Pompierii au fost alertați și au reușit să stingă focul. Incidentul a afectat, de asemenea, circa 2.000 de entități comerciale, iar serviciile de telefonie mobilă și liniile fixe ar putea fi, la rândul lor, perturbate, arată sursa citată.
Anchetatori ai poliției judiciare s-au aflat la fața locului pentru a stabili cauza incendiului, după ce mai multe cabluri au fost cuprinse de flăcări.
Poliția și serviciile de urgență au intervenit pentru a gestiona situația și a răspunde solicitărilor cetățenilor. Focul a afectat mai multe cabluri de alimentare care duc către centrala electrică din Lichterfelde, provocând întreruperea masivă a energiei.
Deși incendiul a fost stins relativ rapid, pagubele produse infrastructurii au fost semnificative, iar reluarea completă a alimentării rămâne incertă.
Reprezentanții operatorului rețelei electrice au transmis că intervențiile se desfășoară etapizat, însă nu pot oferi un termen clar pentru restabilirea totală a curentului. „Nu este încă limpede când va reveni electricitatea pentru toți consumatorii”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei. În tot acest timp, autoritățile locale încearcă să limiteze impactul asupra populației vulnerabile.
Dimensiunea acestui incident este comparabilă cu o pană majoră de curent produsă în luna septembrie, într-o altă zonă a Berlinului.
Atunci, aproximativ același număr de consumatori a rămas fără energie timp de mai multe zile.
În acel caz, ancheta a stabilit că a fost vorba despre un incendiu provocat intenționat, cu motivație politică. Capitala germană se confruntă și cu temperaturi de îngheț.
pai sa investigheze, sa vada daca nu cumva sabotajul a fost comis de niste ukropsi pe yacht