Pentru cine vorbeşte Kamala Harris?

Vicepreşedinta SUA Kamala Harris a îndemnat duminică la o „încetare imediată a focului” pentru „cel puţin şase săptămâni” în Fâşia Gaza, transmite AFP.

„Având în vedere amploarea suferinţelor din Gaza, trebuie să existe o încetare imediată a focului pentru cel puţin următoarele şase săptămâni, care se află în prezent pe masa negocierilor” dintre Israel şi Hamas, a declarat Kamala Harris într-un discurs comemorând un marş pentru drepturile civile la Selma, în Alabama.

„Acest lucru va permite eliberarea ostaticilor şi livrarea unei cantităţi semnificative de ajutor”, a adăugat ea, chemând Hamas să accepte acordul.

„Hamas spune că doreşte încetarea focului. Ei bine, pe masă este un acord. Şi aşa cum am spus, Hamas trebuie să accepte acest acord”, a insistat vicepreşedinta Statelor Unite.

Propunerea mediatorilor – Qatar, Statele Unite, Egipt – se referă la o pauză de şase săptămâni în lupte şi eliberarea a 42 din cei 130 de ostatici israelieni – dintre care 31 se crede că au murit – încă ţinuţi în Fâşia Gaza în schimbul unor palestinieni întemniţaţi de Israel.

Anterior, un înalt responsabil american afirmase la Washington că israelienii au „acceptat în principiu elementele acordului”.

Kamala Harris a emis, de asemenea, cea mai virulentă critică de până în prezent la adresa Israelului din partea unui înalt responsabil american, cerând guvernului premierului Benjamin Netanyahu să ia măsuri pentru a spori ajutorul pentru Fâşia Gaza.

„Guvernul israelian trebuie să facă mai mult pentru a creşte semnificativ fluxul de ajutoare. Nu există scuze”, a declarat vicepreşedinta.

Ea a adăugat că Israelul „trebuie să deschidă noi puncte de trecere” şi „nu trebuie să impună restricţii inutile livrării de ajutoare”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

33 de Comentarii

  1. SUA vrea încetarea focului însă la ONU n-au susținut nicio rezoluție referitor la aceasta problema..
    Toată lumea vede ce scârbe sunt ei..

  2. Kamela, diplomata ca de obicei.Vorbeste de ajutoare in casa impuscatilor.

  3. Unde e “virulenta critică de până în prezent la adresa Israelului”? CERÂND guvernului premierului Benjamin Netanyahu să ia măsuri pentru a spori ajutorul pentru Fâşia Gaza”. Fiindcă când e vorba de palestinieni tonul e de bătut cu pumnul în masă: -“Şi aşa cum am spus, Hamas TREBUIE SĂ ACCEPTE acest acord”, a insistat vicepreşedinta Statelor Unite.” Kamala a uitat să amintească de mărul otrăvit cu “ajutoarele parașutate”: 25 mii porții între sutele de mi de înfometați. S-au călcat în picioare pentru ele fiind, se zice, sute de morți. Pe cei care au năvălit spre camioanele cu mâncare venite uscat i-au considerat armata israeliană hoți și au tras spre ei. Pax americana. Dar pe Analena a Germaniei o preocupă ce s-a hotărât la Congresul regiunilor din Trasnistria (200000 locuitori) șicanată economic de Moldova lui Maia.

  4. Au scos-o de la naftalina și pe paiața asta de buhuhu kabala! Amerlocii, niște criminali!

  5. Daca datele personale din online sunt reale 20.10.1964=59 ani, interpretarea e: geniul minciunii din dezinformării în scop propriu, manipulator perfect, lăcomia și aroganta la cite alarmante, purtător de karma negativă=nu a învățat lecția sincerității, a menținerii uman în adevăratul sens al cuvântului, în suflet se vede una tirana care distruge orice competitor sau orice individ care o faultează spunandu-i adevărul crunt in fata, e răzbunătoare mult mai periculos că Trump. Oricum, în acest an, va ocupa o funcție înalta, nu prezidențială, în care poate sta până în jurul vârstei de 70 ani apoi, karma se răsfrânge pe propriul fizic și la mila Domnului până pe la 85-88 ani. Viață grea după 70 ani pentru acesta ființă, tratament și spitalizare foarte des.

  6. „razboi” artificial, pentru imbogatirea „ielitelor” prin papusile din teritoriu. suferinta si genocidul sunt reale. restul, un circ s a ta ni c la care omenirea este hipnotizata sa ia partea „cuiva”. adica sa achieseze la genocid si suferinta. pentru ca victimele sunt de oricare parte. sunteti „invitati”, prin hipnoza, sa doriti razbunare si crima. o proetena a mea mai in varsta, de cate ori o sunam sa o intreb ce face si/sau daca are nevoie de ceva, in perioada sperietorii covrig – si ea era extrem de speriata pentru ca era mufata non-stop la te-ve – imi relata cu lux de amanunte cum l-ar crucifica ea pe putin (care putin?) si l-ar jupui de piele cu mana ei. wow. altfel, o persoana cicase credincioasa, care se roaga in genunchi pentru sanatatea altora…. incercam sa o inistesc, sa-i explic ca este teatru si manipulare, dar ea era inraita si convinsa ca din cauza lui „putin” s-au scumpit toate. nu ca mor oameni peste tot in lume… „decat” ca viata a devenit scumpa. nici macar lipsa libertatii nu o deranja…acestia sunt tov-antzii Romaniei. de 34 de ani. este o alta veche metoda de divizare a omenirii.

  7. Cam tîrziu și-a dat seama..și ar trbui să explice de ce au avut două portavioane in estul mediteranei,..Iar de Bibi se pișă pe vorba lui Joska, de ce ar lua in serios pe una ca asta ? Clar șeful lor este israel,..și au mainile legate. Politic depind de bancherii lor evrei și de fapt sunt marionete.

  8. Politically correct, despre pace în zonă se vorbește de multă vreme și, și degeabă! ‘Răutăcisme’, se spune că țara are 300000 soldați activi și undeva la peste 340000 în rezervă.

  9. predica in pustiul care este ea insasi… genocidul continuna in Gaza… criminali si bestii!

    e atit de greu cuvintul PACE???

  10. Minciuni si prefacatorii americane.Dupa doi ani de manipulari si minciuni ordinare in legatura cu Ucraina,eu nu mai cred nimic din ce iese din gura americanilor.

  11. 85-88 de ani pt unii sau multi dintre romani este greu de atins…

  12. Thomas Harris este autorul celebrei „Tacerea mieilor” … Kamala Harris vad ca apare pe piata cu „Behaitul oilor” …

  13. Ipocrizia la ea acasă, sau altfel spus , una vorbim altceva facem !

  14. Pentru distrugerea completa a arabilor, Bibi a procedat ca în cazul 9 septembrie. I-a lăsat să atace ca sa aibă justificare să-i distrugă complet! Totul a mers uns! Așa și Macrou cu sinistra lui sotie! Trebuie sa aleaga ce oraș va fi distrus de ruși!

  15. Nu credeti cate scrie parere…!
    Editat de aceea si face pe profilerul insailand minciuni despre oameni pe care nu-i cunoaste. Nu este prima persoana publica pe care încearcă s-o calareasca după socoteala minții lui. Au mai fost și altele insa vicepreședintele a fost ales de electorat deci are sigiliu de investire și incredere din partea electoratului.
    Orice guita parere… de oftica, nu trebuie luat în seama, ci vazut ca extremism sau chiar terorism. Pe bune!!!

  16. De altfel parere… este debusolat pentru ca el nu crede ca rugandu-se sincer lui Dumnezeu primeste raspuns chiar și la întrebări gen, “cum sa gândesc si ce sa spun în ceea ce priveste presedintele Iohannis?”
    Nu il duce mintea asa departe încât sa accepte să fie ghidat. Nu poate să aibe încredere în ceea ce ii spune Dumnezeu pentru ca, și e foarte important, parere… crede ca el poate repara pe oricine deoarece despre sine are o parere a lui mai mult decat buna- se consideră perfect și fără de greseala chiar și când aproximează raspunsuri. Deci cum ar putea el să ofere răspunsuri în ceea ce priveste VP Kamala Harris cand el nu are nimic de spus despre Klaus Iohannis?
    Va duce cu zăhărelul. Nu va lasati amagiti de aerul lui prietenos! E un lenes și un cacealmist notoriu.
    V-am spus acestea ca sa nu cadeti în plasa lui în care să va lăsați conștiința adormita și el sa faca ce vrea și de capul lui. Nu-i dati aceasta satisfactie!
    parere … nu știe cum gandeste și cat de informat este americanul. El doar speculează, adică va citește în bobi/cafea/arsice cum se face la romani. Nu e nimic solid în părerea lui cu puncte puncte ci doar vorbe și speculații.

