O parte însemnată a opoziţiei a ales să boicoteze alegerile parlamentare din 21 iunie, ce au fost mutate de la 26 aprilie 2020, din cauza pandemiei. Hotărârea amânării fusese luată la 19 martie, noua dată fiind fixată la 20 mai. Cum 21 iunie ar fi trebuit să fie şi data alegerilor locale din România, o primă concluzie ar fi că decizia de a avea o campanie electorală pe fondul relaxării măsurilor de izolare şi distanţare fizică nu a fost cea mai inspirată din punct de vedere epidemiologic. Actuala coaliţie de guvernare, al cărei slogan electoral a fost „Aleksandar Vučić – Pentru copiii noştri“, a obţinut o victorie zdrobitoare: 191 din totalul celor 250 de mandate, adică peste trei sferturi din noul parlament de la Belgrad. Această coaliţie este centrată în jurul lui Aleksandar Vučić, cel care, înainte de a fi ales în funcţia de preşedinte al Serbiei, în 2017, o condusese la victoria în legislativele desfăşurate cu un an înainte. De această dată, avansul coaliţiei a fost impresionant, odată ce a câştigat 55 de mandate în plus faţă de cele obţinute în 2016.
Numai şi simpla participare în alegeri sub numele preşedintelui Vučić (tipărit chiar pe buletinele de vot) denotă faptul că restricţia formală de a fi nepartizan, ce este cu totul pusă sub preş în alte state europene, nici măcar nu se aplică în Serbia. Lista formaţiunilor politice care alcătuiesc coaliţia include Partidul Progresist (SNS), Partidul Socialdemocrat, Mişcarea Socialiştilor, Partidul Pensionarilor Uniţi, Mişcarea Puterea Serbiei – BK , Partidul Popular şi Mişcarea Sârbă a Reînnoirii. Nici unul dintre partenerii partidului populist de centru-dreapta SNS ce a desemnat primul-ministru după alegerile trecute (iniţial, Vučić; din 2017, Ana Brnabić) nu a avut mai mult de 10 mandate în parlament. Orientarea acestora a acoperit spectrul larg dintre social-democraţi şi o parte a monarhiştilor. Cei din urmă militează, fără prea mare aderenţă la electorat, pentru restaurarea acelui regat numit odinioară „Piemontul Sudslaviei“, sub sceptrul prinţului Aleksandar.
In parlamentul ales la 21 iunie, vor mai fi reprezentate: Partidul Socialist (SPS) în cadrul coaliţiei ce mai cuprinde Partidul Serbia Unită, comuniştii şi verzii, cu 32 de mandate, ungurii din Vojvodina (10 mandate) şi alte minorităţi (albanezii – 2, bosniacii -2, musulmanii din Sandjak -2), în timp ce românii dintre Timok şi Morava, respectiv cei din vestul Banatului nu au formaţiuni politice parlamentare. Un partid nou-apărut în Skupština de la Belgrad este Uniunea Patriotică (SPAS, abreviere ce evocă Mântuirea), care s-a extins la nivelul întregii ţări abia în iulie 2018, fiind coordonată de primarul din Novi Beograd, localitatea de dincolo de Sava, dar care nu este decât o componentă a zonei metropolitane a capitalei. Sloganul electoral „Victorie pentru Serbia“ i-a adus, într-adevăr, acestei grupări conservatoare, 11 locuri în noul parlament. Naţionalismul, Kosovo [şi Metohia] sunt unele dintre temele predilecte ale politicii ce se practică în acest stat, rămas cam ultimul (în aparenţă) din zonă, în care Rusia ar mai avea un cuvânt greu de spus. De altfel, pe buletinele de vot a fost inclus şi partidul numit „Ruska Stranka“, fondat în 2013 şi condus de Slobodan Nikolić. Deşi formal reprezintă interesele minoritarilor ruşi din Serbia, care nu constituie decât o etnie de dată mai recentă, spre deosebire de rusini, coborâţi cu traiul, mai demult, din Carpaţii Nordici spre câmpia Tisei inferioare, formaţiunea are o agendă politică de anvergură (ca şi logo-ul), din care nu lipseşte integrarea în spaţiul economic şi geostrategic dominat de Moscova. Intr-adevăr, sunt în curs de derulare mai multe proiecte comune de dezvoltare a infrastructurii din Serbia, inclusiv a celei feroviare, toate acestea fiind însoţite şi de un efort publicitar pe măsură, sub lozinca „Construim împreună pentru viitor!“ [nu tocmai „Construim pentru un viitor împreună!“].
