Oul de Aur (2)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 1998. Prefață de Dan-Silviu Boerescu

AL DOUĂZECI ȘI ȘASELEA

(95-135 e.n.)

– Niger –

Ușa întredeschisă

Omul a scris: „Realitatea nu este decît urma palpabilă a imaginației.” Dar tot el, omul, este cel ce a spus că „realitatea tumefiată este imaginația”. Ascunse între cuvinte, realitatea și imaginația se înlocuiesc neîncetat în oglinda înșelătoare a sufletelor. Scribul nu știe dacă e născocit sau atestat un fapt sau un gînd: dovada nu dispune niciodată de suficiente dovezi, însă de asemenea fleacuri adevărului nici că-i pasă. Adevărul are cu totul alte criterii, fie că-i vorba de imaginație, fie că se referă la realitate. Pînă la urmă nici nu le mai numește intr-un fel sau altul. Oricum, cînd imaginația este înlăturată ostentativ de o realitate devenită prea pragmatică, lucrurile devin foarte triste…

Despre Niger, fiul acelui atestat primipilus al lui Traian, nepotul lui Caniș și strănepotul lui „Magister morum”, nu avem nici o mărturie documentară univocă: numele Iui nu este men

ționat ca erou, nici unul dintre preazeloșii autori nu-l pomenește printre figuranți. El a circulat doar în relatările orale, dar a fost cu atît mai cunoscut timp de veacuri în nădejdea legendei cu „Oul de aur“.

Afirmația pare „imposibilă¹¹: pe de o parte, de unde își ia scribul îndrăzneala să vehiculeze un nume despre care el însuși pretinde că n-a supraviețuit nici în cronici, pe de altă parte, cum poate cineva să susțină o declarație negativă? Disculpîn- du-se în cele două puncte, scribul va lăsa în continuare mitul să pledeze pentru el. Deci…

Himera „Oului de aur“ a renăscut o dată cu generația fiilor ultimilor cuceritori romani. După ce a fost bine cunoscută și Dacia, timp de mai multe secole nu s-au mai ivit exploratori dornici de a urma traiectele vechilor ispite. Curiozitățile au revenit de la extremități spre imediata apropiere. Nădejdea și-a înlocuit masca. Insulele fericiților se depărtau în trecutul venit din basm, raiul nu era încă acceptat, făcînd parte dintr-un capitol ce abia se năștea. într-un timp al uneia dintre primele crize de aspirație, Niger se afla parcă în însăși singura felie a speranței unui mit fără de început și fără de sfîrșit. O îngustă fereastră concretă în lunga poveste… Lucru resimțit dureros. Generația Celui de Al Douăzeci și șaselea a respirat un aer tare și și-a urmat drumul în fragmentul aspru ce i-a fost hărăzit, înstrăinîndu-se tot mai mult de povestea propriu-zisă. Mai apoi nu s-a mai știut reîntoarce. Numele lui Niger n-a intrat în cărțile istoricilor, iar filosofii și sfinții folosesc în legătură cu el doar o negație hotă- rîtă. însă tocmai astfel apare și urma obiectului negat. El nu mai există niciunde, păstrîndu-se, însă, ca o albie a unui rîu secat, ca un turn al unei civilizații necunoscute, ca un vis al unui om ce nu ne-a lăsat nici o altă dovadă că a fost.

A doua acuză se șterge asemenea primei, scribul luînd de bun ceea ce s-a scris cîteva veacuri mai tîrziu: la începutul secolului al optulea, în lista aberațiilor descrise de papa Sisinnius se află și douăzeci și șapte de „minciuni¹¹ ce „n-au fost niciodată numite¹¹. Printre ele și „Oul de aur¹¹. Deja pe vremea lui Theodosiu cel Mare, Theophilos, incendiatorul Serapionului de la Alexandria, va glosa „lucrurile care n-au fost și nu trebuie să fie“. Printre cele ce „n-au fost“ se află și același Niger, cu „Oul“ său „de aur“.

