Practic, Dan Tănasă spune că dintre 140.000 de muncitori necalificați străini, „foarte mulți sunt fără loc de muncă”. Datele oficiale arată că doar aproximativ 300 de cetățeni non-UE au apelat la servicii de șomaj.
Toate știrile
Vladimir Putin acuză Ucraina că a scufundat o navă rusească cu 61.000 de tone de gaze în largul Libiei. Petrolierul Arctic Metagaz s-a scufundat după o explozie provocată de drone maritime. Putin avertizează că ar putea opri livrările de gaze către Europa ca răspuns la atac.
Printre cei trimiși în judecată se numără fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și fostul director al SRI, Virgil Măgureanu.
„I-am spus de patru ori astăzi la Coaliție că nu suntem de acord cu această abordare. O spun încă o dată, ca să fie clar!”, a mai transmis Grindeanu pe rețelele de socializare.
Consiliul Județean Brașov a semnat Certificatul de Urbanism pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău (37 km).
A venit rândul președintelui Nicușor Dan să fie „filat” de tandemul Adrian Țuțuianu – G4Media, cu apropouri despre eventuale dosare penale care pot fi trimise în judecată în funcție de cât de ascultător este șeful statului
CFR SA a desemnat câștigătorul pentru supervizarea modernizării a 44 km din magistrala Craiova-Caransebeș. Proiectul de 12 milioane lei vizează creșterea vitezei trenurilor la 160 km/h și eliminarea blocajelor, fiind finanțat prin Programul Transport 2021-2027.
Poliția face 20 de percheziții în patru județe pentru eutanasierea ilegală a câinilor în adăposturi private. Firmele sunt acuzate de înșelăciune și uciderea animalelor fără drept. Nouă persoane sunt duse la audieri într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100.000 de lei.
Aeroportul Otopeni raportează joi 23 de curse anulate către destinații precum Tel Aviv, Dubai sau Doha. Măsura afectează opt companii aeriene din cauza situației din Orientul Mijlociu. Autoritățile monitorizează traficul pentru a asigura siguranța pasagerilor în terminale.
Petre Florin Manole este primul rom asumat care ajunge în funcția de ministru.
Nicușor Dan pleacă la Varșovia pentru a se întâlni cu cei mai importanți lideri polonezi. Dincolo de protocolul oficial, vizita este una de prietenie, marcând peste 100 de ani de colaborare între cele două țări.
Senatul SUA îi oferă lui Trump puteri depline în războiul cu Iranul, respingând controlul Congresului. Conflictul a atins cote alarmante după scufundarea unei nave iraniene în Oceanul Indian.
Job de la 9 la 16 sau mii de euro cu inteligența artificială? Cum reușesc unii români să trăiască vieți de lux datorită AI?
Angajații nu mai pot fi „păcăliți”! Pe salariile actuale, oamenii amenință că nu vor mai munci! Ce propun în schimb?
„Pentru comună ar fi un lucru foarte bun dacă s-ar începe o lucrare de exploatare. Pentru că s-ar crea niște locuri de muncă de care avem nevoie.”
Știai că, pe lângă zilele libere obișnuite, cum ar fi 1 mai sau 1 decembrie, ai dreptul la liber de la muncă și atunci când în viața ta personală se întâmplă lucruri importante? În 2026, poți primi concediu pentru o mulțime de situații. Iată-le și profită de ele!
Câte zile ai voie să lipsești de la muncă? Atenție, riști să fii concediat disciplinar!
Piesa rock „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu, a fost aleasă să reprezinte România la Eurovision 2026.
Ministerul de Externe anunță că 172 de români au revenit în țară, din Israel, printr-o cursă aeriană operată la solicitarea instituției pe ruta Taba (Egipt)-București.
Președintele SUA, Donald Trump, și cel al Franței, Emmanuel Macron, au discutat despre operațiunile militare ale Statelor Unite în Iran.
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, anunţă că a discutat cu ministrul de Externe din Oman, Sayyid Badr bin Hamad Al Busaidi, despre situaţia turiştilor români din Muscat şi Salalah, blocaţi din cauza perturbărilor de trafic aerian.
O rezoluție privind puterile de război urmează să fie votată de Senatul SUA.
Fotbalistul Abdul Kader Keita, legitimat la Rapid București, a fost reținut după ce a lovit cu mașina o femeie, într-o intersecție din Capitală și a fugit de la locul accidentului.
Prețul la pompă al carburanților a depășit miercuri 8 lei/litru. Premierul Ilie Bolojan susține că este posibilă o majorare pe piața globală, în contextul războiului din Orientul Mijlociu.
20 de cămile au fost descalificate la un concurs de frumusețe organizat în Oman, pentru că animalele beneficiaseră de intervenții estetice.
Imediat după ședința coaliției referitoare la elaborarea bugetului de stat, PSD i-a adus premierului noi acuzații.