Tema rusească e jucată la toate nivelurile. Acum mai bine de un an, după vizita oficială întreprinsă de preşedintele Putin la Belgrad, oraşul a păstrat, pentru mult timp, pavoazarea realizată pentru întâmpinarea acestuia, inclusiv şocantul aranjament luminos de la intrarea în Novi Beograd, la joncţiunea de pe autostrada dinspre aeroportul internaţional. Steagurile înfrăţite ale Serbiei şi Rusiei (dungile orizontale roş-albastru-albe fiind dispuse în oglindă) creau o impresie cu totul specială, pe lângă care compoziţiile de omagiere a URSS din Bulgaria anilor ’70 nu sunt decât o palidă amintire. Ultima personalitate politică ce a vizitat Belgradul, cu trei zile înaintea alegerilor, a fost ministrul de Externe al Rusiei, S.Lavrov, poate nu atât pentru a influenţa electoratul, ci pentru a oferi un nou cec în alb conducerii sârbe. Aceasta a primit asigurarea că Rusia va sprijini în Consiliul de Securitate al ONU numai acele soluţii vizând recunoaşterea internaţională a Kosovo şi eventuala admitere în ONU care vor fi acceptabile pentru Serbia. Această ţară susţine, şi nu fără oarecare succes, o campanie prin care unele state, ce s-au grăbit să recunoască secesiunea fostei provincii sârbeşti din 2008, se răzgândesc. Intr-o declaraţie făcută la începutul anului, ministrul de Externe Ivica Dačić a afirmat că numărul statelor care au înfăptuit procesul de ″derecognition″ [cuvânt greu traductibil, al cărui sens este de ranversare a deciziei de recunoaştere] ar fi de douăzeci, astfel încât după ce şi Nauru şi-a retras-o, în noiembrie 2019, ar mai fi, încă, 97 de state ce recunosc independenţa Kosovo. Obiectivul asumat de şeful diplomaţiei belgrădene ar fi ca suma acestor state să scadă sub jumătate din numărul total al membrilor ONU (193). Cu Rusia, China (cei doi membri ai Consiliului de Securitate care nu au acceptat secesiunea Kosovo) şi România (care s-a pronunţat împotrivă prin votul parlamentului de la Bucureşti chiar înainte de a se respinge acest fapt la Belgrad), Spania, Slovacia, Grecia, Cipru – cei cinci membri UE care nu s-au conformat rezoluţiei Parlamentului European ce recomanda recunoaşterea independenţei micului stat balcanic, plus alte ţări cu o pondere mai puţin însemnată pe planul relaţiilor diplomatice la nivel global, toate ferm ataşate principiilor ce călăuzesc poziţia Serbiei, s-ar părea că aceasta ar avea toate şansele să obstrucţioneze, în continuare, admiterea Kosovo în ONU, ori în atât de des-pomenita, de când cu pandemia, Organizaţie Mondială a Sănătăţii.
Şi acest blocaj s-ar perpetua, dacă n-ar interveni condiţionările impuse în cadrul procesului de negociere a aderării fireşti a Serbiei la Uniunea Europeană. Acesta este un proces absolut natural, căruia Rusia nu are cum să i se opună (şi nici n-ar avea de ce), în timp ce o eventuală aderare la NATO, după ce, recent, alianţa a înglobat Muntenegru şi Macedonia de Nord, este cu totul improbabilă şi, pentru moment, blocată, prin statutul de neutralitate declarat al Serbiei. Păstrarea unor urme ale bombardamentelor NATO din 1999, cum ar fi clădirea nerefăcută a Ministerului Apărării din Belgrad, cu toată zona împânzită cu afişe, banner-e şi grafitti denunţând, acum şi pentru vecii vecilor, intervenţia NATO şi declararea independenţei Kosovo, nu pot să nu aibă un impact asupra omului de rând, de votul căruia va depinde, cine ştie, poate peste douăzeci de ani, revizuirea constituţională a acelui statut.
