Andrei Pleşu se ocupă, în Dilema Veche, de ceea ce ştia domnia sa cel mai bine: îi critică pe … criticii lui Traian Băsescu. Nu oricum, ci printr-o comparaţie cu mai vechii critici ai lui Ion Iliescu. Şi, mai mult, domnul Pleşu nu are loc de Mircea Badea, pe post de critic al domnului T. Băsescu!
Iată cum ne desenează frumos domnul Pleşu, o punte între criticii lui Ion Iliescu şi cei ai lui Traian Băsescu, transferând subtil anatema de isterici de la cei ai primului la cei ai celui de-al doilea.
“Îmi amintesc o împrejurare semnificativă de la începutul anilor ’90, cînd Ion Iliescu împărţise România în pro-iliescişti fanatici şi anti-iliescişti isterici. Cei care îl urau îi pîndeau fiecare gest, fiecare vorbă, pentru a înnegri portretul antipaticei sale derive. E drept, aveau de unde alege. La un moment dat, vechiul politician comunist a scăpat o vorbă despre faptul că e „liber-cugetător“. Tabăra urii a exultat: „Care va să zică şi-a dat arama pe faţă! Tot marxist a rămas! Am ajuns pe mîna unui om fără Dumnezeu!“. Mai apoi, cînd, în timpul unei slujbe religioase, preşedintele, prezent în biserică pe linie de protocol, şi-a făcut, la rînd cu lumea, cîteva cruci, tabăra urii a exultat din nou: „Încă o dovadă de ipocrizie şi de minciună! Zice că e liber-cugetător, dar trage la cruci pravoslavnice, ca să păcălească poporul! Măcar să fie consecvent, nu să facă pe drept-credinciosul, de ochii creştinilor adevăraţi!“. În sfîrşit, au fost şi cazuri în care, sfătuit de alţii, sau din proprie iniţiativă, Ion Iliescu a participat la serviciul religios, fără să mai facă semnul crucii. Tabăra urii s-a mobilizat la fel de prompt: „Comunistul – tot comunist! Îl durea mîna dacă-şi făcea şi el o cruce-două? O fi el liber-cugetător, dar să facă bine să respecte credinţa ţării pe care o conduce; măcar de formă! Măcar din respect pentru strămoşi şi tradiţie!“. E ceea ce numeam mai sus o situaţie de şah-mat. Cel urît nu poate face nimic corect. E detestat în alb, înaintea oricărei mişcări şi orice mişcare ar face. Cam în aceeaşi situaţie a ajuns Traian Băsescu. Fie că tace, fie că vorbeşte, fie că protejează PDL-ul, fie că îl critică, fie că e sumbru, fie că e glumeţ, funcţionarii atacului sînt în alertă: ştiu ce au de spus şi o fac neobosiţi, urmînd, riguros, scenariul urii (asumat deschis, ca motivaţie personală, de dl Mircea Badea, într-o emisiune recentă).”
Fostul ministru de externe – din mandatul căruia nu a rămas altecva decât gâlceava domniei sale cu bufetiera de la cabinet care nu îi aducea omleta decât după mai bine de o jumătate de oră – se lamentează ca o demoazelă: “Mă gîndesc să trimit la Observatorul cultural – săptămînalul consacrat al bunelor opinii – o scrisoare amară despre dorinţa fierbinte a vacilor sacre de a se cuminţi, de a se face oi seculare. Dar parcă văd că, defect cum sînt, iar o să greşesc. Cînd eşti demn de ură, nici măcar umilitatea nu te poate salva.”
Altfel, domnul Pleşu e un exemplu de echidistanţă şi de obiectivitate. Aferim !
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.