Pericolul din țigările electronice: OMS dă alarma

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat joi guvernele să trateze ţigaretele electronice în mod similar cu tutunul şi să interzică toate aromele din acestea, ameninţând astfel mizele producătorilor de ţigări pe alternativele la fumat, transmite Reuters.

Unii cercetători şi activişti, dar şi unele guverne văd ţigaretele electronice, sau dispozitivele pentru vapat, drept un instrument cheie în vederea reducerii numărului de decese şi îmbolnăviri cauzate de fumat. Însă, agenţia ONU a declarat că sunt necesare „măsuri urgente” pentru controlul acestora.

Citând studii, agenţia a afirmat că nu există suficiente dovezi conform cărora dispozitivele de vapat i-ar ajuta pe fumători să renunţe la fumat, adăugând că acestea sunt dăunătoare pentru sănătate şi că ar putea provoca dependenţa de nicotină în rândul nefumătorilor, în special al adolescenţilor şi al tinerilor.

În toate regiunile OMS, mai mulţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani utilizează dispozitive de vapat comparativ cu adulţii, influenţaţi de marketingul agresiv, se arată în textul organizaţiei.

„Copiii sunt recrutaţi şi prinşi în capcană la o vârstă fragedă pentru a folosi ţigări electronice şi pot deveni dependenţi de nicotină”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, îndemnând ţările să implementeze măsuri stricte.

OMS a făcut apel la unele schimbări, inclusiv interzicerea tuturor agenţilor aromatizanţi, cum ar fi mentolul, şi aplicarea măsurilor de control al consumului de tutun şi în cazul dispozitivelor de vapat. Printre acestea se numără taxe mai mari şi interzicerea utilizării acestor dispozitive în spaţiile publice.

OMS nu are o autoritate în ceea ce priveşte reglementările la nivel naţional şi oferă doar îndrumări. Însă, recomandările organizaţiei sunt adesea adoptate în mod voluntar.

OMS şi alte organizaţii care militează împotriva produselor din tutun fac presiuni pentru reglementări mai stricte privind noile produse cu nicotină, vizând alternativele pe care unii dintre marii producători de ţigări, precum Philip Morris International şi British American Tobacco, îşi bazează strategiile viitoare, notează Reuters.

Compania producătoare de tutun Imperial Brands şi firma producătoare de dispozitive de vapat ANDS au declarat că vapatul prezintă riscuri pentru sănătate semnificativ mai mici comparativ cu tutunul şi ajută la reducerea efectelor nocive ale acestuia, în timp ce aromele sunt esenţiale pentru a-i încuraja pe fumători să facă această trecere – o poziţie împărtăşită de unii dintre cei care susţin controlul consumului de tutun.

„Reglementarea dispozitivelor de vapat asemănătoare ţigărilor nu ar face decât să alimenteze neînţelegerile referitoare la riscurile relative ale vapatului şi să trimită un mesaj eronat fumătorilor”, a declarat Marina Murphy, director principal pentru probleme ştiinţifice şi medicale în cadrul ANDS, adăugând că poziţia OMS este „ruptă de realitate”.

OMS a declarat că, deşi nu sunt cunoscute riscurile pe termen lung pentru sănătate ale utilizării dispozitivelor pentru vapat, acestea generează unele substanţe cunoscute ca fiind cancerigene, prezintă riscuri pentru sănătatea inimii şi a plămânilor şi pot afecta dezvoltarea creierului la tineri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Ar putea careva, dintre experții care o ard pe forum, mereu cu răspunsurile la purtător, să explice de ce toți sataniștii ăștia, OMS inclusă, se opăresc când vine vorba de tutun, dar promovează halilulacinogene?
    Nici nu știți cât de anticipat vă mulțumesc.

  2. Știați că capra rumega ce ar rumega oms? Verdeață și culoare gri! Vă amintiți ce scriam când forțau intrarea spre consum in forță aceste vapat-uri și scriam că nu!, e mai periculos decât tutunul clasic. Se faultează aceste firme de vap-uri, din cauza cifrelor de afaceri, în strainezia te agata că sa îți vândă pe strada aceste dispozitive care ucid lent sau spontan puțin explozie dar sigur. Că sunt cu arome sau nu, e tot același lucru, cineva spunea că de la aceste dispozitive și -a dustrus plămânii și canalele de respirație la gat, dar și amestecul de iarba pe care nimeni nu o controlează că e sau nu drogageala, important că da dependenta și calea e rapida spre consum sigur. Cât despre drogageala, și aici pare că există cifra de afaceri pe care o neaga multi, interesul pare că e decimarea globală indiferent de metode.

  3. Da, pentru că o bună parte din prețul țigărilor sunt taxele care se duc la stat, deci din țigări companiile câştigă mai puțin decât din oxicodonă, fentanil şi halilulacinogene. Buzunarul omului având aceeaşi cantitate de bani, e mai avantajos pentru elite ca respectivii bani să fie cheltuiți pe halilulacinogene decât pe țigări şi să intre în buzunarul lor decât în cel al statului. Iar OMS şi ceilalți slugoi îngrijorați de sănătatea noastră fac ce li se porunceşte.

  4. Dispozitivele care încălzesc tutunul sunt cea mai buna alternativa, eu cu iqos am reusit sa renunt la fumat.
    Nu folosesc d alea cu arome, deci nu ma pronunt acolo, dar pentru mine a fost infinit mai bine de cand am facut schimbarea asta

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.