În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PIETRELE apărută la Editura Eminescu în 1978.
— Toți vorbiți așa… În general…
— Păi, legile-s făcute pentru cei mulți… așa că o crimă dacă nu interesează pe nimeni și nici măcar principiul… Înțelegeți? Principiul! Ăsta este cel care trebuie să fie salvat.
— Ce? Și Copârșeu nu făcea parte din „principiu“? Ia mai lăsați-mă în pace! Ia mai lăsați-mă în pace cu toate poveștile astea! Lui Rusan îi părea sincer rău că i-a semnat hârtia lui Raica.
— Dar, dragă domnule, încerca să-l îmbuneze Stein, eu vă înțeleg perfect și probabil ca tot așa aș gândi în locul dumneavoastră. După câte a făcut Lazăr ăsta până acum… Numai că am vrut să judec imparțial… adică din principiu… făcându-mă că nu cunosc cazul în speță și în primul rând omul…
Stein se opri din vorbă: spre marea lui mirare și spre spaima pe care Rusan nu și-o putea ascunde, Lazăr se apropia de ei cu intenția vădită de a li se adresa. Când se află la doi pași de ei, Stein încercă să încropească un fragment de discuție cu care să astupe tăcerea care aproape că țipa despre ce vorbiseră până în clipa aceea.
— …cu încăperi pentru tenis și biliard și mai multe săli de dans…, dar vocea îi era atât de falsă, încât lungul salut cu care-l întâmpină pe Lazăr veni ca o izbăvire pentru Rusan, surprinzător de conștient de inutilitatea spectacolului pe care-l dădea Stein. Spaima lui crescu și mai mult când Lazăr îl felicită pe Stein, mai în glumă, mai în serios pentru modul în care a reușit asociatul său să facă rost de sprijinul firmei Lazar and Rusan.
— Este doar un lucru cu totul formal, se grăbi să-l liniștească Stein. Noi avem nevoie de semnături doar pentru…
— Știu… Știu că este pur formal, dar dacă ați fi avut răbdare, ați fi avut și semnătura mea, nu numai cea a domnului Rusan. Apoi, pretextând că a sosit un transport de lemne la depozit, care le solicită prezența, plecă grăbit, luându-și cumnatul de braț și obligându-l aproape să alerge, în timp ce Stein, rămas singur, avea vreme să-și consume în liniște regretul că domnul Lazăr a înțeles greșit demersul lui Raica pe lângă Rusan. Câteva femei priveau uimite în urma lui Lazăr, care nu mai fusese văzut de ani de zile plimbându-se pe stradă la braț cu Rusan.
Acesta era prea paralizat de frică pentru a se putea împotrivi ritmului pe care i-l impunea Lazăr.
— Ce-i, ce-i, domnule? se bâlbâia el. Nu pot merge atât de repede… ficatul…
— Ba, ai să mergi, îl asigură Lazăr printre dinți. Ai să mergi sau altfel ai să zbori, mă înțelegi?
Spaima Iui Rusan a devenit suficient de puternica abia urcând au ajuns aproape de depozit pentru a-i da puterea să se împotrivească fățiș.
— Ce transport de lemne a sosit? N-a sosit nici un transport! Las’ că știu eu! Nu merg acolo!
Dar nu mai erau decât câțiva pași. Lazăr își încleșta degetele pe brațul lui Rusan și începu să-l strângă atât de tare, încât acesta începu să scâncească. Pașii îl purtau înainte aproape fără voința sa.
— Vezi? repeta el în timp ce treceau prin curte. Am știut eu ca n-a venit nici un transport! Pe mine nu mă duci! și avea în glas un ton aproape triumfător, încât Lazăr trebui să se mire cât de tâmpit putea să fie cel pe care-l căra după el.
Îi dădu drumul abia după ce au ajuns în birou și-l împinse într-unul dintre cele două fotolii.
Imediat după aceea, intră în încăpere un birjar, dar Lazăr îl dădu afară.
— Vă aștept de două ore! se împotrivi omul.
— Și ce-i? Nu eu te plătesc?
Birjarul ieși.
Lazăr se așeză în celălalt fotoliu din fața biroului său, foarte aproape de Rusan, luă un liniar de pe masă și începu să vorbească bătând cu el tactul pe genunchii cumnatului său.
— Ți-am spus de o mie de ori să nu-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala. Pentru ca să-mi iei locul ești mult prea prost, iar ca să te suport așa cum ești, vezi-ți de treabă!
