sa conduca Romania cu 20% in parlament. Din moment ce au stat in tribumna si au fluierat cu degetele in gura de unde mama ma-sii de handicapati pretind sa conduca ei un popor de prosti. Le-a taiat ciocul CCR care a spus ca presedintele face consultari sa se asigure ca o persoana desmnata ca prim-ministru poate face o majoritate in parlament nu un handicapat care abia sta pe picioare. Cat de handicap poti sa fii sa numesti pe unul care are in spate doar 20% sa faca un guvern cand sunt altii cu un procent mai mare de sustinere in spate si iti trebuie cel putin 50%? Mi se pare logic sa numesti pe cineva care are cel mai mare procent in parlament. Presedintele trebuie sa respecte parlamentul ca putere suprema in stat, nu sa-l distruga! Huuo javrelor liberale extraordinare!

  21. Asta-i „Romania Normala” in care impostorul din deal face ceva pe Constitutie si votantii lui aplauda! Pai asta nu este un presedinte al romanilor, este presedintele pedeleprelor intoata puterea cuvintului! HHUUUUOOOOO, jegule!

  22. Un politruk ordinar care calca in picioare Constitutia cu cizmele naziste! Cand votati, deschideti bine ochii si trimiteti la plimbare presurile pedelepriste care va fura, care-i bat joc de voi, pentru care Constitutia este maculatura!

  23. În ochii lui ‘Werner & Co’ doar PSD este ‘vinovat’ pentru toate cele prezente și/sau viitoare, motivul : deține președinția Camerei și Senatului și are grupuri parlamenare mai mari decât ale PNL-ului .

  24. Nici eu nu cred in rezultatele de la euroiparlamentare, nici in cele de la prezidentiale. Nu bag mana in foc ca cei 66% din 50% (cat se spune ca au votat) au fost voturi umane si, nu cumva pe ici, pe colo, in locurile esentiale o aplicatie informatica.

  25. „Ceea ce face PSD e o sfidare fara precedent la adresa oamenilor.” Serios imbecilule care ne bagi pe gat dictatura pedeleprelor infecte?

  26. „prostul nu e destul de prost pina nu e si fudul”.. e o vorbaromaneasca care i se potriveste perfect alesului de neam cu 66 % El chiar crede ca acelasi procent cistigat la alegeri gindeste ca si el. Nu vrea decit un guvern PNL sau o amestecatura, ceva mixtura de partidulete nu conteaza ce dar doar sub conducerea PNL adica cu alte cuvinte sub conducerea lui pentru ca el se crede PNL si doar el stie ce e bine pentru tara asta !!! Declaratia ca nu va numi niciodata ca prim ministru pe cineva de la PSD (chiar daca ei ar avea 60-70 % intro coalitie eventual)dovedeste o gindire si atitudine optuza, nedemocratica foarte aproape de o dictatura si de un nou cult a personalitatii. Oare romanii realizeaza cu adevarat ce au votat in noiembrie ? „Somnul ratiunii zamisleste monstri ” !

  27. 2 TEMBELI MINORITARI STAU DE VORBA PRIN PRIVIRI GOLANESTI
    -TU CE MAI FACI BOZGORE,CU TATA SECURIST.AI MIERLITO.DUTE SI CANTA CU TAMBALUL SI TROMPETA IN HONGARIA.
    -PAI SI TU AI LUAT 1 FLEGMA INTRE DINTI DE LA CCR.HAI VALEA.DUTE IN EMIGRATIE LA TACTU SI MATA,IN SATUL LU GHITLER.
    -NU MA DUC DECAT ATUNCI CAND GAGICA MEA VA AVEA FUSTA LUNGA PANA-N PAMANT.
    -AI VAZUT UNGURE CE NE FAC ROMANIDACI.EU,NEMTULOI,TU BOZGOR. AMANDOI EMIGRANTI VENITI, CA TURCII, LA FURAT.
    BA,SASILULE.MAI PUNE-MA A 3 OARA CACA MINISTRU.SA NE BATEM JOC DE RUMANI SI CIUMA ROSIE PSD.SOCIALISTII LU PESTE.
    -NOI,LIBELALI DIN DINASTIA HOTULUI MILOG ZBRANTIANU,-ZIS,SCOVERGA,CU 4 PALATE NEMUNCITE-,CONTINUAM SA NE DISTRAM.
    -BA,NAMILA DE 2 M.SI MUTULICA CU 5 CASE,TACI DRACULUI SA TE IA,DIN GURA.NU VEZI CA SUNTEM ANORMALI NOI,FATA DE NORMALII
    DE ROMANI SI SOCIALISTI LU ILIESCU,INGINER CARE A FACUT REGULARIZAREA DAMBOVITEI.SUNT SUNTEM TEMBELI CA STAM DEGEABA.

  28. Inflexibilitatea, scrasneala si incapacitatea de intelegere a democratiei (in contextul unui cadru legislativ existent) scot la suprafata capacitatea si nivelul de intelegere a meditatorului de fizica priponit in rumori si mandrii de vataf pe mosie (laboratorul de fizica). Glontul dictaturii a trecut milimetric pe langa Romania, pericolul nu a trecut, de va avea si parlamentul si guvernul lui, Petrov & Boc (cei cu devalizarile de la fondul proprietatea, ALRO, Petrom, baieti destepti din energie …., expermentele de austeritate pentru popor, …., Microsoft …) vor fi canonizati ca sfinti.

