„Bineînțeles că un judecător se va pronunța. Dacă se va întâmpla să suspende decretul, nu vă închipuiți că o să lăsăm CCR fără un judecător doi ani de zile. O să numim un judecător” a precizat Nicușor Dan.
Pe același subiect, președintele României a comentat și că: „Eu cred că noi avem dreptate, adică în esență critica este că domnul Dragoș nu are acei 18 ani suficienți în materie juridică, când el a predat mai bine de 20 de ani Drept”.
Judecători CCR contestați în instanță
Recent, la Curtea de Apel București a fost depusă o solicitare privind suspendarea decretelor de numire în funcție a doi judecători de la Curtea Constituțională. Unul dintre ei este Dacian Dragoș, iar celălalt este Mihai Busuioc.
Cererea a fost înaintată instanței de Silvia Uscov, avocată susținătoare a lui George Simion și membră AUR.
Uscov susține în cererea sa faptul că cei doi judecători constituționali nu respectă criteriul vechimii în muncă de 18 ani, potrivit legii.
Cererea privind suspendarea decretelor de numire în funcție a judecătorilor constituționali se judecă în aceeași zi în care CCR este așteptată să se pronunțe asupra pensiilor magistraților.
Avand in vedere cate exceptii au admis, rand pe rand la aceste speciale………..actiunea nu mai prezinta asa o importanta, decat pt. imaginea guvernantilor cum ca s-au luptat, s-au tinut de cuvant -o ipocrizie!. . .. Valoarea economisita a devenit un castig gen ”Crucea Rosie”. Au pus tunurile doar pe judecatori, cu toate ca si de la ei, ceva castig al statului se va vedea peste multi ani, dar au exceptat, se vede, multe alte categorii care pt guvernanti sunt chiar mai importante si mai puternice decat judecatorii.
Clar ca Busuioc nu are experienta cerută de lege, dar ce reprezintă pentru ăștia de la CCR LEGEA?
NU a fost macar o zi judecător !
justitia stat in stat, fara nicio raspundere veritabila. niciun magistrat care a distrus vieti nu a platit cu adevarat. cei fara proptele au fost exclusi si atat. ceilalti au reusit cu adevarat in viata obtinand venituti obscene
Cerem referendum pentru modificarea Constitutiei