PANICĂ la bordul avionului. Ce s-a întâmplat!

Un avion de pasageri care efectua o cursă internă în Rusia a efectuat o aterizare de urgenţă, marţi, după ce un individ a încercat să îl deturneze, au anunțat surse din cadrul serviciilor de securitate ruse.

Avionul Boeing 737-8LJ aparţine companiei Aeroflot şi efectua o cursă între oraşele ruse Surgut şi Moscova.

La 15 minute după decolare, un pasager li s-a adresat piloţilor cerând schimbarea direcţiei. Aeronava a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Hanti-Mansiisk, în centrul Rusiei.

La bordul avionului erau 69 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.

Conform unor surse citate de Russia Today, agresorul, care era în stare de ebrietate, a fost imobilizat şi reţinut. Bărbatul susţinea că era înarmat, dar asupra lui nu au fost găsite arme. Piloţii l-au minţit că sunt nevoiţi să aterizeze pentru realimentarea cu carburant.

Individul voia să redirecţioneze aeronave spre Afganistan, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ruse citate de agenţia Interfax.

Individul le-a cerut piloţilor să redirecţioneze avionul spre Afganistan, a declarat un oficial rus.

„Comandantul aeronavei a decis să aterizeze de urgenţă în Hanti Mansiisk”, oraş rus situat la 2.700 de kilometri est de Moscova, a comunicat Comisia de anchetă.

„Încercăm să aflăm circumstanţele a ceea ce s-a întâmplat”, a precizat Comisia de anchetă.

Potrivit agenţiei Interfax, individul este un cetăţean rus care locuieşte în oraşul Surgut şi are antecedente penale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.