  29. Primum : Pai ce sa ii faci .. chiar daca ii zici pe nemteste Führerprinzip romanescului Muschii mei minte nu are! .. hachita personala nu face parte din parlamentarismul european!!!

    Secumdum: demnul urmas a lui Marius Chicos Rostogan se bazeaza pe putina memorie a votantilor sai.
    De fpat prezidelu ar trebui sa multumeasca PSD ca a scutit PNL-PD de a imiota penibilul efort al PSD (aia cu automotiunea de cenzura!!!) Ca ei decisesera ca vor anticipate … cestie ce presupunea din start ca givernul Organ 1 cade. Ca din cate stiu nu poti face omleta din oua intregi.. Da pesmene ca Werner nu a facut niciodata omleta !

  30. primul C omentator se intreaba cu ciuda..CINE NE A BLESTEMAT SA TRAIM ACESTE ZILE?? EU NU STIU CINE NE A BLESTEMAT DAR SIGUR STIU CINE NE A AVERTIZAT SI NE A PREZIS….INVATAMINTELE NU SI AU LOC LA ROMANI…

  31. Bravo C.C. ,ati interpretat corect constitutia (scrisa pt. oameni destepti ),…..prostia cu lux si aroganta a primit in mecla ce trebuia. Dar nu se lasa cel cu mintea incetosata de la cotroceni,merge cu lozinci in continuare pt. ff putinii prosti care- mai cred !

  32. Am citit toate comentariile. Rezumat: va imaginati voi in Germania un presedinte/cancelar negerman, in Spania un PM nespaniol, in Italia un PM/presedinte neitalian, in Regatul unit un PM neenglez. Ca sa luam ca exemplu cele mai mari natiuni din Europa. Noi am ales. Ne meritam soarta. Santem vanduti chiar si pe o sapca.

  33. Cornel Nistorescu, stii cat de mult te respect si te pretuiesc pentru ceea ce faceti cu totii la Cotidianul, dar in speta de fata este inalta tradare. Trebuie sa fim necrutatori cu acesti banditi. Pe mine nu ma impresioneaza cei 66,68 %. Un procuror cu stiinta de carte absolvent al facultatii de Drept din Bucuresti si un judecator ca Madalina Afrasinei, ar face ordine in dezastrul si haosul national creat de Boul Turbat, deoarece refuzul lui de a seman decretele de numire in functie a ministrilor interimari si de revocare din functie a Procurorului Romaniei, dovedit a fi tortionar comunist si de desemnare a candidatului propus la functia de Prim Ministru de noua majoritate din Parlament care a demisionat prin motiune de cenzura Guvernul Orban este inalta tradare care a generat hazard, haos, actiuni anarhice si extremiste, facand Romania neguvernabila si supusa pericolelor si primejdiilor de orice fel. Omu este tradator, domnu Cornel Nistorescu, dezechilibrat si haotic cu idei, actiuni, masuri si declaratii publice ce duc Romania catre fascism, extremism si nazism. A declarat public ca vrea sa lichideze „ciuma rosie” sa „curete” Parlamentul Romaniei de „social democratii nereformati” ca sa aiba si sa dispuna de Guvernul Meu, Parlamentul Meu, Serviciile Mele de informatii, Procurorii Mei, Judecatorii Mei, Armata Mea, etc. ca sa faca o „Romanie Normala”. Vrea sa cistige „poporul roman”, asemenea lui Hitler. Unde am mai auzit noi asa ceva, si cand, domnu Cornel, noi cei care mai avem o farima de stiinta de carte ?!

  34. Cat de idiot si de fomist poate sa fie sica, ca sa nu-si dea seama ca e pe post de prostu’ satului si ca niciodată nu va fi numit premier intr-un guvern functional. Ba mai mult, va pierde si șefia pnlului cât de curand, luindu-i locul un pdlist de-al turnatorului petrov. Astfel se va încheia preluarea in totalitate a pnleului de către securitatea pdlista.

  35. Cu alte cuvinte, cum spuneau romanii si ca in poza din articol, „magar de magar se freaca” … Cit despre „figurile” pe care le face PSD unui „guvern” incompetent si unui „presedinte” care urmareste scopuri paralele cu interesele Romaniei … sa fiti voi sanatosi, peste tot in lumea asta ăsta si e scopul normal al opozitiei ! Ia uitat-va la Franta si la mizeriile de legi pe care canaliile pulifriciului Macron incearca sa le treaca in forta, in stil fascist : in momentul de fata se discuta amendamentele depuse la porcaria numita „legea pensiilor”. Au fost depuse citeva zeci de mii de amendamente si dupa mai mult de o saptamina parlamentarii se afla la discutarea art.1 din 65 !!! Hi hi !

  36. Nu mai am nici o îndoială că una dintre mizele politice ale prezentului este modificarea Constituţiei pentru slăbirea puterii tuturor instituţiilor Statului, inclusiv a CC (adică a democraţiei) în favoarea puterii prezidenţiale. Probabil că asta ajută Statul de drept?! Sau cel de drepţi????

  37. Românii şi-au făurit singuri soarta mai întâi trimiţând în parlamentul european prostovani ca bolovanul rujat cu batistuţă, apoi votându-l pe Johannis în 24 noiembrie pentru meritul de a fi dormit la Cotroceni timp de 5 ani. Lipsa de carte a tineretului îşi arată roadele.
    Bravo, români! Să trăiţi bine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.