Peste un milion de oameni prezenți la liturghia oficiată de Papa Leon în Madrid

Pe parcursul drumului spre Cibeles, papamobilul s-a oprit de mai multe ori. O dată, Papa Leon a binecuvântat câţiva bebeluşi care i-au fost aduşi lângă vehicul de către membrii escortei papale.

De Rami Cristescu - reporter special
Peste un milion de oameni prezenți la liturghia oficiată de Papa Leon în Madrid

Pe parcursul drumului spre Cibeles, papamobilul s-a oprit de mai multe ori. O dată, Papa Leon a binecuvântat câţiva bebeluşi care i-au fost aduşi lângă vehicul de către membrii escortei papale.

La liturghia oficiată de Papa Leon în Piaţa Cibeles din Madrid participă 1,2 milioane de persoane, potrivit organizatorilor. Slujba face parte din itinerariul vizitei sale în Spania,

Papa Leon al XIV-lea a ajuns în Piaţa Cibeles puţin înainte de ora 10.00, ora locală, conform news.ro. Anterior, Suveranul Pontif a parcurs un traseu cu papamobilul pe mai multe străzi din Madrid. În Piața Cibeles, Papa s-a oprit pentru a oficia liturghia şi procesiunea cu ocazia sărbătorii Corpus Christi.

Regele şi regina Spaniei l-au întâmpinat pe Papă la sosirea sa la liturghia de la Cibeles. Aceștia erau însoţiţi de prinţesa Leonor şi de infanta Sofía, de preşedinta Comunităţii Madridului, Isabel Díaz Ayuso, de ministra Educaţiei, Milagros Tolón, şi de primarul capitalei, José Luis Martínez Almeida.

Suveranul a fost întâmpinat cu strigăte de „trăiască papa” la bordul papamobilului. Apoi, a parcurs Paseo del Prado şi a ocolit prin piaţa Neptun pentru a saluta mulţimea adunată acolo.

Revenit la Cibeles, Papa a primit din mâinile primarului Madridului, José Luis Martínez Almeida, Cheia de Aur a oraşului, înainte de începerea ceremoniei.

Pe parcursul drumului spre Cibeles, papamobilul s-a oprit de mai multe ori. O dată, Papa Leon a binecuvântat câţiva bebeluşi care i-au fost aduşi lângă vehicul de către membrii escortei papale.

Papa Leon al XIV-lea: Pedofilia în Biserică „este o rană încă deschisă”

Papa Leon al XIV-lea a aterizat sâmbătă la Madrid. Acesta întreprinde o vizită de stat de şapte zile în cadrul căreia va pune accentul, în special, pe problemele sociale şi cele legate de migraţie. Acesta a fost primit la aeroport de regele și regina Spaniei, Felipe al VI-lea şi Letizia.

În timpul zborului, Suveranul Pontif a vorbit cu jurnaliștii despre problema pedofiliei în biserică. Acesta a recunoscut că pedofilia „este o rană încă deschisă” şi că intenţionează să continue să o combată, aşa cum a făcut-o întotdeauna de-a lungul vieţii sale, relatează news.ro.

Papa Leon al XIV-lea înființează o comisie pentru inteligența artificială la Vatican – POLITICO

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.