Podul Kerci. Zelenski nu se mai ascunde

Podul care leagă peninsula Crimeea de Rusia (Podul Kerci )„aduce război nu pace” şi, prin urmare, este o ţintă militară, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Explozii produse luni pe acest pod peste strâmtoarea Kerci au ucis doi civili şi au scos din funcţiune o parte din secţiunea sa rutieră, care redevenise operaţională abia recent, după ce fusese grav avariată în urma unui atac similar în octombrie.

Oficialii ucraineni nu au revendicat direct responsabilitatea pentru acest atac, dar Moscova l-a atribuit Kievului. Crimeea a fost anexată în 2014 de Rusia, iar Ucraina doreşte recuperarea peninsulei în timp ce luptă împotriva invaziei ruse pe scară largă de 17 luni.

Podul peste strâmtoarea Kerci – cu două secţiuni,rutieră şi feroviară, construit şi dat în exploatare de Rusia în 2018 – nu este doar o „rută logistică”, a declarat Zelenski, într-un discurs susţinut prin videoconferinţă la Conferinţa de securitate Aspen din SUA.

„Această rută este utilizată pentru a alimenta cu muniţii războiul, iar asta se face zilnic. Şi asta militarizează peninsula Crimeea”, a spus Zelenski, în comentarii auzite prin intermediul unui interpret.

„Pentru noi, aceasta este în mod firesc o facilitate inamică, construită în afara legilor internaţionale şi a tuturor normelor aplicabile. Deci, fireşte, aceasta este o ţintă pentru noi. Iar o ţintă care aduce război, nu pace trebuie neutralizată”, a afirmat preşedintele ucrainean.

Răspunzând la întrebările moderatorului conferinţei, Zelenski a negat orice legătură între atacul asupra podului peste strâmtoarea Kerci şi retragerea Rusiei săptămâna aceasta dintr-un acord susţinut de ONU privind exportul de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră.

Rusia, a spus el, a împiedicat încă de la început buna funcţionare a coridorului de cereale.

„Iar mai târziu, au luat această situaţie din jurul podului Crimeii, folosind-o ca motiv. Dacă nu era podul Crimeii, ar fi găsit un alt exemplu, un alt motiv”, a afirmat Zelenski.

Contraofensiva mult aşteptată a armatei ucrainene, lansată luna trecută, a luat ceva timp de pregătire, timp în care forţele de ocupaţie ruse au construit mai multe linii defensive şi au minat intens teritoriul ucrainean, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean a repetat o evaluare anterioară conform căreia contraofensiva se desfăşoară mai lent decât şi-ar fi dorit. Campania s-a concentrat până acum pe cucerirea unor sate în sud şi a zonelor ocupate de Rusia în ultimele luni în est.

„Ucraina nu dă înapoi. Îşi eliberează treptat teritoriile, ceea ce este foarte important”, a spus Zelenski.

„Totuşi, cred că ne apropiem de un moment când acţiunile relevante se pot accelera.Înţeleg că este mai bine ca victoria să vină mai repede. Asta ne dorim şi noi”, a spus el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. Sarpele nu mai musca decit atunci cind ii tai capul. Mai da putin din coada, dar atit.

  2. Podul trebuie distrus.Ideal ar fi ca si nazistul Putin sa se able pe pod.Parerea mea …

  3. Sper ca armata Federatiei Ruse sa faca din Ucraina a doua Cartagina !!!

  4. Țin bine minte că ei,când rușii au început a pune pari in strâmtoare, râdeau și glumeau cu lacrimi:rușii nu vor construi niciodată acest pod strigau ei…emisiuni întregi se dedicau acestui pod…când însă podul a apărut nou nouț ucrainenii au tăcut molcum și au trecut la amenințări prostești…podul va fi mereu amintirea trădării lor și prostiei lor…sizofrenie la perfect…

  5. E, podul Kerci sau podul Terci? Oricum, a fost construit ilegal si terci va ajunge. Oare nu ii vine in minte sa inlocuiasca kerci cu Terci lui zelensky?!

  6. pe mine .,ma cheama GHITA si in folclorul romanesc , sunt asociat cu PROSTIA ..!! este adevarat ca , ION este nume de sluga , dar asta nu inseamna ca eu, sunt mai putin prost ..!!va rog , putina decenta …!!!

