Politicienii, simple marionete manipulate de către diverşi păpuşari

Într-o conversaţie avută recent cu un şofer de taxi clujean, maghiar de origine, l-am întrebat pe acesta ce părere are despre politica practicată la noi în ţară. Mi-a replicat relaxat că nu-l interesează. L-am întrebat dacă nici UDMR-ul nu-l interesează? Mi-a răspuns din nou sec cu un nu tranşat. Apoi mi-a spus că i s-a oferit un loc în consiliul local din partea acestei formaţiuni politice şi l-a refuzat. L-am întrebat de ce? Pentru că nu vrea să fie o marionetă care să răspundă la comenzile de partid, mi-a spus, şi cu aceasta conversaţia noastră despre politica românească s-a cam terminat.

Alegerile la care ar fi trebuit să-i votăm pe aceia care ne reprezintă interesele în parlament ne-au oferit actuala structură politică. Care este realitatea politică românească şi ce rol are votul nostru în stabilirea noii configuraţii a parlamentului? Se votează pe liste de partid. Candidaţii independenţi angrenaţi în procesul electoral pornesc din start cu un handicap imposibil de surmontat, deoarece ar trebui să obţină un procent imens pentru a putea accede în parlamentul României. Astfel, prin actuala lege electorală a fost eliminată din start posibilitatea de a accede în parlament a persoanelor neafiliate politic şi care, cel puţin în teorie, ar fi putut manifesta un comportament independent faţă de eventualele influenţe exercitate în cadrul partidelor. În concluzie, nevotând persoane distincte, am fost obligaţi să votăm liste de partid. Mai precis programe politice elaborate în acest sens de către partide, care se presupune că dispun de soluţii concrete de guvernare, cu scopuri şi obiective precise, în vederea rezolvării problemelor cu care ne confruntăm în prezent. Astfel, am avut la îndemână în exclusivitate doar programele oferite de către partide. Aşa ar trebui să fie în teorie. Practica însă ne cam omoară.

Eu, partidul W, câştigător în competiţia electorală, voi face 1000 de km de autostradă (Doamne ajută!) din punctul X în punctul Y, în 3 trei ani de zile din momentul în care am acces la puterea executivă, adică formez guvernul. Prin urmare este o promisiune fermă cu un obiectiv precis, astfel după cei trei ani, rezultatul promisiunii poate fi evaluat cu simplitate de către oricine. Direct, văd autostrada şi eventual circul pe ea.

„Decât” că toate partidele, cu excepţia Uniunii Salvaţi România (USR), s-au perindat pe la guvernare şi n-au făcut mai nimic. Cadrele aparţinătoare acestor entităţi politice sunt tot cei vechi, fără modificări de substanţă. PSD-ul cu „the same one” Liviu Dragnea şi Victor Viorel Ponta, PMP-ul lui Băsescu şi doamna Udrea, care se pare că va fi detaşată, cât de curând, într-unul din centrele de detenţie din România. Mai avem PNL-ul cu mai nimeni din vechea gardă şi cu prezenţa inefabilă a madamei Gorghiu schimbată recent cu Raluca Turcanu, ambii lideri numiţi, a căror inconsistenţă politică este mai mult decât evidentă. Mai avem ALDE, avându-l în plin plan pe acelaşi Călin Popescu Tăriceanu în parteneriat cu Daniel Constantin, un refugiat al defunctului Partid Conservator, cu precizarea că aceştia din urmă se găsesc acum în plin divorţ politic. Reformarea politică a partidelor, cadre noi profesioniste care să vină cu o nouă mentalitate, este un refren expirat pe care îl tot o auzim cu o redundanţă exasperantă, fiind exclus este a se materializa în viitorul apropiat.

USR-ul este un caz nou care este finanţat din banii lui nenea Soros, partid apărut pentru a oferi tinerilor frumoşi şi liberi un cadru optim de manifestare a simpatiilor. Partidul a fost creat artificial şi inserat deliberat în spectrul politic românesc pentru a satisface necesităţile electoratului cu profil corporatist din România. Acest electorat era dezgustat de partidele politice existente. Astfel, într-un mod inteligent, regizorii din umbră ai peisajului politic românesc au oferit o satisfacţie sterilă acestei categorii sociale cu profil tehnocrat. USR-ul nu reprezintă de fapt decât o inserţie de sânge proaspăt, din nefericire otrăvit, în corpul anchilozat al sistemului politic românesc. Ca procent: 90% naivi manipulaţi şi 10% manipulatori perverşi, iată conţinutul acestui nou apărut partid pe frontispiciul politicii autohtone.

