CTP spune cine este principalul vinovat în acest cazul tragic de la 2 Mai. Nu, nu este Vlad Pascu, tânărul drogat
Toate știrile
S-au împlinit și 55 de ani de la intrarea rușilor în Praga. Nu-mi amintesc de știrile din acea dimineață. Țin minte însă că spre amiază, cum veneam dinspre podul peste vale, l-am deslușit pe Ceaușescu strigînd.
Vlad Pascu se laudă pe Facebook. Spune că are mulți bani, mai mulți decât ar putea să strângă orice român.
Şoferul de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai a mai fost cercetat în două dosare penale pentru deţinere, fără drept, de droguri
Romfilatelia a organizat, marți, la sediul societăţii un eveniment de lansare a întregului poştal
Sorin Grindeanu spune că ar fi de acord cu impozitarea multinaţionalelor pe cifra de afaceri
Așa arăta zona galeriei CFR 1907, luni seara. Imagini de la Meciul cu Universitatea de pe Cluj Arena. Suporterii
Clienții unei terase din Oradea au pațit-o! Stropiți cu apă pentru că fac prea mare gălăgie. Și nu cu o găleată
Mihai Fifor spune că „nu e nevoie să te duci până în Vama Veche” ca să depistezi consum de droguri. Dacă te duci într-o școală
Peste 200 de centre de înrolare militară au fost percheziţionate în Ucraina pentru a eradica un sistem de corupţie ce permite celor chemaţi în armată să scape de aceasta, a anunţat marţi Parchetul
Știm de la Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, că poliţiştii din Vama Veche își desfășoară activitatea într-un container.
Timmermans fusese confirmat cu câteva ore înainte pe prima poziţie din lista unei coaliţii a social-democraţilor şi ecologiştilor din Olanda, pentru alegerile din 22 noiembrie.
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, a declarat că o comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare este neconstituţională
Sorin Grindeanu este nemulțumit de constructorul italian de pe șantierul drumului de legătură dintre A1 și DN69 (zona Sânandrei).
Topirea combustibilului nuclear din trei din cele şase reactoare ale centralei a fost cel mai mare dezastru postbelic din Japonia şi al doilea accident nuclear ca gravitate, după cel din 1986 de la Cernobîl.
Sondajele relevă faptul că 77% dintre alegătorii republicani sunt convinși că ultimele procese împotriva lui Trump sunt motivate politic
Marcel Șerbuc a ajuns în țară. Bărbatul este acuzat de uciderea unei fetiţe de 12 ani. Cu privire la inculpat, măsura arestului
Toto Cutugno, pe numele său real Salvatore Cutugno, a murit la Spitalul San Raffaele din Milano „după o îndelungată suferinţă
Inteligenţa artificială cuprinde un sector în creștere și ridică noi probleme. Cum ar fi de pildă drepturile de proprietate intelectuală.
Opt piloţi ucraineni au început instruirea pe avioane de luptă F-16 în Danemarca, au anunţat marţi forţele armate daneze
Deficitul bugetar structural este, probabil, peste 5,5% din PIB în prezent, iar anul trecut deficitul bugetar (ESA) a fost de circa 6,2%, se arată în Raportul de analiză
Ministrul Sănătății spune că „facem pași importanți” și că lucrează cu experți pentru realizarea
Ce arată arată medicii legiști în certificatul constatator al decesului în cazul gravidei moarte
Urmărit la nivel internaţional pentru omor, el a fost depistat în Ţările de Jos, în cadrul unei operaţiuni ENFAST.
Claudiu Năsui a criticat la un port Tv felul în care s-a implicat poliția în rezolvarea accidentului
„Legii Anastasia” arată clar ce se întâmplă cu cineva care s-a urcat la volan băut, drogat