  7. @ parere 12:20
    Podul va fi reparat până pe 15 septembrie. Să vedem dacă nu ajunge ?-ul TERCI până atunci, ca Zalujnîi și Budanov, ăia de-și făcuseră planuri de concediu în Crimeea pt vara asta.?

  8. Mai ghita,
    Cind podul va fi distrus,kievul devine teren arabil.
    Bineinteles vor fi anuntate ambasadele sa stearga putina.

    Lache ala cu nume de hazna stie lucrul asta..

  9. Dacă Putin ar avea mintea pe care de fapt nu o are acest impostor Jelensky,Ucraina era de mult pa ,era teren arabil.Stie că i se apropie ceasul de pe urmă și se mai zvarcoleste mințind continuu cum a cucerit 2 sate.Cat priveste nato ,vai mama lor.

  10. „Ucraina nu dă înapoi. Îşi eliberează treptat teritoriile, ceea ce este foarte important”, a spus Zelenski.
    Actorul JOACĂ într-o tragedie națională. A DISTRUS Ucraina! AMERICANII trebuie sa-l trimita ACASĂ ,să înceteze focul si sa înceapă negocieri pt PACE.
    DE ZELENSKI se vor ocupa ucrainienii pt distrugerea Ucrainei într-un război fără sanse de câștig. De ce ai distrus țara Zelenski ?
    Va trebui să răspundă!

  11. Atacul Ucrainei impotriva Podului Kerci, arata nevoia imperiasa pentru Rusia de a ocupa total intreg sudul Ucrainei, intreg litoralul ucarinenan la Marea Neagra si izolarea Ucrainei de marea Neagra. Sper sa scapam cat mai curand de vecinatatea cu Ucraina, Ne este suficient un singur adversar, Rusia, Ucrainenii sunt de neam rau si imprevizibil ca si pitbul-ii. Priviti numai la cate blestematii s-au dedat si ca refugiati dar si ca stat impotriva Romaniei in pofida ajutrului primit de la Romania. Un asemene popor rau si veninos cu vecinii nu trebuie ajutat, pentru ca pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti.

  12. Actele de terorism facute de nazistii ukrainieni asupra obiectivelor civile ,ii va costa foarte scump si sint convins ca ce fac ei acum, nu duce la nimic bun.

  13. Gogutza,stai sa vedem…Daca vei avea dreptate dau o cafea.Daca nu,nu cer nimic.Sanatate.

  14. Bună tuturor!
    Corect zice Novak! Mult mai răi decât rușii. Gândul lor vechi și criminal este să
    extermine pe toți de alta etnie decât cea ucrainiana ! E nazism in forma pură!
    Europenii merg ca turmă după SUA care au interese economice și de dominare.
    Europenii ar trebui să-i spună lui Biden că războiul trebuie oprit. Nu au curaj?
    Atunci mergeți că oile spre prăpastie!

  15. Este un discurs tipic de om disperat care nu mai poate face nimic. Dar din Marghita (pe unde o fi?) nu poti vedea mai departe de buda din fundul curtii.

  16. O investigație realizata de Scott Ritter despre Volodimir Zelenski.
    „În calitate de fost ofițer de informații, m-am întrebat de ce nimeni nu a făcut o investigație despre Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei? Ascensiunea sa la putere, în opinia mea, reprezintă o manipulare incredibilă a opiniei mondiale, care va rămâne în istorie ca un studiu de caz clasic de inginerie psihologică socială: un comediant obișnuit care a ajuns la putere pentru că a promis o pace mult așteptată, care apoi și-a târât concetățenii într-un război sângeros care poate fi descris doar ca un masacru. Cu ajutorul colegilor și experților cu informații de primă mână care il cunosc pe Zelensky, am cercetat documente și înregistrări video pentru a produce un film care surprinde această investigație. Această poveste are atât de multe răsturnări de situație încât a trebuit să o împart în două părți. În primul episod, prezentat aici, voi răspunde la întrebarea despre ascensiunea neașteptată a lui Zelenski la putere și despre modul în care președintele ucrainean și-a acumulat imensa bogăție, o avere care a devenit mai mare de când a început războiul cu Rusia. Și, poate cel mai important, de ce am decis să numesc acest film „Agentul Zelenski”.
    Traducere si subtitrare: Ionel Trandafir

    https://rumble.com/v31jcum-agentul-zelenski-prima-parte.html

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.