Concediul medical, caracterizat conform legislației muncii drept o perioadă de incapacitate de muncă, te poate proteja împotriva unei eventuale concedieri… cel puțin pentru moment.
În perioada de timp în care ești în această incapacitate, angajatorul tău nu are dreptul să te dea afară – după cum prevede Art. 60 alin. (1) din Codul muncii.
Concedierea în timpul concediului medical. Legală sau nu?
Acest lucru a fost recent certificat și de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 18/29 octombrie 2025). Pe masa magistraților a ajuns o speță care a necesitat claritate, deoarece practica prevederilor legale ajunge uneori să fie ambiguă și să lase loc de interpretări.
Află de aici și câte zile de concediu îți poate da medicul de familie în 2026?
Astfel, s-a analizat următoarea situație: un angajat emite o decizie de concediere pentru un angajat care a doua zi intra in concediu medical. In cea de-a treia zi, angajatului în cauză i se comunică decizia angajatorului. Întrebarea la care magistrații au fost nevoiți să răspundă este una simplă: este valabilă decizia de concediere în aceste soluții?
Conform sentinței, interdicția de concediere în concediu medical se aplică la momentul EMITERII deciziei de concediere, nu la momentul comunicării ei.
Ce înseamnă asta concret, pentru un angajator? Ca nu are voie voie să emită decizia de concediere dacă angajatul este deja în concediu medical, dar poate să comunice decizia în timpul concediului medical, dacă ea a fost emisă înainte.
Ce ar trebui să înțeleagă angajații și angajatorii pe viitor?
Prin urmare, dacă angajatorul tău ia decizia să te concedieze în timp ce te afli în concediu pentru boală, este ilegal, conform interpretării ÎCCJ. Pe de altă parte, dacă ia decizia înainte ca tu să intri în concediu medical, chiar dacă tu vei fi informat în zilele în care vei fi în incapacitate de lucru, procedura respectă rigorile legii.