În realitate, Lazăr nu făcea decât să se auto-enerveze. Hârtia pe care i-o dăduse Rusan lui Raica n-avea absolut nici o valoare, nu-l obliga la nimic, în schimb mai putea câștiga cu ea credulitatea unor proști, și nu se știe niciodată când poate prinde bine și așa ceva. Până la urmă Rusan alesese singura cale care-i putea conveni lui Lazăr de a scăpa onorabil de cicălelile lui Raica și în felul acesta Rusan își dovedise încă o dată rolul cu totul neînsemnat, dar totuși existent pentru care-l mai ținea Lazăr. Dar bineînțeles, Rusan nu trebuia să fie conștient? de toate astea. Și nici nu era.
— Dacă te mai prind, își continua Lazăr cura de auto-enervare, că mai semnezi vreodată un act în lipsa mea, îți crăp capul și te mai și dau afară de aici, de n-ai să mai pui piciorul în curtea depozitului cât vei trăi.
Pe măsură ce se enerva, Lazăr bătea tot mai tare ritmul cu liniarul pe genunchii lui Rusan.
— Asta s-o crezi tu! scâncea acesta. Mai sunt și legi în țara asta! Să nu crezi că poți să omori…
Lazăr încetă să-l mai lovească și tăcură o clipă amândoi. Rusan nu mai îndrăznea nici măcar să-și pipăie genunchii, își zicea că Lazăr și-a dat seama că el, Rusan, știe tot, că-l va denunța și că deci Lazăr nu mai are ce pierde și-l va ucide.
Dar Lazăr se sculă și se duse la seiful de lângă perete, îl descuie și scoase de acolo câteva hârtii.
— Le vezi? Știi ce-s astea? Cu astea te am în mâna câte zile mai trăiești. Tâmpitule, nu vezi că te țin aici de milă?
— Nu-i adevărat! Am partea mea din…
— N-ai nimic! Nu mai ai absolut nimic! Din contră! Dacă vreau pot să iau și nădragii de pe tine!
Rusan începu să se uite speriat la hârtiile pe care i le agita Lazăr prin fața ochilor.
— Uită-te! Uită-te să vezi cât ești de deștept! Uită-te că tot nu pricepi nimic.
Se așeză înapoi în fotoliu și luă din nou liniarul.
— Să nu mai dai, că…
— Că ce? Uite, îți explic eu ca să înțelegi. Am aici tot felul de hârtii semnate de tine. Ele valorează mult mai mult decât partea ta din firmă.
— Ce hârtii?
— Nici nu știi ce ai semnat! Atât ești de deștept!
— Când… când am semnat aceste acte?
— Te mai puneam să iscălești câteva hârtii ale firmei și mai strecuram și câte o hârțoagă din astea printre ele. Știam că nu citești niciodată ceea ce trebuie, și chiar dacă o faci, tot nu pricepi nimic.
Rusan își freca genunchii și se uita tâmpit la Lazăr.
— Eu…
— Așa că asta-i situația, domnule asociat! Ține minte! Am să te zbor de aici cât ai zice pește. Te mai țin până ce nu faci următoarea prostie. Pe urmă… Se sculă și încuie hârtiile înapoi în seif.
— Dar mai există legi…
— Nu pentru proști! Pentru tine nu mai există absolut nimic.
Rusan sări în picioare.
— Și cu te am pe tine la mână!
— Nu, zău? Stai jos, eroule, că-ți dau una de scot borșul din tine!
— Să nu crezi că…
— Ba, cred exact ce-mi place! Îl sili pe Rusan să se așeze înapoi în fotoliu și luă și el loc în fața lui. Acum am să folosesc din nou liniarul pentru ca să-ți pot explica mai bine lecția a doua, ca pe prima văd că aproape-aproape ai reținut-o. Te vei mai gândi la noapte și vei vedea că o știi toată. Așa. Acum lecția a două: Să nu te mai prind că umpli tot orașul cu tâmpenii despre Copârșeu și despre mine! Mă înțelegi? Crezi că nu știu că jumătate dintre cei care au aflat că bietul Copârșeu a fost tatăl meu pot să-ți mulțumească ție ca le-ai împărtășit vestea? Dar nici povestea asta nu se poate dovedi chiar sută la sută și, în fond, nici n-are vreo importanță. Ai spus-o doar ca să te afli în treabă și ca să mă râcâi pe mine. Poate reușești să zbori de aici cât ai zice pește, așa cum te-am prevenit… Măcar acum, că bietul Copârșeu a murit, lasă-l să se odihnească în pace!
Svarz,Stain,Raica,Lazar,Kazar.Shalom….😐