Palatul de cleștar

Palatul de cleștar a fost dus de transportatori pe la multe case înalte. Adus de pe planeta Marte, palatul de cleștar a ajuns și la poarta Cotrocenilor, și la poarta Guvernului, și la poarta Parlamentului.

Dar nici useriștii, nici peneliștii, nici pesediștii nu s-au învrednicit să-l accepte. Le-a fost frică de constrcția marțiană? Don Pasqualedo din Torino se pare că ar deține secretul. Un secret păzit cu strășnicie de Vatican. În noaptea în care se spune că Puţişoarele Vesele din Nottingham l-ar fi călărit pe respectabilul şi venerabilul don Pasqualedo, vulcanii noroioşi din Takla Makan au bolborosit pentru întâia oară după o tăcere de peste două mii de ani iar norii din Galeea şi-au schimbat sarcinile magnetice iar partidele istorice din România și-au dat obștescul sfârșit.

Don Pasqualedo este o instrucţiune enciclopedică dintr-o altă structură narativă al cărui mentor rămâne să fie aflat de lectorii din Tulule după iminenta schimbare a istoriilor sau după iminenta desecretizare. Unul gras, chel şi tare pofticios, Don Pasqualedo. Înfulecă raci dolofani pescuiţi de morocănoşii de pe fluviul de argint care îmbrăţişează molatec împrejurimile rotitoare ale semeţei Galeea.

Tammo Tammigal, naratorul din Galeea, ar fi vorbit pentru întâia oară despre lectorii din Tulule dar nu se ştie dacă nu cumva Bobolina, un animat al moreaugarinilor, ar fi făcut-o înaintea lui încercând să manipuleze obiectele şi formele fabuloase ale enciclopediei care guvernează universul plin de universuri circumscris acestei structuri narative aflate în plină desfăşurare.

Lectorii din Tulule dispar însă într-un vârtej virtual pentru a lăsa loc arhivarilor din Adamville sau martorilor torinezi care sunt fiinţe fabuloase superioare lor, cu un energetic mult mai bine construit şi cu o retorică mult mai perversă. Împăratul Ogawa le-a recunoscut meritele de nenumărate ori şi chiar a jinduit în taină să ajungă egalul lor pentru a pătrunde tainele iminentelor, utopicelor sau eroticelor care veghează funcţionarea aparenţei.

Pentru asta, împăratul şi-a gâtuit rudele sau le-a trecut prin foc punându-şi tigrii să le mestece matricele informaţionale timp de o mie de zile şi o mie de nopţi, sperând că astfel va dejuca planurile universului plin de universuri. Dar schimbarea structurilor narative şi a informaţionalelor stă sub semnul magicului iar fiinţe fabuloase pot spera doar să amâne ceea ce e hotărât înntre pliurile magnetice care palpită în corporalitatea fascinantă a universului plin de universuri.

Onomatopeele diavoleşti ale vulcanilor noroioşi din Takla Makan, născuţi din acest palpit, s-au auzit până în perversa Bulbona, până în dezmăţata Cretona şi giumbuşlucara Mauna Lao iar norii din Galeea au transmis mai departe vibraţiile lor căzând în mrejele perverselor câmpuri magnetice. Cam asta ar fi povestea. Don Pasqualedo mi-a spus ieri că o să bem o cafea împreună, pe nu știu care terasă. O să vină acolo cu ceata lui de ființe fabuloase și o să mă lămurească de ce politicienii noștri stafidiți și prăfuiți nici n-au vrut să audă de palatul de cleștar. Poate că e prea mult pentru ei. Poate că e prea mare pentru ei. Poate că așa și pe dincolo, ce să mai vorbim.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Citez dintr-o poezie:
    „Sunt liberă ca pasărea din cerul cel senin
    Și totuși, sufletul mi-e de neliniști plin,
    Mă rătăcesc prin mine în mult prea multe rânduri,
    Iar să găsesc cărarea este zadarnic chin.
    Unde este lumina, că mult o strig pe nume?
    Unde-i recunoștința, să-nvăț a ei noblețe
    Și să o fac să curgă în mine cu larghețe?
    Unde e adevărul? Oare-a plecat în lume
    Răpit de oameni gri, cu numeroase fețe?”
    Sub ochii ei se-nalță palate și grandoare –
    „Stau ca un falnic rege într-o măreață sală,
    Dar simt că mă usuc petală cu petală,
    Ca și cum tot eternul ce-mi șade la picioare
    Este un ireal servind o ireală.”

    Aleg să fiu hoinară cu inimă întreagă,
    Refuz să trăiesc visul vânat de orice fată,
    Să rătăcesc prin veacuri, pe veci încorsetată,
    Dar știu ce greutate și ce poveri mă leagă…
    Doar de renunț la toate pot fi eliberată.
    Rămâne-va Palatul, cu ale lui ospețe,
    Rămâne-va regatul în moarte și rugină,
    Chiar dacă orice suflet și cuget mă suspină,
    Nu pot să vă ofer nădejde și povețe,
    Nu știu statornicia. Nu vă pot fi regină!”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.