Italica, s-a prezis de către mai mulți ghicitori ai viitorului, va da Romei trei împărați. Aceasta s-a spus puțin după ce Traian a preluat puterea de la bătrinul Nerva. în continuare, la început, profeția avea să se adeverească foarte repede: Hadrianus, originar din același loc, îi va urma lui Traian. Lumea încerca să-l depisteze cu o clipă mai devreme și pe cel de-al treilea împărat din Italica. Dintre toți cei ce puteau fi luați în considerare, fiul lui Collatinus, născut de maică-sa în drum de la Corduba la Gades, părea cel mai potrivit pentru a îndeplini prorocirea pînă la capăt. Era cu aproape douăzeci de ani mai tînăr decît Hadrian, vîrsta ideală pentru o succesiune firească, provenea dintr-un tată care s-a distins, la rîndul său, prin calități de conducător, era deosebit de ceilalți bărbați din jurul lui. Părea predestinat. Cine să creadă că pînă să apară cel de-al treilea suveran născut la Italica or să mai treacă aproape trei sute de ani și asta după ce între primii doi nu s-a interpus nimeni? Și cine să bănuiască atunci, la începutul secolului II al erei noastre, că tocmai Theodosiu I îi va urma pe Traian și Hadrian, drept cel de-al treilea și ultimul împărat roman originar din Italica, și nu tînărul aflat la îndemînă, omul despre care sfetnicul aceluiași Theodosiu va spune fără dubii că N-A FOST?

Poate că Al Douăzeci și șaselea „n-a fost numit niciodată” întrucît el a constituit prea des o decepție în ochii celor ce-l investeau cu speranțe menite de a suplini nădejdile puse în alții. La început în tatăl său. în timp ce mama îl aducea pe lume undeva între Corduba și Gades, poate într-adevăr la Italica, Collatinus, răscolit de visele unui de mult uitat Nausiphoros, încerca să-și provoace în emisfera meridională senzațiile atît de ispititoare și de misterioase ale certitudinii apropierii de locurile căutate. După ce s-a întors cu probele indubitabile ale izbînzii, ultimii aventurieri ai imperiului îl asaltară pe Al Douăzeci și cincilea pentru a-i duce și pe ei în țările făgăduinței, de unde se vor întoarce cu toții bogați. Nimeni nu mai vedea acele teritorii ca pe un țel al vieții mirifice, poate chiar fără de moarte, toți doreau să vină înapoi, ca în singura lume adevărată, nemuritorul imperiu roman, să poată să se bucure de întăritoarele aduse de aiurea. Dar norocosul explorator nu mai dori să plece peste mări. în schimb, își încercă șansa în nord, într-un alt spațiu unde se spunea că ar curge doar lapte și miere, în Dacia. Nici de acolo nu s-a întors bogat, deși – cine știe? – poate că ar fi putut s-o facă. Cel ce s-a priceput să conducă de mic un grup de urmăriți, cel ce a fost în stare să dovedească adevărul intuițiilor sale în teritorii necunoscute, cel ce a plecat în război simplu soldat și s-a întors cavaler, acela trebuia să ajungă departe. Și dacă el n-a avut timpul necesar, era de presupus că fiul îi va desăvîrși opera vieții. Zvonul, probabil, nici n-a circulat atît de rapid de la început deoarece, cît timp a trăit Collatinus, au fost destui cei ce bănuiau chiar în bărbatul trecut prin atîtea pe viitorul împărat. Și n-ar fi exclus ca abia această presimțire a celor mulți să se fi transmis de timpuriu în cercurile cele mai înalte, bunicul și tatăl tînărului Niger fiind condamnați la moarte (de temerile unui Hadrian abia ajuns pe tron?). Noul suveran, care și-a început domnia prin înlăturarea hotărîtă a tuturor rivalilor, chiar dacă respectivii s-au numărat printre colaboratorii cei mai apropiați ai predecesorului și tutorelui său (sau poate tocmai de aceea), ar fi făcut în mod logic același lucru și cu niște personaje mult mai puțin puternice, fără notorietatea generalilor condamnați. Așadar este de crezut că, inițial, prezumtivul al treilea împărat originar din Italica era în vremea aceea Collatinus, chiar dacă el n-a știut niciodată despre rolul măreț pe care i-l atribuiau pentru viitor cunoștințele lui din Iberia, locul de baștină al soției sale, însă nu și al său. Collatinus s-ar fi putut disculpa că provenea dintr-un orășel de lingă Roma și nu din Italica: profeția n-avea cum să-l privească. Dar nu l-a întrebat nimeni…

