Petrolul, Oţelul şi Poli Iaşi, amendate de FRF

Cluburile Petrolul Ploieşti, Oţelul Galaţi şi Politehnica Iaşi au fost amendate, miercuri, de Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, potrivit site-ului Ligii Profesioniste de Fotbal.

Petrolul a fost sancţionat cu o penalitate sportivă de 5.000 de lei pentru incidentele provocate de suporterii săi la meciul cu ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe (art. 82.2 şi 3.b, raportat la art. 83.2.c, cu aplicarea art. 54 din RD). Cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1, pe 2 noiembrie, la Sfântu Gheorghe, în etapa a 15-a a Superligii.

Oţelul a fost amendat cu 5.000 de lei (în temeiul art. 11, coroborat cu art. 52 din ROAF, raportat la art. 83.18 din RD), pentru incidentele de la meciul cu FC Botoşani (0-0), din etapa a 16-a.

Fundaşul bosniac Rijad Sadiku (FC Botoşani), eliminat în meciul amintit, a fost suspendat un meci şi amendat cu 740 de lei.

Clubul Poli Iaşi a fost amendat şi el cu 5.000 de lei după incidentele (în temeiul art. 13, coroborat cu art. 52 din ROAF, raportat la art. 83.18 din RD) de la meciul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe (2-1 pentru covăsneni, în Copou), din etapa a 16-a.

Mijlocaşul Adrian Şut (FCSB), eliminat la meciul cu FC Universitatea Cluj (2-1 pentru campioni, pe Cluj Arena), în etapa a 16-a, a fost suspendat un meci şi amendat cu 740 de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.