Pensia astronomică a lui Silviu Prigoană: „Banii îi aduce poștașul la ușă”

Silviu Prigoană, fost PDL-ist și om de afaceri, s-a pensionat și are un venit fabulos, potrivit afirmațiilor sale.

„Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! Am fost deștept, nu prost, cum a zis Monica Tatoiu! Eu acum trăiesc doar din banii din pensie. Nu mai am vreo afacere, gata!”, a declarat Prigoană în podcast-ul lui Viorel Grigoroiu. „Timp de 20 de ani, eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 de euro pe lună, iar contribuția la stat era de 60.000 de euro lunar. Cum adică să-mi pun eu ca șef salariu minim pe economie, ca să nu cotizez?”, a mai precizat Silviu Prigoană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

14 Comentarii

  1. daca ai muncit cat 100 de romani, 800 ore pe zi, meriti neica, meriti!

  2. Ati depus 60
    .000 de euro pe luna si luati 11.000 de euro pe luna ! 600.000 de euro pe an depus ! Mai bine depuneati banii la Banca ! Ati fi castigat mai mult pe an din economii din economiile pe 35 de ani !

  3. Nu este de loc de mirare ca smecherul asta Prigoana, a avut un asemenea salariu mare ,iar acum la fel o pensie incredibil de mare.Am spus si o mai repet de fiecare data ,in Romania legile si constitutia sint cit se poate de prost facute.Datorita acestor legi prost facute, mafiotii pot sa jongleze cum vor ei situatia lor.La fel cei care comit infractionalitati si tot datorita legilor si constitutiei ,avocatii ii scot pana la urma bazma curata. Tradatorul de tara de la Cotroceni tot datorita acestor legi prost facute , poate sa isi bata joc dupa cum vor muschii lui de romani.

  4. Daca ati fi depus Banii la Banca ati fi depus 21 de milioane de Euro in 35 de ani Ati fi avut pensia de 35 de mii de Euro pe timp de 50 de ani ! 35 de mii de euro pensie pe luna !

  5. @Paulian Ionescu: Expresia „repet” nu e pentru anonimi inexistenti.

  6. Platesti Contributie de Pensie la Stat , Statul te Tzrpuieste la Pensie ! Iti da o suma mai mica daca ai depus 21 de milioane de Euro in 35 de ani .

  7. Tu chiar nu pricepi Prigoana a avut o firma sau mai multe, iar profitul se calculeaza ca diferenta intre cheltueli si venituri, daca avut cifra de afacere de milioane sau zeci de milioane a avut si venituri mari, iar salariul a fost trecut la cheltuieli de personal.
    Daca tu te apuci sa produci ceva si o parte din castig il declari salariu pt care platesti CASS care-i plobleme. De ce il consideri necistit daca el a platit CASS procentul perioadei, acum e 25%. Cand va veti dezbara sa vedeti peste tot numai ilegalitati? Invidia este uruasa. Din pacate o cunostinta de a mea care si-a pus un salariu bun ca patron nu a prins sa mai ajunga la pensie…Asa ca pe ala nu-l mai invidiezi.

  8. Platesti 21 de milioane de Euro pe 35 de ani la Stat , iar Statul ati da in total la Pensie doar 7 milioane de Euro adica 11.000 de Euro pe Luna ! E mai convenabil da depui la Banca 21 de milioane de euro in 35 de ani ! Banca ati da si dobanda numai ca-ti ia 2 euro pe luna pentru administrare cont !

  9. „păi !PĂI NU PENTRU ASTA S-A FĂCUT „MIȘCAREA DEC 89”? NU PENTRU INIȚIATIVĂ PRIVATĂ? NU PENTRU DIFERENȚIEREA ÎNTRE CETĂȚENI? PRIGOANĂ A APLICAT LEGEA DE AUR A MILIONARILOR :NU MĂ ÎNTREBA DE PRIMUL MILION, DUPĂ AIA AM GRIJĂ ȘI DE LEGALITATE ! SIC-SÂC- BÎZDÂC!

  10. Asta e lauda de om prost, sau, sa se oftice prigoarna-fosta partenera=mahalagoiaica de doi bani. Astia sunt oligarhii din Romania, la care adaugam bugetarii de lux de oriunde. Apropo, are bani cacalau dar demnitatea și onoarea ii lipsesc ci desavarsire.

  11. Prigoana a avut fabrica de cipuri. El le proiecta, el le executa. Si le vindea in Papua Noua Guinee. Normal ca avea salariu mare, normal ca are pensie mare. Nu stiu ce fac aia din Papua Noua Guinee cu Cipurile lui Prigoana. E drept ca nici Progoana nu stia sa faca Cipuri.

  12. …60.000 euro pe luna pt stat(secu)…erau taxa de protectie,iar banii aia tb depusi dupa ce platea impozitul pe salariu,..daca ar fi facut asa nu mai avea bani de depus in banca..Citind acest articol trag concluzia ca marea parte a romanilor sunt postasi,directi sau indirecti,…pt smecherii speciali

  13. Astea sunt glume de 50 bani nu de 11.ooo eur. Cică vine poștașul la el pe ulița din Pipera la poarta cu banii în cupiuri de 500. Eu nu am văzut aceasta bancnotă de 15 ani, cea mai mare este de 200. Și chiar dacă ar fi asa, ce poștaș cară pt un tembel 55.000 RON, că doar nu face deplasarea pt un singur om?

  14. A tras ca alții la saiba sau a prostit statul?Probabil a doua varianta.Daca dădea 60000 lunar era la spitalul …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.