Percheziții DIICOT. „Tratamente inumane ori degradante” în loc de ajutor

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcția de Investigații Criminale, anunță că pun în aplicare marți dimineață, 4 iulie, 31 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și pe raza județelor Ilfov, Ialomița, Argeș, Călărași, Constanța și Olt, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna noiembrie 2020, pe raza județului Ilfov au fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile.

Exploatarea persoanelor vătămate, persoane vârstnice sau aflate în incapacitatea de a se îngriji singure, a fost realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate, prin constrângere și exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică și/sau psihică de autoîngrijire, scopul final fiind concretizat în obținerea, pe nedrept, de către liderii grupurilor infracționale organizate și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale, prejudiciul estimat fiind în sumă de peste 5,2 milioane de lei”, a precizat DIICOT.

Cu privire la un număr de 26 de suspecți în cauză, au fost emise mandate de aducere, audierile urmând a se realiza la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

De asemenea, 15 martori, față de care a fost îndeplinită procedura legală de citare, urmează a fi audiați la sediul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române.

Având în vedere particularitățile cauzei, la unele adrese unde se efectuează percheziții domiciliare, alături de polițiști acționează medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, precum și personal medical de specialitate, inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor, din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al M.A.I., Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și SMURD București, care asigură și suport logistic cu autospeciale pentru transport personal și victime multiple.

Este vizată cu prioritate salvarea vieții și protejarea integrității corporale a persoanelor vătămate, precum și identificarea și ridicarea unor mijloace de probă”, a mai menționat DIICOT.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

7 Comentarii

  1. Orice om de bun simţ ar cere pedeapsa maximă pentru aceste scursuri ale societăţii, dar în România scapă cu prescripţia.

  2. VOLUNTARI??? LA FAMILIA FIREA IN OGRADA? ASA ATROCITATI SI EI NU LUAU MASURI?

  3. Nu cumva e sub mantia sotului madamei Firea ministra neajutoratilor traficati pentru bani negri din Voluntari? Deh, candideaza la bucurestiul mare ca primar general.

  4. Este treaba veche si cunoscuta de toti cei din zona. Dar total necunoscuta securistilor lui Helvig si colegilor procurori diicot la fel de securisti. Cine stie cate sesizari li s-au facut. De militienii locului, practic complici nu mai vorbim. Lefegii statului stau toata ziua si-si numara banii proveniti din soldele nerusinate.Nimeni nu-i trage la raspundere si pe ei?

  5. vorbi si @ion ca este si el om, @perere, Unde ati vazut voi ca este vorba de Voluntari? Ce inseamna sa-ti dai cu parerea despre orice, chiar si cand habar n-ai despre ce vorbesti.

  6. abia acum ai aflat? Toti agentii, probabil sute de mii, ce au pazit?
    Avem mii de agentii guvernamentale si ONG uri, unde ati fost ma?
    Daca ar fi parintii vostrii acolo? Daca o sa ajungeti si voi acolo?
    Ai? Si zau ca majoritatea meritati la azilele groazei!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.