PIETRELE (15)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.

În sufragerie farfuriile îi așteptau aburind, doar soția gazdei lipsea. Când sosi și ea, Jager își privi nevasta cu o imensă șt nedisimulată lipsă de plăcere și o așteptă plictisit să termine formulele de politețe pe care începuse să le schimbe cu ofițerul. După cum povesteau servitoarele, deputatul îi vorbea nevesti-sii o dată la mai multe zile și se întâmpla să domnească tăcerea între ei chiar și săptămâni întregi.

—        Zi! îl zori după o vreme pe căpitan, nemaisuportând să-l audă cum se scuză pentru a treia oară că a acceptat să dea năvală în felul acesta în casa aceea prea ospitalieră.

—        Ce să zic?

—        Ce știi despre Lazăr?

—        Ți-am mai spus că nu știu ce vrei să afli.

–           Am auzit astăzi că Lazăr ar fi feciorul lui Copârșeu.

–           Bine, dar asta o știe toată lumea, spuse doamna Jager.

Soțul ei o privi lung și cu gura căscată. De uimire, uitase să și înghită plinea pe care o vârâse în gură.

—        „Asta o știe toată lumea“ o imită el. Uite că eu unul n-am știut-o! Doamna Jager își luă o atitudine jignită. Și, dacă ești atât de bună, ce mai știe toată lumea? Dar, cum nevastă-sa tăcea înțepată, avocatul se adresă căpitanului: tu ce mai știi despre înrudirea asta?

—        Copârșeu se numea Tache Filipescu…

—        Filipache! îl corectă doamna Jager.

—        Filipache. A fost un fel de inspector general în București. Nu cunosc exact ce atribuții avea și nici gradul oficial nu i-l țin minte. Știu numai că a studiat la Viena sau la Paris…

—        La Paris, preciză doamna.

—        Mă rog. E inginer. Pe urmă a venit la Lugoj pentru câteva zile cu treburi, s-a încurcat cu o… vă rog să mă scuzați, stimată doamnă…

—        Las că stimata doamnă te va scuza! Tu zi mai departe, dragule. Ceea ce mi-ai spus până acum parcă-parcă am mai auzit.

—        Și atunci ce ai vrea să-ți mai povestesc?

—        Lucrurile „pe care le știe toată lumea“, alea pe care nu le știu eu.

Doamna Jager admira cu vădită plăcere uniforma ofițerului.

—        De unde vrei să știu eu ce cunoști și ce nu cunoști tu din toată povestea asta?

Jager nu apucă să răspundă. Servitoarea intră să le schimbe farfuriile, așa că tăcură cu toții.

—        Nu pot decât să-ți povestesc ceea ce știu eu, continuă căpitanul după ce au rămas din nou singuri. La un moment dat, acest Filipache-Copârșeu a dispărut pentru un timp din oraș cu… cu o doamnă… și la vremea potrivită, mă rog…, s-a auzit că… Doamna Jager începu să râdă. Sau, mă rog, așa s-a spus pe atunci. După aceea, încetul cu încetul, domnul Filipache a început sa-și concedieze servitorii și pe nesimțite i s-a topit și averea, și echipajul, și hainele de pe el.

—        Bun. Acum să-mi spuneți două lucruri: cine a fost mama acestui fecior și ce s-a ales din ea?

—        Habar n-am. Bănuiesc că o persoană nu foarte onorabilă.

—        Poate știi tu, Meine Liebe.

—        Știu.

Mâncară în continuare în tăcere. Era evident că doamna pretindea să fie rugată să istorisească ceea ce știa și că Jager ducea o luptă aprigă cu el însuși să nu-i dea aceasta satisfacție.

—        Poate știi și de unde până unde este Lazăr ăsta fiul lui Copârșeu.

—        Poate că o știu și pe asta.

Jager nu mai rezistă:

—        Ca să vezi, domnule! Lazar ăsta e rudă cu toată lumea, cu bogații și cu săracii! Pe primii îi dă în judecată pentru împărțirea averii, pe ceilalți îi tăgăduiește.

—        L-ai întrebat tu? îl străfulgeră femeia. Atunci de ce spui că îl tăgăduiește pe Copârșeu?

—        Bine, bine… Dar atunci ăla căruia îi scrie zilnic la Poieni, ăla cine dracu mai e? Sakrament noch ein mall! Și dacă ăla nu există, cum de îi răspunde la fiecare scrisoare? Jager se sculă de la masă să-și aprindă o țigară de foi. După câteva clipe începu să pută toată încăperea. Nevastă-sa zâmbea atotștiutoare. Uite, domnule, continuă să se întărâte avocatul, trăiesc de atâția ani lângă păzitoarea tainei-taine- lor, și eu n-am știut nimica. Dar și ea tace!