Însă băiatul, diferit de el în toate, diferit de toți cei pe lîngă care creștea, putea deveni subiectul investiției oricăror speranțe. Pînă și înfățișarea îi era alta decît cea a străbunilor. De la tatăl său n-a moștenit decît mandibula proeminentă, semnul marilor cuceritori, începînd cu Alexandru cel Mare sau, mai degrabă, cine știe de pe vremea cărui erou troian. De la mamă, în schimb, a luat părul negru, iar de la bunica dinspre tată cîrlionții. Părui îi era o noapte aspră și încîlcită, încît nu se lăsa decît cu greu pieptănat. Nici statura nu-i era atît de masivă ca a strămoșilor pe linie paternă, nici forța fizică atît de impresionantă. în schimb, în ochi îi licărea mereu o scînteie sprințară, cu atît mai sesizabilă cu cît se făcea simțită într-o privire altfel melancolică. Poate în această uitătură „imposibilă” consta puterea-i de seducție.

Niger avea părul mai negru decît toți prietenii lui de la Roma, unde i se mutase familia, dar pielea îi era mai albă decît cea a curtezanelor. Era altfel decît ceilalți și asta sărea în ochi din prima clipă. Era altfel, era un ales, se amăgea mama, trăind numai prin el și pentru el, mai ales că soțul i se afla tot timpul departe, lipsind cu lunile, lipsind cu anii, trebuind să treacă lungi perioade ca să transmită că mai este măcar în viață, tre- cînd alte perioade pînă să se fi putut dovedi cu martori că a murit undeva pe malul unei mări, urmărit de soldați romani pentru o vină ce n-a fost niciodată prea limpede. Niger trebuia să fie tot ceea ce tatăl lui n-a putut fi și mama lui credea atît de tare în toate astea, încît a reușit să-i convingă și pe alții. Al Douăzeci și șaselea își purta cu demnitate „virtutea” spaniolă și ajungea de tînăr s-o personifice. în ziua cînd îmbrăcase toga virilă, nici nu se terminase încă festivitatea și o mulțime de bărbați în toată firea s-au grăbit să-i ofere bani și oameni de nădejde, în speranța că îi va conduce spre țările cutreierate de Collatinus. Toți acei bărbați erau mult mai în vîrstă decît el, orice tînăr ar fi fost măgulit de încrederea fără margini ce i se acorda. însă Niger nu dorea să plece din Roma. Nici o promisiune nu-l putu urni din loc, nici o intervenție. Faptul că nu se hotărî să-i îmbogățească peste mări pe numeroșii doritori fu cauza primei mari decepții. Prima decepție din lungul șir…

La moartea lui Traian, dar mai ales după ce a aflat că au fost trimiși oștenii cu ordinele de execuție la Caniș și la Collatinus, bunicul și respectiv tată! tînărului Niger, mama Celui de Al

Douăzeci și șaselea a căutat-o pe Pompeia Plotina, văduva fostului împărat, cea despre care se spunea că l-a ridicat cu adevărat pe tron pe Hadrian. Educată în stilul sever al „virtuții spaniole”, mama lui Niger a știut să spună exact atît cît a fost necesar pentru a-i fi pe plac augustei matroane. Cele două femei s-au înțeles de la început și Pompeia Plotina a putut să-i făgă- duiască văduvei lui Collatinus că Niger va fi cruțat de noul șef al statului. Mai tîrziu, se pare, după ce devenise evident că Hadrian nu va avea urmași naturali, tot cele două femei au fost cele ce au pus la cale chiar înfierea bărbatului originar din Italica de către împărat, astfel ca profeția să se desăvîrșească. Dar, atunci cînd succesiunea începea să se pună stringent, Pompeia murise, iar Niger era preocupat de cu totul alte probleme. Fusese a doua decepție pe care a pricinuit-o: se aflase atît de aproape de Hadrian, se născuse sub auspicii atît de favorabile, n-ar fi trebuit decît să întindă mîna, să fie cît de cît perseverent și ar fi putut ajunge în vîrful piramidei. Dar nici acest lucru nu l-a interesat.

