România a intrat în al treilea trimestru consecutiv de scădere economică, conform celor mai recente date publicate de INS. Senatorul AUR Petrișor Peiu susține că aceste cifre confirmă eșecul politicilor economice ale actualei guvernări și justifică moțiunea de cenzură lansată de PSD și AUR. În primul trimestru din 2026, economia a scăzut cu 1,7% față de aceeași perioadă a anului trecyt. În același timp, inflația a accelerat la peste 10% iar producția industrială continuă să scadă.
Liderul senatorilor AUR critică dur echipa condusă de Ilie Bolojan. Acesta consideră că situația actuală nu este rezultatul unui context internațional nefavorabil, ci al deciziilor luate la București. Peiu afirmă că datele reprezintă cel mai mare vot de neîncredere primit de un guvern în ultimii 16 ani.
„Este imaginea unei crize economice nemaiîntâlnite din 2010. Este rezultatul politicii economice a guvernului PSD-PNL-UDMR-USR, guvern condus de Ilie Bolojan”, a scris liderul AUR pe Facebook.
„Și vă mai spun ceva: nu este o criză mondială sau europeană, este doar criza noastră, generată de «noi înşine», ignorând «prin noi înşine»!”, a mai scris Peiu.
Inflația atinge pragul de 10,7%
Datele oficiale de la INS arată că scumpirile au continuat să pună presiune pe buzunarele românilor. În luna aprilie 2026, rata anuală a inflației a ajuns la 10,7%. Această valoare depășește prognozele anterioare și indică o perioadă dificilă pentru consumatori. Producția industrială a scăzut și ea cu peste 2% în primele trei luni ale anului.
Banca Națională a României estimează că prețurile vor rămâne ridicate până la jumătatea anului. Conform BNR, inflația ar putea începe să scadă abia din trimestrul următor. Instituția speră că rata inflației se va reduce la 3,9% până la finalul acestui an. Totuși, Petrișor Peiu consideră că aceste cifre arată o „negare a realității” din partea susținătorilor guvernului.
Bolojan a făcut reforme.A tăiat pensii,a majorat TVA taxe și impozite!Atât a reușit incompetentul buticar din Aleșd !!
Dascalu’ Peiu baga capul in poza. Se adreseaza romanilor ca studentilor sai incuiati ca si el. Acestia stiau dinainte adevarul, l-au aflat pe pielea lor.
PSD a avut mai toate ministerele importane si Bolojan poarta vina? Cand incerca sa introduca o reforma, cine il bloca, nu PSD? Acum va dati fecioare?
Preluati guvernatea si aratati-ne de ce sunteti in stare, ca in ultimii 36 de ani prea s-a vazut!
Constat de 2 ani esecul continuu al partidului AUR/URA. Continuati !