—        De obicei, după masă, îi povesti doamna Jager căpitanului, bărbatu-meu rămâne aici în scaunul lui și adoarme. Trei ore doarme aici ca un mort. Astăzi, cred, va face o excepție.

—        Și cam ce te-ar putea determina pe tine să dai tainele în vileag? Dar încă înainte de a apuca femeia să răspundă. Jager, cu un ton total schimbat, îl întrebă pe căpitan dacă este dispus să renunțe o seară la jocul de cărți și dacă va veni la concert.

Digresiunea să își făcu efectul, și doamna Jager se pomeni povestind:

—        Filipache ăsta, începu ea să vorbească repede și în șoaptă, a fost cel mai distins om pe care l-am văzut eu vreodată. Atunci când a venit la Lugoj, toată lumea îl privea cu cel mai mare respect, poate chiar cu mirare, pentru că un asemenea domn nu întâlnești decât o dată la mulți ani. Era elegant, dar totuși fără să se dichisească exagerat de mult, astfel încât ținuta lui părea ceva firesc („organic”, am spune noi astăzi, cu peste o sută de ani mai târziu). Avea un servitor care era mai manierat decât domnii de aici, și Filipache ăsta nu ieșea niciodată decât cu trăsura; chiar dacă avea chef să facă niște pași pe jos, căruța cu patru cai îl urma la câțiva metri. Și n-avea grijă deloc de bani, er solte so ein verschwenderischer Mensch gewesen sein, așa încât aici s-au născut tot felul de legende, cum că ar fi fost cumnatul principelui muntean căzut în dizgrație și alte fleacuri asemănătoare. Blanker Unsinn! Pe urmă, când a început să vândă, a rămas un timp la fel de distins, dar nimeni nu-l mai privea ca înainte. Și mai cumpăra și prea mult alcool. Locuia la hotel și plătea în fiecare săptămână nota anunțând că luni va pleca, dar această luni n-a mai venit niciodată. S-a încurcat cu niște femei, ein Gesindel, dar de la un om ca el trebuia să te aștepți și la așa ceva… Se pare că singurul lui prieten a fost un artist, unu’ care a colindat țara cu trupa lui Petculescu.

—        George Augustin Petculescu? întrebă căpitanul.

—        Da, un bărbat la fel de distins ca el, dar despre care se spune că…

—        Frumos, dar acum povestește-ne de unde și până unde a devenit acest crai tatăl lui Lazăr!

—        Tatăl lui cerșea…

—        Tatăl cui?

—        Lazar’s Vater. Tatăl lui Lazăr…

—        Filipache?

—        Nu. Lazăr cel Tânăr, der junge Lazar, a avut întotdeauna o constituție… o constituție firavă și se spune, eu nu mi-l mai amintesc deloc, atunci când a murit am fost încă fetiță, se spune că nu era întreg nici la minte. Er muss ein biszchien blöd gewesen sein. Și știu, scuzați, că nu a fost nici bărbat.

—        De unde știi tu asta? Tonul lui Jager era mai degrabă malițios decât răutăcios.

—        Dummer Esel! O femeie află lucruri de acest soi. Mai ales dacă soția celui în cauză nu ascunde că suferă din pricina asta. Așa că bătrâna aceea… Gorunescu a aranjat nașterea nepotului așa cum a pus la cale și nașterea fiului. Und diser Filipache war so ein feiner Kerl!  Numai că nu mai avea bani! După aceea a avut… o lună.

—        De unde știi tu toate astea?

—        Eu-s născută la Lugoj!

—        Mda. Și pe urmă nici Lazăr n-are copii, la fel ca tatăl și bunicul lui, dacă e să te ascult pe tine.

—        Na, sehest du?

—        Pe dracu! Dar atunci sora-sa a cui fiica e?

—        Pai, ea-i din prima căsătorie a maică-sii.

Mărginean se scuză că trebuie să plece. Jager îl privi din nou cu luare-aminte. Ghemul poveștii despre Lazăr era abia la început, cum putea să plece tocmai acum?

După aceea, avocatul stătu cu nevastă-sa încă vreo două ore, și servitoarea putu comenta în vecini evenimentele casei: oaspetele care fusese invitat atât de neașteptat la masă și convorbirea atât de ciudată a celor doi soți solitari. Și într-adevăr deputatul renunță să mai picotească în după-amiaza aceea pe scaunul său din sufragerie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.