Hadrian îi oferi un medalion, însă ceea ce a obținut cu adevărat mama lui pentru el a fost că i-a asigurat un trai ferit de suspiciuni, o viață liberă și iluzia că n-ar fi exclus ca totuși odată și odată Niger să devină viitorul împărat. Multă vreme s-a crezut așa și, într-un oraș ca Roma, unde intriganții de profesie erau mai numeroși și își găseau mai greu locul din cauza rivalităților decît cei mai comuni meșteșugari, Al Douăzeci și șaselea a trăit mai mulți ani înconjurat de un roi eterogen de indivizi dispuși să investească orice în el, cu speranța că vor primi înapoi totul cu dobîndă, o dată ce fiul lui Collatinus va accede la tron.

După cum evoluau lucrurile, o vreme, speranțele puse într-un viitor ilustru păreau cît se poate de firești. Hadrian nu avea copii și îl acceptase de la început cu plăcere pe tînărul iber în imediata lui apropiere. Niger era frumos, avea o privire imposibil de uitat, iar părul aspru și negru, precum și pielea neobișnuit de albă – moștenită tocmai de la acel legendar Leukos din Rhodos – contrastau într-un mod ce-i ispitea pe toți artiștii și nu numai pe ei. Niger a ajuns să pozeze pentru sculptorii aduși de împărat din Asia și Grecia și numeroase dintre figurile ce aveau să împodobească templul lui Zeus Olimpianul din Atena sau mausoleul lui Hadrian nu erau decît reprezentările acestui favorit al împăratului și al mulțimii, totodată. Se spune că după dispariția lui Niger, Hadrian a plîns zile în șir lîngă statuile eline din grădinile vilei tiburtiniene, statui ale divinităților sau ale frumuseții virile, ornate însă numeroase dintre ele cu imaginea tînă- rului cu pielea mai albă decît marmura. Atunci le-a adunat și îngrămădit Hadrian în tempethal, copia tiburtiniană a lumii umbrelor din infern, unde se mutase favoritul după ce a părăsit celelalte suprafețe ticsite de statui.

Un timp, rolul Celui de Al Douăzeci și șaselea fusese atît de mare pe lîngă împărat încît la plecarea în prima călătorie în provincii, acesta l-a lăsat pe tînăr să guverneze în locul său la Roma. Lucru ce n-a durat, însă, decît vreo cîteva săptămîni. Intriganții, nemulțumiți, neavînd răbdare ca Niger să se plictisească de noua lui postură, îl bombardau pe suveran cu nesfirșite dovezi ale comploturilor țesute de cel pe care nu uitau niciodată să-l numească fiul lui Collatinus și nepotul lui Caniș, cei ce cu doar puțini ani în urmă fuseseră condamnați la moarte. Dar Hadrian nu trebui să ia nici o măsură împotriva lui Niger, junele dovedindu-se foarte curînd total dezinteresat de sarcinile ce-i fuseseră date și intriganții prea grăbiți n-avură decît să-și regrete nerăbdarea: l-au ponegrit și înlăturat din funcție pe omul care ar fi putut fi atît de ușor manevrat chiar de către ei. împăratul îl chemă totuși pe Al Douăzeci și șaselea la el, dar încă din Gallia deveni evident că Niger se ofilește în acele ținuturi reci. Cu părere de rău, împăratul îl lăsă să se întoarcă la Roma, ducîndu-l cu el doar în Asia și la Atena.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.