Pictoriţă de 100 de ani

Medi Wechsler Dinu a împlinit, în ianuarie anul acesta, 100 de ani. Cu două zile în urmă, la Galeria Curtea Veche, a fost deschisă, în prezenţa autoarei, o expoziţie semnificativă pentru o scurtă, dar definitorie perioadă a creaţiei ei. Picturi şi desene, realizate în perioada interbelică la Balcic şi în Grecia, dezvăluie un grafician aplicat şi un pictor sensibil.Puţin cunoscută publicului larg, Medi Dinu aparţine unei excepţionale generaţii de femei-pictor din arta românească interbelică, a căror creaţie surprinde prin acuitatea receptării lumii înconjurătoare şi prin prospeţimea notaţiei. Elevă, la Şcoala de Artă din Bucureşti, a lui Ipolit Strâmbu şi a lui Alexandru Steriadi, tânăra aspirantă la gloria artei deprinde atât desenul solid al primului, cât şi fluiditatea şi verva cromatică ale celui de-al doilea.

În prima expoziţie personală din 1937, la Sala Mozart, expune lucrări de la Balcic, locul pe care-l cunoscuse cu trei ani înainte şi care avea să-i marcheze întreaga creaţie. Lumina speciala a Balcicului a dictat solaritatea operelor, ariditatea peisajului a contribuit la construcţia aproape geometrică a unora dintre compoziţiile cu case, vastitatea mării a prilejuit vârtejul de sentimente sublimat, ca într-o pictură din expoziţie, în rare fragmente aproape abstracte. Dar aceste eludări ale formei sunt excepţii în pictura lui Medi Dinu.

Balcicul interbelic, edenul artiştilor români, i-a prilejuit întâlnirea cu avangarda autohtonă încă din timpul studenţiei. Iubita lui Tedi Brauner, fratele lui Victor Brauner, soţia, mai târziu, a lui Gheorghe Dinu, cel care semnează ca poet Ştefan Roll, Medi Wechsler Dinu cunoaşte îndeaproape lumea avangardei, la care însă nu aderă din punct de vedere artistic. Modernitatea ei în epocă se traduce prin capacitatea de a sintetiza imaginea, prin economia de mijloace, prin ştiinţa de a folosi calitatea şi culoarea suportului în lucrări a căror spontaneitate aparentă nu ascunde o ştiinţă compoziţională autentică.

În pofida cantonării în figurativ, pictoriţa dezvăluie uneori aplecări către deformări expresive. Un “Autoportret” stă mărturie a capacităţii ei de a capta esenţa modelului, de a-l caracteriza prin “topirea” figurii în fondul modulat al lucrării, prin accentuarea cromatică a elementului definitoriu.

Peisajele sale sunt notaţii ale clipei. Uneori, ele se înrudesc cu pânzele altor artişti ai epocii, ca în “Mahoane la Balcic”, de exemplu. Alteori, reminiscenţe intelectuale se lasă ghicite, ca în “Acrotiri – Santorini”, în care linia fină a creionului circumscrie formele profilate pe albastrul prin care transpare culoarea cartonului, într-o sugestie (voită sau nu) de tencuială veche. De cele mai multe ori însă, Medi Dinu se lasă impregnată de spiritul locului. Balcicul ei este când solar, ca în unele imagini din port, când de un calm ancestral, ca în “Casă cu arcade la Balcic”, când solid aşezat în spaţiu, ca într-un peisaj în care acoperişurile roşii ale caselor marchează forme clare, detaşate în lumina crudă a locului.

Ceea ce reţine cu deosebire atenţia în expoziţia de la Curtea Veche este o modernitate dincolo de modernisme. Există lucrări ce surprind şi acum prin sinteza lor compoziţionala, cum ar fi “Golful Balcic”, născut din întâlnirea petelor de culoare, sau “Trepte la Santorini”, amintind în egală măsură de demersul picturii metafizice, lipsit însă de ordinea rectangulară a compoziţiei, expresiv prin mişcatele linii oblice sau ondulate.

Expoziţia centenarei Medi Dinu dovedeşte, aşa cum o făcea şi recenta manifestare similară de la Palatul Şuţu, dedicată pictoriţei Lili Pancu, câţi artişti din epoca interbelică rămân încă de descoperit în peisajul creaţiei româneşti contemporane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.