Incercând să ţină cont de exigenţele UE, abandonând sugestiile americane pentru un schimb teritorial cu Kosovo, extrem de problematic, căci ar strangula legătura feroviară şi autostrada în construcţie spre capitala Macedoniei de Nord, Skoplje (Skopje ar fi varianta locală, pe care limba română şi-o însuşeşte uşor, uşor), şi dovedind mai mult pragmatism, discursul Belgradului lasă să se întrevadă, din când în când, că s-ar putea ajunge la un compromis. Chiar în săptămâna dinaintea scrutinului parlamentar, preşedintele Vučić, a afirmat, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, că nu se pune problema ca ţara sa „să nu obţină [chiar] nimic“ în schimbul admiterii Kosovo la ONU. Aşa cum arată situaţia astăzi, precondiţiile minimale ar fi recunoaşterea unei asocieri speciale a municipalităţilor predominant sârbeşti (situate în mare parte, dar nu toate, în nordul Kosovo, în contiguitate cu teritoriul rămas Serbiei) şi acordarea unui statut special mănăstirilor aparţinând Bisericii Ortodoxe Sârbe, ce au constituit cândva, din Evul Mediu, leagănul culturii sârbeşti de expresie răsăriteană. Pe 27 iunie este programată o nouă rundă de negocieri facilitate de Casa Albă având drept scop deblocarea „dosarului Kosovo“, iar guvernarea ieşită întărită în urma acestor alegeri va putea să impună orice aranjament constituţional necesar în acest sens.
Practic, opoziţia ce se configurează în noua adunare de la Belgrad este extrem de fragilă. Nici măcar Partidul Radical Sârb (al controversatului Dr.V.Šešelj), care a participat, nedepăşind pragul electoral, nu va mai avea cum să-şi exprime vehement dezacordul. Din punctul de vedere al existenţei unei reale opoziţii parlamentare, strategia boicotului pare a-şi fi atins scopul, mai ales că participarea la vot a fost de circa 50% (faţă de 56% în 2016). Uniunea Europeană a încercat să se implice şi în medierea dintre putere şi opoziţie, pentru ca Alianţa pentru Serbia să nu boicoteze alegerile parlamentare. Acuzele aduse guvernării Vučić-Brnabić au fost articulate de aproape doi ani, prin mitinguri şi alte forme de protest faţă de ceea ce pare a fi limitarea libertăţii de expresie şi lipsa de voinţă politică în vederea organizării unui proces electoral echitabil. Din partea influentului Comitet pentru Afaceri Externe al Parlamentului European a fost întinsă o mână ambelor părţi, dar componente însemnate ale opoziţiei s-au cramponat pe ideea boicotului. Guvernul a răspuns prin micşorarea pragului electoral de la 5 la 3%. Au urmat noi acuzaţii, inclusiv din partea UE, că o astfel de mişcare ar facilita apariţia în Skupština a partidelor „de buzunar“ afiliate puterii, deşi rezultatele alegerilor de duminică nu confirmă aceste aserţiuni. Singur partidul lui Al.Šapić (fost jucător de polo de notorietate) – SPAS pare a fi beneficiat de această nouă reglementare, reprezentarea minorităţilor fiind supusă altor limitări, sub pragul de 3% aplicat partidelor.
Concomitent, au avut loc alegeri la nivelul Provinciei Autonome Vojvodina, din partea de nord a Serbiei, ce include şi vestul Banatului, odinioară – un mozaic etnic în care mai fiinţau 18 comunităţi locuite majoritar de români. Inaintea scrutinului, şi adunarea de la Novi Sad era dominată de SNS, cu 63 de mandate din totalul celor 120. Potrivit rezultatelor parţiale, şi aici Partidul Progresist a obţinut peste 62% din voturi, fiind urmat de socialişti (11%) şi de VMSZ – Uniunea Maghiară (10%). In Skupština provincială vor fi prezenţi atât monarhiştii, cât şi radicalii. Prezenţa la vot a fost mai mare decât în ansamblul ţării – 51,45%. Şi mai interesante au fost alegerile municipale din Subotica, oraş considerat fief-ul ungurilor din Vojvodina. Partidul Progresist a obţinut 41,72% din voturi şi 31 de mandate în consiliul local (din 67, în total), faţă de 29,43% şi 22 de mandate pentru VMSZ. Socialiştii au înregistrat 5,29% din voturi şi 4 mandate, în timp ce radicalii nu au atins pragul reprezentării. Dintre minorităţi, croaţii cu 1,26% din voturi nu au obţinut nici un mandat, în timp ce bunievaţii vor avea două. Cu 1,66% din electorat (de 6-7 ori mai mult decât la nivel naţional), Partidul Rusesc, sau, mai nimerit zis, Partida Rusească obţine un mandat, prin mecanismele reprezentării pentru minorităţi.
