Politicienii, certați în Biserică pentru „dorința exacerbată de putere”

Politicienii, certați în Biserică. PS Ciprian, Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei a abordat în mesajul rostit la sărbătoarea Sfintelor Paști și „o temă oarecum sensibilă, dar extrem de actuală, dacă luăm în considerare specificul și amploarea evenimentelor ce s-au succedat în ultimele 6 luni, în plan național și la nivel mondial”.

„Nicicând n-am fost puși în situația de a urmări, vrând-nevrând, confruntarea mediatică a atâtor minți omenești mânate de dorința exacerbată de a obține puterea de conducere, la toate nivelurile și în toate zonele lumii.

Firește că, potrivit reglementărilor formelor de guvernământ specifice societăților umane, unii dintre semenii noștri trebuie să-și asume și astfel de responsabilități, însă problema care se pune este următoarea: ce anume îi determină să intre într-o astfel de competiție, pentru dobândirea puterii? Dorința sinceră și hotărârea de a-i sluji pe oameni, punându-și în valoare talanții cu care i-a înzestrat Dumnezeu, sau, dimpotrivă, avantajele funcțiilor de conducere, mai mult sau mai puțin legitime? Iată de ce, în lumina celor prezentate mai sus despre puterea iubirii divine versus iubirea de putere a oamenilor, se impune să ne întrebăm cu toții, în forul nostru interior: suntem oare capabili să-i iubim pe semenii noștri așa cum ne-a iubit Hristos? Suntem dispuși să ne ridicăm deasupra dorinței de obținere a oricărei forme de putere lumească și să ne jertfim pentru binele aproapelui nostru?”, a spus PS Ciprian.

„Din nefericire, lumea în care trăim este tulburată tot mai mult de conflicte armate; din dorința de stăpânire și lăcomia după resurse materiale, unele națiuni se ridică împotriva altor națiuni; comunitățile umane din cuprinsul Europei creștine devin tot mai fragmentate din pricina unor ideologii care ignoră și resping fățiș valorile evanghelice ce au stat la baza formării și dezvoltării civilizației, culturii și spiritualității bătrânului nostru continent, cu efecte dramatice asupra unității de conștiință și de credință; cei înrolați în lupta pentru dobândirea puterii ajung să producă tulburare și dezbinare în rândul semenilor, iar poporul de rând este din ce în ce mai nesigur în păstrarea echilibrului și lucidității față de realitățile cotidiene.

Sunt mai bine de trei ani de când asistăm neputincioși la desfășurarea unor războaie nedrepte, cu imense distrugeri materiale și pierderi de vieți omenești, după ce-am simțit și efectele nefaste ale pandemiei din anii 2020-2021, ce pare că ne-a înstrăinat și mai mult pe unii de alții; pacea dintre popoarele implicate în războaiele militare, deși clamată retoric de liderii lumii, rămâne în continuare un deziderat greu de împlinit, iar peste această neputință, se preconizează și declanșarea, la nivel mondial, a unui așa-numit război comercial, de natură să sporească și mai mult îngrijorarea, indignarea și teama tuturor oamenilor doritori de liniște, pace și bunăstare. Or, pentru a risipi aceste stări de îngrijorare, societatea are nevoie de oameni credincioși și dispuși spre sacrificiu, cu sentimente de prețuire, respect, compasiune și iubire față de semenii lor, cultivând dialogul și comuniunea între oameni, după cuvântul Sfântului recent canonizat, Preotul Mărturisitor Dumitru Stăniloae, care zice: „Am înțeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu și cu celălalt. Și că, fără această comuniune, lumea nu e decât tristețe, ruină, distrugere și masacre”[1].

În această cheie duhovnicească, ne îndrumă și mărturisitorii credinței din țara noastră, care au suferit pentru Hristos în temnițele comuniste și pe care suntem chemați să-i evocăm și să-i pomenim în acest an centenar al Patriarhiei Române, 2025. Deși au fost supuși unor chinuri greu de imaginat, au rămas fermi în iubirea lor față de Dumnezeu și față de semeni, acceptând sacrificiul suprem și iertându-i din inimă pe persecutori. Asemenea martirilor din primele veacuri creștine, care și-au mărturisit credința cu demnitate și curaj, ei au demonstrat că iubirea pentru Hristos este mai puternică decât frica de moarte. De aceea, creștinii, care, prin Sfântul Botez, s-au făcut părtași morții și Învierii Sale, sunt chemați să urmeze acest model suprem de iubire, „ca să nu mai vieze loruși, ci Aceluia Care pentru ei a murit și a înviat” (II Corinteni 5, 15).

Dacă ne vom strădui să gândim și să ne trăim viața în duhul Evangheliei lui Hristos, al Sfinților Părinți și al mărturisitorilor credinței noastre strămoșești, cu certitudine, lumea ar deveni mult mai bună, pentru că am putea înlocui ura cu dragostea, răzbunarea cu iertarea și lăcomia cu generozitatea atât în familiile noastre, cât și în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. „Dacă în societatea noastră ar stăpâni dragostea – spune Sfântul Ioan Gură de Aur –, n-ar exista deosebiri, n-ar mai fi stăpâniți și stăpâni, săraci și bogați, mici și mari. De asemenea, diavolul și demonii săi ar fi cu totul necunoscuți și lipsiți de putere. Căci dragostea este mai puternică decât toate zidurile și mai tare decât toate metalele. Pe ea n-o cuceresc nici bogăția, nici sărăcia; sau mai bine zis, acolo unde stăpânește dragostea, nu există bogăție și sărăcie, ci doar bunătățile amândurora: de la bogăție sărăcia le ia pe cele necesare întreținerii sale, iar de la sărăcie bogăția ia lipsa de griji. În felul acesta dispar și grijile bogăției, și temerile sărăciei”[2].

Cu aceste gânduri despre puterea iubirii lui Hristos față de noi, arătată prin Crucea și Învierea Sa din morți, în contrast cu iubirea de putere care ne ispitește pe toți, mai mult sau mai puțin, îmi închei cuvântul pastoral, exprimându-mi speranța că mesajul său va fi receptat cu bunăvoință și cu hotărârea de a-l face lucrător în viața frățiilor voastre”, a spus Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei.