Orban sare în apărarea lui Kovesi

Ludovic Orban excludere

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că îl somează public pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să înceteze orice opoziţie în Consiliul Uniunii Europene pe Justiţie şi Afaceri Interne împotriva candidatului român la Parchetul European, Laura Codruţa Kovesi, şi să susţină candidatura acesteia.

„S-a văzut foarte clar că este o diferenţă ca de la cer la pământ între criteriile de «ievaluare» politice dictate de Dragnea, către Tudorel Toader, a fostului procuror şef al DNA şi evaluarea care a fost făcută de experţi extrem de importanţi”, afirmă Orban.

Ludovic Orban a reiterat că PNL sprijină candidatura Laurei Codruţa Kovesi, „care are o şansă foarte mare de a ocupa o funcţie extrem de importantă la nivel european, cum este functia de procuror şef.

„Înfinţarea Parchetului European este o formă de cooperare consolidată, care este stipulată în Tratatul Uniunii Europene în care un număr minim de 9 ţări care îşi doresc să adâncească cooperarea într-unul dintre domeniile de activitate peste cadrul care este conferit de Tratat pot să decidă să adâncească cooperarea prin intermediului unei forme de cooperare consilidată. La ora actuală există 22 de ţări care au agreat această formă de cooperare consolidată sub forma Parchetului European. Avem şansa ca, în urma unei evaluări obiective realizate de magistraţi prestigioşi, la nivel european, independenţi care au fost desemnaţi de Comisia Europeană să facă evaluarea pe baza unor criterii obiective, un candidat român în urma evaluării să fie pe lista scurtă şi mai ales să fie în prima poziţie”, a spus el.

Potrivit lui Orban, „oricine va milita împotriva acestui proiect şi acestei şanse extrem de mari pe care o are România, de a pune un candidat român în fruntea parchetului, este împotriva intereselor României”.

„Cu siguranţă, în ceea ce ne priveşte pe noi, la nivelul Parlamentului European şi la nivelul instituţiilor europene, am pornit o campanie de susţinere a acestei candidaturi, care este o candidatură extrem de importantă pentru România şi care se desfăşoară în nişte condiţii nu foarte simple, să fie foarte clar, candidatul român este în competiţie cu un candidat german şi cu un candidat francez”, a spus el, potrivit news.ro.

Orban a adăugat că trebuie să avem extrem de multă inteligenţă, să depunem un efort de lobby foarte mare pentru a susţine candidatura.

„Îl somez public pe Tudorel Toader să înceteze orice opoziţie în Consiliul Uniunii Europene pe Justiţie şi Afaceri Interne împotriva candidatului român şi să susţină candidatura candidatului român, care are o şansă foarte mare de a ocupa această poziţie extrem de importantă la nivel european. S-a văzut foarte clar că este o diferenţă ca de la cer la pământ între criteriile de «ievaluare» politice dictate de Dragnea, către Tudorel Toader, a fostului procuror şef al DNA şi evaluarea care a fost făcută de experţi extrem de importanţi, cum sunt preşedintele GRECO, procurori generali din ţări importante, din România, preşedinţi ai Curţilor Constituţionale sau foşti preşedinţi ai Curţilor Constituţionale, deci magistraţi de mare prestigiu, cu mare experienţă, deci această evaluare este total diferită şi arată foarte clar că toate criteriile de «ievaluare» prezentate public de domnul Tudorel Toader au fost dictate la partid de Liviu Dragnea”, a susţinut Orban.

Laura Codruţa Kovesi s-a clasat pe primul loc în selecţia pentru postul de procuror-şef european realizată de un Comitet special, fiind trimise Parlamentului European primele trei propuneri, în ordinea preferinţelor, din care legislativul urmează să aleagă şeful Parchetului European. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că îi va informa pe miniştrii de justiţie din UE despre „abuzurile” comise de fosta şefă DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

27 de Comentarii

    • Da, ne speriasem. Lumea a crezut că sare în apărarea lu Kovesoaica însuși președintele Ungariei Viktor Orban. Cînd colo, era tăntălău nostru, Lodovicu

  1. E in stare s-o pupe peste tot pe Kovesi, numai sa scape de dosare. Orban e cea mai gretoasa sluga. Numai Liiceanu si Plesu il egaleaza.

  2. Sunt draguti asa cand ii vezi agitati, ei someaza, amenita cu infrigementul, sunt extrem de duri. Dar cand ii intrebi ce alternative au … o dau cu anticoruptia. Intelege cineva unde e drama in filmul asta. Orban si ciolos spun ca ei sunt alternativa.

  3. Să luăm aminte!: nici orban, nici ludovic, precum nici kovessy și nici barna sau joianis nu prea sună românește. Îmi pare rău, nu e bine, dar asta e.

    • Si nici leonard nu prea suna românește printre consilierii sasului

  4. Toader are boala,ca vac astiga Kovesii mai multi euro pe luna decat Tudorel pe pamant!”Ubi portofelu,ibi patria”asta e deviza familiei de cimpanzei Toader

  5. organ (vorba lu coana udrea) e cel mai gretzos slugoi care a existat vreodata. e in stare sa pupe dosuri nespalate non-stop doar ca sa scape de desare sa sa nu isi continue studiile la sorbonica – filiala rahova. asta sa fie prim-ministru??? DOAMNE FERESTE!!!

  6. Nu amagi votantii cu minciunile tale de doi bani. Decat cu un hot la castig, mai bine cu un cistit la paguba. Kovesi, cu gura ei, a declarat ca este multumita de activitatea DNA Ploiesti, inainte de a incepe scandalul. Stia ca acolo s-au incalcat grav constitutia, codul penal si de procedura penala si toate acestea sub coordonarea ei. Intr-un stat de drept, asa cum clameaza presedintele, trebuia demisa imediat si exclusa din justitie. Ce fac mafiotii, o pun pe o functie importanta si o mai vor si mare la UE. La ce ajuta acest fapt, cine sunt sforarii si ce interese au ? Sa scape de mana lunga a justitiei, asa cum face acest Orban scapat de puscarie pentru luare de mita. Nu mai merge cu pacaleala.

  7. Papagalul asta fără coloana vertebrală, se face ca uita cum i-a inscenat chiar lui un dosar la comanda politica, ca sa nu candideze la primărie, pentru o pretinsă mita sugerată lui Urdareanu-UTI, cel gata să declare orice ca sa scape el intr-o alta cauza. PS: Sica, te stiam de menestrel, dar tu esti mai mult jigodel !

  8. Il somez public pe acest individ sa DECLARE CA partidul pe care-l conduce, sub comanda MARELUI ESCROC IMOBILIAR DOVEDIT DE JUSTITIE, nu are nici-o legatura cu istoricul partid numit PNL. Istoricul partid PNL avea ca sintagma calauzitoare PRIN NOI INSINE. Astia nici n-au auzit de asa ceva, ca, de actionat, actioneaza doar la tratarea hemoroizilor strainilor prin metoda buson-la-buson, transpusa la hemoroizi.

  9. asa,ia zi Sica, daca nu , ce se intampla ? CINE NU SARE /IA CONDAMNARE!????’ si ce mai sareai, tu, de ti se zalta organu’ zis closca, iar puii dedeau sa iasa din icre !

  10. Orban sare în apărarea lui Kovesi. Pai, este normal!!! „Cine nu sare, ia condamnare”!!! Asta stie ce face, doar i-a zburat glontul pe la ureche. Asa ca, n-are alta solutie deecat decat sa sara!!

  11. Taria de caracter a lui Tudorel Toader,in presa de azi”președintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum a mai spus că a avut o întâlnire cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a susținut că nu el este cel care a revocat-o pe Kovesi de la conducerea DNA, ci președintele Klaus Iohannis. „De asemenea, domnul Toader a spus textual că <>”, a mai afirmat oficialul german.”

  12. „oricine va milita împotriva acestui proiect şi acestei şanse extrem de mari pe care o are România, de a pune un candidat român în fruntea parchetului, este împotriva intereselor României”.
    BAI, PRO_tule, tu esti de mult impotriva Romaniei, scar_a de de asa-zis liberal!

  13. La ce sa te astepti de la ziarul maculatura? Cuibul fe securisti ai Cotidisnului a fost racolit de viitoarea promovare a Codruței si nu msi su unde sa doarme. Toata tara vede ca Dragnea si jigodiile lui fura de rup si s-au îmbogățit fara măsură pe seama prostilor care au sărăcit si mai mult, numai e nu văd , sau sa fac va nu văd. Ba beni timpul ca avest ziar scris de eccroci si apărător al exvrocilor, da dispară. Ați uitat ca acum ceva timp erați numai on line, că nu va mai cumpăra nimemi maculatura. O da ajungeți din nou la fel. Roata se invaryr la voi mai reprde. Postscii care latră sunteți chiar voi ăștia care „redactati” maculatura!

  14. sica ar trebui sa uite de analfabeta si sa inceapa cu osanalele la nistor, noul sef dna.

    • „…este împotriva intereselor României”. Acum se vede cine si ce face sica mandolina cu ciuma lui portocalie in frunte cu individul de la Cotroceni! Si asta in numele „statului de drept”!

  15. Bravos Orbane , halal sa-ti fie ! ” Ca dumneata , bobocule , mai rar cineva !” ( I.L. Caragiale , Conu Leonida fata cu reactiunea )

  16. Sarmanu Sica , tot un neispravit de manual se ambitioneaza sa ramana si sa ne zgarie timpanele , cand deschide gura . A terminat-o cu tradarea nationala si a trecut la episodul 2 din filmul cu prosti in care-i primadona .
    Tot regizorul , frau Angy , l-a bagat in prim-plan si acum ?

  17. Sica Mandolina sustine tot ce este contra bunului simt.Deci este un nesimtit.Strict legat de Luluta zisa Slujirea mai nou Tarina ,in 2013 acest ametit sef al PNL spunea – propunerea lui Kovesi este un act de tradare a interesului public ….bal,bla….Astept cu interes ziua cind o sa cada in canal, poate se pierde pe teava !!!!

  18. asta vede cai verzi pe pereti ! pe asta il ,,preocupa,,interesele bancilor ,lanseaza orbanisme cu INALTA TRADARE si alte nazbatii demne de chiriasii de la casa 3×3 !

  19. Penibilitate, numele tau este sica-mandolina! Mai penibil nici ca se poate! Dar asta-i ciuma portocalie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.