Cu ocazia alegerilor din 21 iunie, sârbii aflaţi în străinătate s-au putut pronunţa în cadrul secţiilor organizate în consulate şi ambasade. Spre ora închiderii urnelor, în faţa ambasadei Serbiei de la Praga, aflată la o sută de metri de Podul Karol, nu era nici cea mai mică agitaţie. Am intrat în vorbă cu doi funcţionari care ieşiseră la o rază de soare după un weekend de-a dreptul mizerabil. Deşi doream să aflu doar dacă pentru a vota fusese nevoie de preînregistrare, sau se putea exercita acest drept à la roumaine, în mod politicos, dar oarecum trist pentru mine, au evitat răspunsul, invocând anumite restricţii. Mâhnit fiind ca după orice nouă vizită la Belgrad, astfel de atitudini evocă o anumită rigiditate specifică vechiului regim de la noi. In acei ani, în imaginarul colectiv românesc se clădise o Iugoslavie veselă şi cu fruntea sus, mai ales printre puţinii din Bucureşti ce reuşeau, doar din când în când, „să prindă sârbii“ la televizor [TVB2, cu neuitatele maratoane ale filmului]. Era suficient să vezi cum un simplu „pasoš“ vişiniu [paşaportul iugoslav, pe care, odată arătat la control, nici nu ţi se mai cerea să-l deschizi la fotografie] făcea diferenţa dintre libertatea lor si „democraţia“ noastră. De decenii bune, faţă de capitala României unde şi un WC public e în stare să absoarbă fonduri europene de mii de Euro, nu poţi decât să constaţi că la Belgrad, în lipsa acestei finanţări, atmosfera şi oamenii sunt mai împovăraţi.
Revenind la chestiunea votării, după câteva minute de aşteptare în care n-am mai avut cui să mă adresez, m-am îndreptat spre micul restaurant declarat iugoslav din apropiere, unde speram că mă va lămuri şeful de sală, Lazar. Din păcate, plecase cu munca în Italia, iar extrem de plăcutul local, încărcat de amintirile unor minunate petreceri din ultimii ani, era aproape gol. Printre cei câţiva clienţi, am stat de vorbă cu un sârb, care nu votase şi a cărui concluzie a fost: „Ce să te mai înregistrezi, dacă tot boicotezi…“ Dreptul de a vota în străinătate este acordat atât turiştilor sârbi, cât şi rezidenţilor din afara ţării, cu condiţia ca aceştia din urmă să fie incluşi în registrul electoral la nivel naţional pe baza unei adrese de domiciliu din Serbia. Deci, o mare parte din diaspora sârbească nu poate vota la alegerile parlamentare din ţară, deşi aceasta constituie o singură mare circumscripţie. Ba mai mult, data limită pentru a solicita înscrierea pe liste în vederea exercitării dreptului de vot la o secţie din străinătate a fost 30 mai, adică cu trei săptămâni înaintea votării.
Preşedintele Vučić pleacă la Moscova, pentru a asista la parada militară marcând 75 de ani de la victoria împotriva nazismului, ca reprezentant al unei naţiuni ce a plătit un preţ enorm pentru că a reuşit să-l înfrunte pe Hitler. Dacă statul jugoslav a clacat militar în zece zile, partizani de extracţie comunistă, respectiv naţionalistă, au fost extrem de activi, marcând o contribuţie excepţională în cadrul Naţiunilor Unite. In Piaţa Roşie, conform protocolului iniţial al Kremlinului, ar fi trebuit să fie încadrat de preşedintele Bulgariei (ţară care a ocupat Macedonia timp de trei ani, trupele acesteia colaborând, apoi, cu Armata Roşie, spre vest, pe o mare parte a teritoriului Jugoslaviei) şi de cel al Croaţiei (care, deşi oficial a fiinţat, între 1941 şi 1945, ca stat independent, dar aservit Germaniei, fiind în stare de război cu URSS, a dat, pe de altă parte, o componentă consistentă a mişcării de partizani). In lipsa acestora, s-ar putea să se afle alături de preşedintele Rep.Moldova. Mai mult, din punct de vedere mediatic, recenta infectare cu virusul SARS-CoV-2 a unora dintre participanţii la turneul de tenis Adria Tour, organizat de Novak Djoković la Zadar, în Croaţia, va genera mai multe semne de întrebare decât prezenţa preşedintelui Serbiei la Moscova.
