PNL Iași își sancționează consilierii locali care au votat pentru o serie de proiecte imobiliare controversate

Filiala liberală de la Iași, condusă de Alexandru Muraru, a anunțat că va sancționa consilierii locali PNL care au votat o serie de hotărâri în favoarea unor proiecte imobiliare controversate din municipiu.

PNL Iași își sancționează consilierii locali care au votat pentru o serie de proiecte imobiliare controversate

FOTO: Alexandru Muraru / Facebook

Filiala liberală de la Iași, condusă de Alexandru Muraru, a anunțat că va sancționa consilierii locali PNL care au votat o serie de hotărâri în favoarea unor proiecte imobiliare controversate din municipiu.

Filiala PNL Iași a anunțat vineri că „se delimitează” de votul celor şapte consilieri locali PNL pentru derularea unor afaceri imobiliare suspecte în municipiu, şi va iniţia procedurile de sancţionare. Primarul Mihai Chirica a lansat un tir de acuze la adresa președintelui filialei ieșene, Alexandru Muraru.

Conducerea PNL Iaşi susţine că Biroul Judeţean a decis ca reprezentanţii liberali din consiliu să nu voteze hotărârile, dar că aceştia nu au respectat consemnul, potrivit News.ro.

 Astfel, PNL Iaşi a precizat că se delimitează faţă de voturile date de consilierii locali PNL în şedinţa Consiliului Local din 2 iulie şi că va iniţia procedurile statutare de sancţionare, potrivit statutului şi regulamentelor PNL.

 Cele patru hotărâri se referă la aprobarea unor ansambluri imobiliare în diverse zone ale Iaşiului.

Membri PNL Iași, parte a unei rețele imobiliare

PNL Iaşi afirmă că există numeroase investigaţii ale organelor de anchetă privind speţe urbanistice la nivelul municipalităţii, precum şi informaţii publice că „astfel de proiecte imobiliare sunt negociate într-o reţea în care se regăsesc membri ai PSD Iaşi şi reprezentanţi ai aparatului Primăriei Municipiului Iaşi, în coordonare cu persoane controversate din zona AUR”.

 „Presiunea sub care ajung aceste proiecte în plenul Consiliului Local — uneori chiar în ciuda avizelor negative ale comisiilor de urbanism — este o realitate pe care PNL Iaşi o denunţă public.”, anunță PNL Iași.

Astfel, filiala ieșeană nu se opune modernizării si dezvoltării oraşului, doar că nu poate gira „astfel de implanturi haotice, menite să satisfacă interese personale şi de moment ale unor dezvoltatori imobiliari care nu au nicio legătură cu interesele comunităţii ieşene”.

PNL se „disociază” de voturile date în Consiliul Local

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, afirmă că  PNL nu îşi asumă şi se disociază public de voturile date în Consiliul Local pentru cele patru proiecte imobiliare ”controversate” care riscă să afecteze pe termen lung traficul, dezvoltarea urbană şi viaţa ieşenilor.

 „Ce s-a întâmplat în sala de şedinţă nu este divergenţă de opinie. Este abatere gravă de la disciplina statutară, comisă cu bună ştiinţă, cu ordinea de zi în faţă, cu analiza tehnică a partidului la dispoziţie şi cu răspunderea deplină a fiecărui vot exprimat. Ca preşedinte BPJ, voi propune declanşarea procedurilor statutare de sancţionare, conform statutului şi regulamentelor interne ale PNL, împotriva consilierilor locali PNL care au votat împotriva consemnului adoptat în unanimitate. (…)”, a declarat liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Conducerea PNL Iași, conflict cu primarul Chirica

În replică, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a lansat un atac dur pe Facebook la adresa şefului PNL Iaşi, Alexandru Muraru. Acesta se laudă cu votul pe care l-a primit din partea oamenilor, comparativ cu funcția pe care o deține liderul de la Iași, Alexandru Muraru.

„Diferenţa dintre politicieni şi politruci este dată de votul oamenilor. Iaşiul nu este scena frustrărilor domnului Muraru sau când prostia şi infatuarea depăşesc graniţa bunului simţ! Diferenţa majoră dintre politicienii autentici şi politruci este dată de curajul de a ieşi în faţa poporului şi de a cere votul.”, a afirmat edilul Mihai Chirica.  

Acesta îl acuză pe Muraru că „nu l-a votat nimeni” și că a fost plasat „prin jocuri de culise pe liste de partid”, iar asta nu înseamnă „să faci politică pentru comunitate, ci doar că eşti un parvenit politic”.

„Oamenii politici adevăraţi sunt validaţi prin votul direct al cetăţenilor, nu prin aranjamente de birou”, adaugă acesta.

Chirica: „Consilierii locali nu sunt marionetele domnului Murau”

Potrivit lui Chirica, „şantajele şi ameninţările din culisele de partid, la care asistăm astăzi, amintesc de o epocă neagră de acum 40 de ani, nicidecum de o Românie democrată şi europeană”.

 Potrivit edilului, consilierii locali ”nu sunt marionetele domnului Muraru şi nici nu pot fi conduşi prin telecomandă”.

 „Dacă domnul Muraru are probleme interne de leadership şi tensiuni în partid, să şi le rezolve în interiorul organizaţiei, nu pe spatele Iaşiului”, a adăugat Mihai Chirica.

 Tensiunile dintre PNL Iaşi şi edilul liberal Mihai Chirica sunt mai vechi, iar surse liberale afirmă că actualul edil nu va mai candida ”aproape sigur” pe listele PNL pentru un nou mandat.

Citește și

Un senator ales pe listele partidului Dianei Șoșoacă, cooptat de Ilie Bolojan și pus la șefia liberalilor din municipiul Brăila

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.