Papa îl primește pe Marco Rubio la Vatican

Papa Leon al XIV-lea urmează să-l primească pe secretarul de Stat american Marco Rubio joi dimineaţa la Vatican, anunţă luni Sfântul Scaun.

De CD M
Papa îl primește pe Marco Rubio la Vatican

Papa Leon al XIV-lea urmează să-l primească pe secretarul de Stat american Marco Rubio joi dimineaţa la Vatican, anunţă luni Sfântul Scaun.

Vizita înaltului oficial american are loc la mai puţin de o lună după ce preşedintele american Donald Trump l-a criticat violent pe Suveranul Pontif american, relatează AFP citat de News.ro.

Marco Rubio, care este catolic, urmează să se întâlnească, după această audienţă privată, cu omologul său şi numărul doi de la Vatican, cardinalul Pietro Parolin, a anunţat o sursă din Guvernul italian.

Această întâlnire are ca obiectiv dezghețarea relaţiilor bilaterale, după un scandal, în aprilie, în urma unor critici virulente ale lui Trump la adresa Papei, scrie presa italiană.

Donald Trump a răspuns atunci unui discurs împotriva războiului al Papei, catalogându-l drept „slab” împotriva infracţionalităţii şi drept „nul” în politica externă.

SUA versus Vatican. Meloni îl critică pe Trump 

Trump a declarat atunci că „nu este un mare fan” al lui Leon al XIV-lea şi că nu vrea „un Papă care crede că este acceptabil ca Iranul să deţină arma nucleară”.

Aceste critici au provocat un val de indignare în rândul mai multor şefi de stat.

Papa i-a răspuns afirmând că are „datoria morală să se exprime” împotriva războiului, că nu îi este „frică” de administraţia Trump şi că nu vrea să intre într-o dezbatere cu el.

În ultimele luni, primul Papă american din istorie a atacat politica imigraţiei restrictive a Guvernului Trump şi a catalogat drept „inacceptabilă” ameninţarea lui Donald Trump de a distruge Iranul.

Atacul lui Trump a dus la o distanțare neobișnuită a politicienilor de dreapta din Italia față de Washington. Chiar și viceprim-ministrul Matteo Salvini a declarat că atacarea Papei nu este „nici înțeleaptă, nici utilă”. Fostul premier Matteo Renzi a folosit un vechi proverb italian pentru a descrie situația: „chi mangia papa crepa” (cine-l papă pe papă crapă).

„El este, la urma urmei, un «făuritor de punţi», spre deosebire de Trump, un distrugător de relaţii şi de civilizaţie. Singurul avantaj este acesta: Trumpii vin şi pleacă, papii rămân”, a declarat Renzi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.