Deşi cu un parlament boicotat de opoziţia ataşată valorilor occidentale, preşedintele Vučić se află în cea mai bună poziţie de a lucra pentru pacea şi liniştea poporului său, care, în mai puţin de un secol, s-a găsit în postura de conflict deschis sau de confruntare ideologică şi economică cu absolut toate marile puteri ce i-au fost la îndemână: Imperiul Otoman, Austro-Ungaria, Germania, Italia, Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi NATO (adică inclusiv cu Marea Britanie, Franţa şi Spania).
G.S.Jivănescu,
Praga, 22 iunie 2020
Daca vor mai fi vreodata alegeri in Romania si, daca pana atunci nu se va ridica un PATRIOT, iubitor de neam si tara, democrat si nationalist in egala masura, care sa pastreze si sa perpetueze traditiile si credintele adevarate romanesti – NU POLITRUCILOR! HOTIA SI PREACURVIA POLITICA SI SECURITATEA ASERVITA CLASEI POLITICE NU REPREZINTA NICI ROMANIA SI NICI INTERESELE POPORULUI ROMAN ! – ma voi prezenta la vot pentru a-l anula. Este tot ce pot face impotriva unei clase politice care nu ma reprezinta. M-AM SATURAT SA VOTEZ PENTRU „RAUL CEL MAI MIC”. ANULAREA VOTULUI ESTE SIGURA SOLUTIE CA SA AM CONSTIINTA LINISTITA CAT DE CAT. CA NU AM DAT VOTUL MEU DIN NOU UNOR TRADATORI SI CURVE POLITRUCE. NE TREBUIE UN FEL DE „FERDINAND”…
„Derecognition” se traduce prin ” Revenire asupra recunoasterii”.
Articol interesant.
Articolul merita mult mai mult decat 3 comentarii. Domnul Jivanescu se documenteaza… la greu ! De altfel este singurul din presa centrala care are articol despre Serbia in perioada alegerilor. Dl. Jivanescu este deja un „brand” cu articolele sale despre Europa Centrala si de Est.
Păi ce știi de adevărata diasporă romanească din Serbia de pe valea timocului ?? Ce știi române despre voturile lor ?? Serbia e o țară mult mai democratică decât romania. La sârbi funcționează autonomia teritorială. Uite ei deși au o minoritate maghiară importantă in Voivodina, aflat la GRANIȚA cu Ungaria nu in centrul țării,. nu-și fac griji că cineva le fură țara. Nu se dau cu capu in ziduri că ce drapele au sau cum vorbesc ungurește in Voivodina.. Sârbii in plus știu cine-i normal in europa și pe cine se poate conta. Deci au relații firești cu Ungaria și Rusia,..nu doar din pricina bombelor americane.. Clar românu are multe de invățat de la sârbi,..
Marele urs…Serbia este mult mai democratica decit romania … Romanii din Valea Timocului au fost supusi sistematic deznationalizarii agresive- interzicerea limbii romane in scoli si la slujbele religioase , slavizarea fortata a numelor romanesti , obligativitatea folosirii alfabetului chirlic , discriminare la ocuparea unei functii , al unui post de orice natura ! Drepturile si libertatile romanilor nu sant respectate sub nicio forma ! Etnicii romani au cerut de nenumarate ori ajutorul autoritatilor romane. Sirbii din romania se bucura de acelasi drepturi ca si majoritarii ! La fel si celellte minoritati ,in primul rind ungurii si sekuiii ! Ungurii au mai multe drepturi decit li se cuvine si au cei mai obraznici reprezentanti UDMR ,Alianta nu stiu care.. In Serbia etnicii maghiari nici nu,, respira ” ,li se da peste bot imediat ! Asa ca ,,Marele Urs” du-te si te pisa in farfuria celui care te plateste pentru propaganda antiromaneasca!