Peste 7.000 de imigranți în Serbia într-o singură noapte

Peste 7.000 de imigranți au sosit în Serbia în noaptea de sâmbătă după ce au traversat Macedonia, a declarat duminică Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR).

„Peste 7.000 au ajuns în Serbia în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce au reușit să vină din Grecia trecând prin Macedonia și au luat un tren în orașul Gevgelija” din sudul Macedoniei, a indicat UNHCR într-un comunicat, citat de AFP.

„Sute sunt încă la frontieră și alții sunt încă așteptați”, a adăugat organizația cu sediul la Geneva care oferă asistență imigranților.

Macedonia, care a decretat joi starea de urgență și a trimis forțele speciale ale poliției și armata la granița cu Grecia pentru a opri fluxul imigranților, a deschis trecerea în cele din urmă sâmbătă, după ce polițiștii nu au mai putut face față unui grup de aproximativ 1.000 de imigranți.

UNHCR asigură că a primit garanții că Macedonia își va lăsa granițele deschise pentru refugiați, dar cere autorităților „să-și întărească prezența și capacitățile” la frontiere pentru a organiza mai bine primirea refugiaților și a indicat că este gata să ajute la nevoie Macedonia dar și Grecia.

În Serbia, UNHCR ajută autoritățile și ONG-urile să primească refugiații în centrul de tranzit de la Presevo din sudul țării. Angajații umanitari ai ONU au distribuit ajutoare alimentare și în prezent, la cererea guvernului sârb, încearcă să vadă cum pot trimite mai mult ajutor, inclusiv corturi și saltele, relatează France Presse.

Federația Internațională a Crucii Roșii se așteaptă la o „creștere dramatică” a numărului imigranților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.