„Preşedintele României, Nicuşor Dan, va efectua joi, 5 martie 2026, o vizită la Varşovia”. Anunțul a fost făcut la invitaţia Preşedintelui Republicii Polone, Karol Nawrocki. Cu acest prilej, Preşedintele României va mai avea întrevederi cu Prim-ministrul polon, Donald Tusk. El se va întâlni și cu Mareşalul Seimului Republicii Polone, Włodzimierz Czarzasty. Va avea discuții și cu Mareşalul Senatului, Małgorzata Kidawa-Błońska. Preşedintele Nicuşor Dan va participa şi la un eveniment economic. Acesta este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Polono-Română, anunţă Administraţia Prezidenţială, potrivit News.ro.
Parteneriatul Strategic și cooperarea economică
Avansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Polonă este o prioritate. O mai bună cooperare la nivel european şi aliat definește această vizită. Vor fi discutate priorităţile de pe agenda bilaterală. Se vor analiza proiectele majore din cadrul Parteneriatului Strategic. Se pune accent pe dezvoltarea schimburilor economice şi a investiţiilor, arată comunicatul oficial.
„Tema securităţii europene va reprezenta un subiect principal al discuţiilor, în contextul riscurilor generate de agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei şi de conflictele din Orientul Mijlociu. Astfel, convorbirile se vor axa pe colaborarea României şi a Poloniei pentru menţinerea solidarităţii europene şi aliate, cu obiectivul principal de întărire a posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO. Vor fi discutate modalităţile cele mai bune pentru a dezvolta cooperarea bilaterală în domeniul securităţii şi al industriei apărării, precum şi la nivel multilateral, în cadrul oferit de Formatul Bucureşti 9, a cărei următoare reuniune va avea loc anul acesta la Bucureşti în luna mai”, subliniază Administraţia Prezidenţială.
Pentru o coordonare strânsă între România şi Polonia, urmează a fi abordate şi teme de actualitate precum cele privind agenda Consiliului European, procesul de extindere a Uniunii Europene, relaţia transatlantică, sprijinul pentru Ucraina şi situaţia din Republica Moldova.
Solidaritatea româno-polonă
Potrivit Cotroceniului, vizita are loc în contextul Zilei Solidarităţii româno-polone, pe 3 martie. Această dată marchează semnarea „Convenţiei de alianţă defensivă” din 1921. Documentul este un simbol al prieteniei și al legăturilor profunde care unesc poporul român şi cel polonez de peste un secol.
Vizita preşedintelui are loc la două zile după vizita ministrului de Externe, Oana Ţoiu. Aceasta s-a aflat la Varşovia pentru discuţii cu omologul său, Radoslaw Sikorski.




Nu s-a gandit sa depuna o corana la Auschwitz-Birkenau in memoria victimelor Holocaustului romanesc.
Sa vedem cu ce faze tari ne vom distra din acest film interzis copiilor sub 5 ani
Gai sa ne plimbam pe banii romanilor.
Cu respect te întreb Bianca … , ce ar mai putea fi pe agenda săracilor cu duhul în afara securității și economiei ? Crezi că ar putea susține rostul unui lider … , acești trei speriați care se plimbă cu avionul ? Degeaba …
Canișul participă la un concurs de mimică debilă…😂😂😂
Cică 100 de ani de colaborare! Băi aceștia, păi noi „colaboram” cu leșii de pe vremea lui Stefan cel mare…ce bătăi erau!… Sobieski și românache, nu?
Lasind gluma, ce caută pârlitul ăsta în Polonia, țară și popor incomparabile cu nenorocirea de pe aici?!
carnetelul, cardul de la primarie si sepcuta sa o puna sub el ca sa se simta in putere?
O sa vina inapoi,cu traista goala…previzibil…