Podul de 2 miliarde de lei ar putea ajunge cel mai rușinos muzeu

Podul de 2 miliarde de lei de la Brăila va fi gata cel mai probabil în 2022 însă întârzierea autorizării lucrărilor pentru drumurile de acces ar putea transforma uriașa lucrare într-un rușinos muzeu. ”Lucrările impresionante ale podului suspendat peste Dunăre de la Brăila construit de asocierea italiano-japoneză Astaldi-IHI avansează într-un ritm foarte bun, însă noi întârzieri birocratice în autorizarea lucrărilor pentru drumurile de acces la pod vor transforma în 2022 această lucrare de 2 miliarde de lei în (probabil) cel mai rușinos muzeu din istorie”, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură. Dacă o autorizare în această toamnă ar fi permis la limită finalizarea drumurilor în același timp cu podul, în condițiile actuale, autorizarea lucrărilor abia la primăvară va împinge finalizarea lucrărilor de drum în anul 2023 și transformarea podului într-un muzeu de 2 miliarde de lei, mai spun cei de la asociația amintită.

Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României si face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investitii Teritoriale Integrate), finanțabile din POIM 2014 – 2020, Axa Prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient”. Lungimea totală a obiectivului este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legatură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km. Structura principală din cadrul Proiectului va avea o lungime de 1.974,30 de metri și va fi pozitionată între km 4+596,10 si km 6+570,52 pe drumul principal Braila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunarea (kilometraj pe Dunare, masurat de la Sulina). Drumul principal Brăila – Jijila va avea o lungime de 19,095 Km și va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete. Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 și km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi doua viaducte de acces în lungime de cate 110,00 metri fiecare. Traseul include o ramificație pe directia Sud, până la intersecția cu drumul existent Smârdan – Măcin (DN22). Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, cu o lungime de 4,328 km, va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.

Contractul pentru proiectarea și execuția Podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în data de 15 ianuarie 2018 între CNAIR și Asocierea Astaldi S.p.A. – IHI Infrastructure Systems CO. LTD, la o valoare de 1.995.932.260,25 lei, fără TVA

Conform monitorizării făcută de Pro Infrastructură, la cele două turnuri principale ale podului, de 190 de metri, se lucrează 24/24 7/7, ele urcând zilnic cu peste 2 metri. Sistemul de cofraj glisant care se auto-ridică constant a fost realizat în Austria. Macaralele turn ce aprovizionează podul la înălțime au început să fie sprijinite în pilonii turnurilor, urmând și ele să se auto-înalțe cu elemente metalice pentru a ține pasul cu urcarea turnului. Până la finalul anului se va atinge cota finală a celor 2 turnuri, urmând în 2021 ca japonezii de la IHI să înceapă o altă etapă extrem de spectaculoasă: suspendarea cablurilor pe care se va sprijini tablierul metalic, spun cei de la Pro Infrastructură.

”În paralel, în șantierul naval VARD Brăila italienii de la Fincantieri asamblează cele 86 elemente ce vor constitui tablierul metalic al acestui pod. Au fost investiți în ultima perioadă peste 10 milioane de euro în tehnologizarea șantierului (clădiri noi, echipamente de ultimă generație etc) doar pentru acest proiect. Cele 3 linii de producție paralele transformă în mai multe etape zecile de mii de tone de tablă în elemente de tablier de aproximativ 30X25X3 metri. Aceste elemente sunt apoi testate, măsurate, pre-asamblate, vopsite și depozitate în așteptarea urcării pe barjă pentru a fi transportate în 2021 pe poziție. În afara celor 2 turnuri se mai execută lucrări la cele 2 blocuri de ancoraj ale podului și la viaductele de acces, acolo unde există autorizație de construire. În schimb, drumurile de legătură de la pod spre Brăila, Jijila și Măcin ce totalizează peste 20 de km nu sunt autorizate nici până astăzi, deși contractul este semnat din ianuarie 2018. Decizia de expropriere pentru exproprierile suplimentare încă nu a fost emisă, iar procedura de revizuire a acordului de mediu se prelungește nepermis de mult”, mai afirmă reprezentanții asociației amintite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Bani aruncați degeaba cu scopul de a întârzia finanțarea principalei si urgentei investiții in infrastructura pentru autostrăzile care sa traverseze munții!!!
    Dobrogea are doua mari poduri iar pentru tranzitul N-S nu este nevoie de inca unul! De ce? Degeaba, traficul din Moldova spre Constanta (existand deja doua poduri) nu este așa de mare ca sa necesite al treilea pod. Ori s-a aprobat aceasta investiție majora ca sa întârzie o alta mai importanta, ori din prostia enorma a unor politicieni din zona pentru voturi!

  2. @Rammstein : Ce vină are Tudose? El a avut curaj sa se pună cu transportatorii fluviali și rutieri din Braila – Galați care pompează bani până la capul putregait al sistemului. Oameni care sunt în politică de 30 de ani, în consilii de administrație locală, în top 300, oameni care stau în umbră și fac afaceri oneroase. În plus nu s-au plătit banii pt exproprieri în zonă. De ce? Pt ca cine trebuie să ia banii pe terenuri, trebuie sa cotizeze mai întâi. Iar acel om, Caruz pe numele său, probabil ca nu s a înțeles la parandarat. Asa ca mai ușor cu pianul pe scări!

  3. Cu actuala guvernare liberala exista toate posibilitatile ca acest pod, inceput pe vremea braileanului PESED-ist Tudose, sa nu fie finalizat. Nu ar mai mira pe nimeni; ar fi chiar in stilul lor caracteristic.

  4. Uite dovada! Este o alta dovada de sabotaj murdar din partea neromanilor vanzatori de tara aciuati in guvernul meu.

  5. Probabil la indicatiile pretioase a presedintelui istetii astia de liberali nu vor da bani pentru o investitie pesedista!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.