Știm de la Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, că poliţiştii din Vama Veche își desfășoară activitatea într-un container. Au fost dați afară dintr-un sediu al administraţiei publice locale și și-au improvizat un nou sediu.
În acest container a fost dus șoferul drogat care i-a ucis pe cei doi tineri și a rănit alți trei.
Oprit şi avertizat de un poliţist, apoi din nou oprit şi testat cu aparatul etilotest, rezultatul a ieșit negativ. Asigurarea obligatorie a maşinii era expirată, așa a ajuns în container, adică la secţia de Poliţie din Vama Veche.
Agentul de poliţie care l-a oprit pe şoferul drogat este detaşat din Bucureşti pe litoral, are mai puțin de un an vechime în Poliţie. În mașină erau droguri, șoferul a fost testat pentru alcool. Și dacă ar fi vrut să îl testeze pentru consum de droguri nu avea cu ce. Adus la secție a făcut ce a crezut că e mai bine, apoi și-a sunat șefa să raporteze.
Șefa agentului, care are șapte ani vechime, este și ea tot detașată din București. A sunt la dispeceratul Poliţiei Mangalia. A vorbit o oră și jumătate, a cerut un aparat de testare a drogurilor. Fără succes, după cum vedem.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a dat vina pe lipsa de personal și dotări tehnice în cazul accidentului provocat în weekend în stațiunea 2 Mai.
”Nu aș putea spune câte dispozitive drug-test are Poliția. Trebuie verificată informația că în zonă exista un singur drug-test.Mi s-ar părea normal ca în astfel de cazuri să se facă drug-test.Întrebarea este de ce nu are fiecare polițist un drug-test la el. Răspunsurile merg cu mulți ani în urmă. Este și dorința mea, să mergem mai puțin către consumatori și mai mult către traficanți”, a comentat Predoiu.
Ministrul Predoiu a fost întrebat de ziariști și domnul ministru i-a întrebat pe ziariști… Ce să îi răspundem?
trebuie sa aprinda lampa cu UV,
Fetiţă de un an cu corneea arsă după ce a fost expusă …
16 ian. 2023 — Fetiţă de un an cu corneea arsă după ce a fost expusă la raze UV într-un spital din București: ”E ca şi când ar fi sudat fără ochelari”.
-nu mai e de gluma,
nu?
Eu i-as aresta pe toti politistii care au avut legatura cu drogatul in dimineata fatidica. Si pe tac-su pt complicitate.Faceti ceva nenorocitilor ca ne distrugeti.
De 34 ani, asta reprezinta suveranitatea, securitatea si viitorul Romaniei, oameni buni! Dunt ani de zile de cand scriu despre dezastrul in care se va afla tara, si chiar e realitate.
Juju Da ce crezi ca pana acu au cules date de pe net? Metodele de colectare si procesare a datelor politiei antidrog fac ca oriunde, in lume, sa ai impresia ca ei sunt cei mai vajnici aparatori ai traficantilor. Si in plus sunt mai imorale ca ale infractorilor de multe ori. Si in special ai celor de alb, chiar daca verdele ia mintile plebei cu senzationismul ieftin si prosteala pseudostiintifica a infractorilor cu gulere albe.
Primarule, ori construiești un bloc cu birouri pentru polițiștii antidrog, ori desființezi stațiunea! Banii nu au miros!
Andreica este un osean. Aia au fost intotdeauna analfabeti. In America sunt cei mai deranjanti dintre romani. Dupa mintea oseanului de-aia nu-si fac datoria militienii puturosi si spagari. Nu au conditii bune sa doarma noaptea.
Cum orice politician este mitoman, răspunsul corect este că vor muta atenția către consumator in favorul traficanților și celor care-i protejează de sus.
Predoiu demonstreaza ca este tampit. La traficanti nu poti ajunge fara ajutorul consumatorilor. Acestia ar trebui fie urmariti fie convinsi sa colaboreze. Dar probabil ca Pradoiu are propriile sale interese in privinta traficului de droguri de vreme ce el saboteaza depistarea consumatorilor si traficantilor. Bine insa ca aresteaza babele care vand leustean pe marginea drumului ca sa aiba bani de o paine. Guvern de nemernici, nici unul nu da semne de cinste si corectitudine.
Daca avea RCA expirat, adica nu avea, de ce nu i-a luat talonul si placutele de inmatriculare, cum ar fi facut la orice control de rutina in trafic?! Asa aplicam noi legea, pe marca masinii, sa nu-l suparam pe tati. Ca nu poti, politist fiind, sa intrebi cine-i tati, ca sa nu ai probleme, si atunci te orientezi… Doamne fereste, poate talonul e pe numele lui tati, sau a firmei lui tati…
Vai de toti ceilalti, care au toate actele in regula, dar au depasit banda continua, sau ceva. Nu?! Are cine sa acopere planul de amenzi!
Nu am vazut politistii sa protesteze pentru echipamente, pentru o legislatie mai buna, pentru o organizare mai buna, pentru depolitizarea inspectoratelor.
Nu, nu. Au protestat doar pentru burtica lor: salarii mai mari.
La fel si cei din invatamant, sanatate etc.
Despre asta e vorba Ciolacu sa faca dreprate.