Șanse minime la viață

Peste 100 de copii așteaptă un transplant

Peste o sută de copii din țara noastră au nevoie cât mai urgent de un transplant renal. Pentru o parte din ei, adică cei mai mici, sub 5 ani, șansele să primească un rinichi sunt ca și inexistente, pentru că prelevările de organe în cazul lor sunt extrem de rare. Și numai o minune îi mai poate salva.

O minune s-a produs la Iași pentru un băiețel de numai 5 ani, aflat într-o situație disperată. El a fost diagnosticat cu insuficiență renală cronică la doar o săptămână de la naștere și de atunci a stat mai mult prin spitale pentru că de trei ori pe săptămână i se făcea dializă. Singura lui șansă la viață a fost un transplant. De patru ani aștepta o șansă la viață pe o listă lungă pe care se mai află alți peste o sută de copii.

În tot acest timp, copilul a fost chemat la teste de două ori, dar nu a fost compatibil cu donatorii. Minunea a venit într-un final și a purtat semnătura unui copil de 7 ani și a părinților lui, care au fost de acord cu prelevarea de organe. Copilul fusese lovit de o mașină și a intrat în moarte cerebrală. Părinții lui au înțeles că nu mai putea fi salvat. „Este minunat că părinții și-au dat acordul pentru donarea de organe. Este important când se pierde o viață să putem salva și alte vieți“, spune Adelina Miron, medic specialist urolog.

14 copii în așteptare numai la Iași

Pe lista de așteptare pentru un transplant de rinichi, la Iași, sunt 14 copii, iar în toată țara numărul lor depășește o sută. „Există o listă de așteptare de câteva sute de persoane, e adevărat că nu toți sunt copii, dar toți așteaptă și speră să primească un rinichi. Nici în ţară nu sunt foarte multe intervenții făcute la copii atât de mici“, explică Ionuț Nistor, purtător de cuvânt la Spitalul „C.I. Parhon“ din Iași.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă însă medicii și micii pacienți este că puțini părinți sunt dispuși ca organele copiilor lor, aflați în moarte cerebrală, să fie prelevate.

Precedent cu happy-end

În urmă cu numai doi ani, cazul unui copil de 3 ani care a salvat trei vieți prin donarea organelor sale a emoționat o țară întreagă. „Dacă poţi ajuta și poţi face pe cineva fericit, fă-o astăzi, pentru că mâine poate fi târziu“, declara atunci mama fetiței care la doar 3 ani a devenit donator de organe. Gestul i-a emoționat pe medicii veniți din Cluj-Napoca și București pentru a preleva rinichii și ficatul fetiţei. Organele acesteia vor ajunge la trei copii de vârste apropiate, înscriși pe lista de așteptare în vederea unui transplant.

Minunea care a salvat opt oameni

O fată de 13 ani din Marea Britanie, care a murit de anevrism cerebral, a salvat un număr-record de vieți prin donarea de organe. Jemima Layzell, care a murit în 2012, a ajutat opt oameni diferiți din Marea Britanie prin donarea organelor sale. Oficialii de la Centrul de Transfuzii și Transplant au afirmat că niciun alt donator nu a ajutat atât de mulți oameni. În timp ce un donator obișnuit ajută între doi și trei oameni, fata și-a donat inima, pancreasul, plămânii, rinichii, intestinul subțire și ficatul, organe care au salvat cinci copii.

Familia sa a decis să împărtășească povestea în speranța de a încuraja și alți oameni să semneze registrul donatorilor de organe în timpul Săptămânii Donării de Organe, care durează de pe 4 septembrie până pe 10 septembrie. Adolescenta, care locuia în Horton, a leșinat când se pregătea pentru aniversarea de 38 de ani și a murit patru zile mai târziu la Spitalul de Pediatrie din Bristol.

Citiți și:

Dr. Carmen Pantiș, îngerul celor care au nevoie de transplant

Prof. Thierry Berney, șeful Serviciului de Transplant Geneva: „Orice mare realizare este rezultatul muncii în echipă“

Horațiu Suciu: „Reușita unui transplant depinde uneori de orarul Tarom”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.