  17. Pentru nimeni – asa cum a facut de la inceperea mandatului si pana acum.

  18. USA zice prin diferite „microfoane”, iar Bibi face ce vrea. Problema este guvernul ultra radical, pseudonazi al lui Netaniahu. Gaza este Varsovia la rascola polonezilor in 1944, s-a distrus tot, s-a ras totul..

  19. Miorito, esti proasta ca oaia pe caldura ! Kamila (o ruda indepartata a oii !) a fost aleasa (??) „la pachet” cu tataie Bideu, de catre niste alegatori chiar mai prosti decit cei doi ! Iar fata de ea, sefu’ „The Big Boss”, cel care se rostogoleste pe scarile avioanelor, da mina cu Omul Invizibil sau se pierde in natura pe la Casa Alba, de-l cauta dupa aia Serviciile Secrete o saptamina, apare chiar ca un far al intelepciunii !

  20. O administratie care mimeaza niste vorbe. Si asta e tot ce fac in conflictul din Gaza. Se fac ca muncesc!

  21. Avand in vedere ca presedintele Joe Biden sufera medical de DEMENTA,locul lui la conducere a fost luat de vicepreședintea Kamala Harris in conformitate cu constitutia Statelor Unite si este de presupus ca aceasta va inlocui pe „sarmanul-bolnav” Joe Biden si la candidatura pentru viitoarele alegeri din toamna.

  22. Americanii joaca teatru si doar se prefac nemultumiti de tot ce se intimpla in Gaza .Pt.Rusia au luat imediat tot felul de sanctiuni ,pt. Israel nimic pana acum cu toate ca numarul mortilor din Gaza si distrugerile facute de armata Israelului in citeva luni ,sint de citeva ori mai mari cu cele facute de rusi in Ukraina in cei doi ani.

  23. …Atunci care este motivul pentru care SUA și-au folosit dreptul de VETO împotriva rezoluției ONU care impunea o oprire a focului??

  24. Mai usor cu genocidu’ in gaza. Hamas inca are ostatici si are tupeul sa ceara 4-5 teroristi arestati pentru un ostatic civil. Erdogan poate trimite vapoare sa ii salveze, in Turcia, pentru sirieni a facut tabere. Egiptul are granita cu gaza. Qatar si alte tari bogate pot sa le dea vize turistice. Nu se pune problema ca nu pot sa plece, nu vor.

  25. @10:31:
    Perfect! Nu e treaba ta! Tu insa esti intr-un rahat mai mare decat crezi si iti tai singur craca de sub fund. Taie-ti-o!

  26. Din pozitia de vicrepresedinta a US Kamala vorbeste ca o ziarista indignata.Indignat s-a exprimat si Biden mai demult referitor la aceeasi tema.Cand e vorba de rusi americanii trimit armament si sprijin logistic dar cand e vorba de evrei, americanii se indigneaza si ofteaza pe dupa perdelele Casei Albe.Atat pot cei mai puternici de pe planeta.Cinici?-e putin;Josnici?-pe aproape;-Mizerabili?.

  27. @Miorita(15,37)!….daca nu crezi cele scrise la @ Si totusi..DEMENT (10,53)informatia este luata din cotidianul german de februarie „Der Spiegel” !….iar pe amenintarea ta,ma P-S!!.

  28. „Pentru cine vorbeşte Kamala Harris?”
    Kre’ kăKamala vorovește ku Bideul, kă dakă să-i spele trikoiu’ lu’ Jale’n’sky!
    Iar Bideul bîlbîit alțhaimărizd vorovește ku Miterrand:
    https://www.youtube.com/watch?v=HpZPpaOAyIY
    Mitterrand a vorovit ku Ilici,
    https://amintiridincomunism.wordpress.com/2019/04/18/mitterrand-amicul-asasinului/
    aku’ nu știu ku cine mai vorovește, da’ kre’ kă ku Jale’n’… PARDON! …ku Skara’o’sky……[Rumburak]

  29. ce ipocriti,nu le e rusina cand raspandesc minciuna si ipocrizia pe toate canalele lumii. II alimenteaza pe evrei cu arme,si nu orice fel de arme, planteaza portavioane la doi pasi de evrei,pentru evrei si iese la mancat kkt. Unde a ajuns faimoasa America a lui Lincoln ! Artizanul discordiei si razboaielor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.