Magistraţii ÎCCJ i-au condamnat pe Ioan și Victor Becali la închisoare cu suspendare pentru că ar fi mituit o judecătoare.
Toate știrile
Marți, 20 februarie, la ora 19:00, sunteţi invitaţi, în cadrul Stagiunii de marţi seara, la recitalul violonistei Alexandra Bobeico.
„Tribunalul Maramureş s-a pronunţat cu privire la cauza având ca obiect infracţiunea de omor calificat
Cea mai mare parte a banilor prevăzuți în Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNLD 2) ajung la primăriile și consiliile județene PSD
Liderul PSD Liviu Dragnea pasează problema creşterii inflaţiei în curtea BNR, anunțând că
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, marţi, proiectul de hotărâre privind…
O mașină a căzut, marți, în râul Dâmbovița, între Vitan Bârzești și Mihai Bravu, pe sensul de intrare în București
La Londra s-au decernat premiile Naționale pentru Dans acordate de critica de specialitate britanică (Critics’ Circle National Dance Awards 2017).
Klaus Iohannis îi primește la Palatul Cotroceni, pe magistrații absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea s-a întâlnit marți dimineață cu Hans Klemm, ambasadorul SUA
Sindicatul Polițiștilor Europeni „Europol” a cerut, marți, președintelui Klaus Iohannis să convoace CSAT
Comisiile de buget, economică şi juridică au dat marţi raport de admitere cu amendamente unei propuneri legislative privind plafonarea dobânzilor.
Curtea de Conturi a descoperit prejudicii de 687,6 milioane de lei în instituțiile publice și entităților deținte de statul român în 2016.
Cel mai aşteptat proces din ultimii ani este, desigur, al familiei Cosma din Ploieşti, din cauza uriaşei mediatizări prin dezvăluirile făcute de Vlad Cosma
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat
Andrei Pleșu este invitatul lui Sorin Antohi în cadrul conferințelor „Idei în Agora“ de la Muzeul Municipiului București.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a anunțat…
Un medic angajat la spitalul din Mioveni a fost lovit cu pumnii și picioarele de prietenul unui pacient. Incidentul a avut loc sâmbătă, atunci când agresorul a însoţit la camera de gardă un prieten care susţinea că a fost bătut. Doctorul a constatat, însă, că presupusa victimă nu avea niciun fel de urme de lovire, […]
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, a demisionat
Scene ca în filme pe o șosea din județul Suceava.
Realizatorul Antenei 3 Mircea Badea a povestit în pasa emisiunii „Sinteza zilei” cu „În gura presei”, că s-a trezit cu polițiști la ușă.
Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, a analizat
Niște tineri americani au avut o ingenioasă idee de a acoperi găurile din străzile din