Concret, locurile pe listele de partid se cumpără. Pe bani. Pe bani care depăşesc cu mult posibilităţile unui om obişnuit. Respectiv 50.000 de euro până la 100.000 de euro. Mai mult sau mai puţin, depinde de circumscripţie. Bun, deci individul sau individa care accede în parlament sub umbrela partidului n-are treabă cu interesul meu sau cu interesul naţional, ci timpul îi este ocupat în exclusivitate cu recuperarea banilor şi cu profitul care trebuie să rezulte de aici. Acum, în virtutea noii legislaţii se pot angaja la cabinetele parlamentare şi rudele de gradul I. Astfel, s-a mărit substanţial sfera de alegere a candidaţilor la posturile din cadrul cabinetelor parlamentare. Prin urmare, în afara amantelor şi amanţilor (să nu dăm dovadă de misoginism) care se încadrau şi în vechiul cadru legal, aceasta dacă bineînţeles nu vorbim despre legături incestuoase care între timp au fost dezincriminate de legislaţia mai sus menţionată, parlamentarii pot selecta pe oricine doresc din cadrul intim familiar. Pe criterii profesionale stricte, bineînţeles. Cu alte cuvinte, un alt interval de timp este dedicat selecţiei personalului ţinând seama de legăturile de rubedenie, precum şi de alte interese şi obligaţii individuale, legate strict de căpătuirea pe linie genealogică. Adică deservirea familionului propriu şi personal, că nu se ştie dacă se mai prinde un alt mandat de parlamentar şi prin urmare trebuie să ne facem plinul nouă şi alor noştri. Până aici toate bune şi frumoase. Exclusiv pentru cei aleşi, bineînţeles.

Şi astfel, pentru aceşti indivizi, slugărnicia faţă de cerinţele partidului, oricare ar fi acela, şi faţă de necesităţile lui primare devine primordială. Când se votează legi în parlament nu mai e necesar să le analizez, să le citesc în prealabil, eu, parlamentar plătit din banii contribuabililor, adică de către noi, votanţii lor, ci este suficient să trag cu ochiul la şeful de grup parlamentar care îmi spune el cum să votez. Deci astfel se face o reducere considerabilă de consum neuronal. Dacă nu votez în conformitate cu voinţa partidului s-ar putea ca eu, parlamentar la momentul prezent, să nu mă regăsesc pe lista eligibililor la următoarele alegeri. La toate cele menţionate anterior se adaugă desigur negocierile pentru numirile la diverse companii de stat precum şi hrănirea financiară corespunzătoare a firmelor atârnătoare de partid.

În afară de mai sus menţionata slugărnicie de partid, mai este şi obedienţa pe linie masonică. Aceasta este mai strictă pentru că acolo ai jurat şi dacă nu te conformezi rişti să o păţeşti urât de tot şi prin urmare toate directivele primite pe această linie trebuie să fie executate cu promptitudine şi maximă acurateţe. Aceste influenţe se exercită transpartinic şi de aici rezultă unitatea de vot în cazul unor legi mai delicate. Mai sunt şi oficinele premasonice Rotary şi Lions, pe unde se mai învârt nişte bani, care ocupă şi ele ceva din timpul parlamentarilor care le frecventează.

Bun, dincolo de slugărnicia de partid şi de obedienţa masonică rămân şi interesele de afaceri individuale care sunt facilitate de conexiunile anterior menţionate. Şi ele ocupă timp şi energie.

Pentru a întregi peisajul pestriţ al politicii româneşti, ar fi nedrept să nu-i menţionez pe tinerii frumoşi şi liberi care au fost trimişi pe linie de servicii să-şi facă studiile dincolo şi să revină ulterior în ţară în calitate de profesionişti cu iz tehnocratic şi beneficiind de aura de necorupţi. Se regăsesc şi ei pe listele partidelor. Evident, şi aceştia sunt ghidonaţi din spate cu maximă eficienţă şi prestează activităţi care nu sunt neaparat în beneficiul nostru. Dacă luăm în considerare şi parlamentarii aflaţi pe listele de plată ale serviciilor străine (SVR echivalentul rus al SIE, MOSSAD-ul israelian, alături de mai vechii noştri „prieteni” din cadrul spionajului maghiar, fostul AVO, actualmente rebotezat IH ş.a.m.d.) care-şi derulează activitatea în câmpul operativ tactic reprezentat de spaţiul românesc, avem peisajul complet al realităţii politice din ţara noastră. Despre CIA nu e cazul să discutăm pentru că el se foloseşte de instrumentarul uman şi tehnologic aparţinând SRI-ului.

Prin urmare, cum să mai dispună bietul parlamentar român de timpul necesar pentru interesul nostru, implicit interesul naţional, când timpul său este ocupat aproape în totalitate deservirii unor cu totul şi cu totul altor interese.

Cred că toţi aceşti atârnători, veritabile noduri de reţele sociale într-o structură bazată pe interese financiare, obedienţă şi slugărnicie, nu au cum, privind obiectiv, să determine o schimbare veritabilă de substanţă în societatea românească. Ce reprezintă în esenţă politicienii români? Marionetele altor structuri? Sunt întrebări legitime asupra cărora vă las să reflectaţi şi să vă răspundeţi singuri. Ştiind că mai mult sau mai puţin toţi parlamentarii se constituie în reflexia societăţii româneşti în ansamblul ei, nu putem să dăm vina pe nimeni pentru structura politică existentă.

Tot ce putem spera este existenţa unui dram de conştiinţă la nivelul actualei clase politice care să determine o transformare benefică a deciziilor politice. Decizii politice a căror consecinţe le experimentăm pe viu, fiecare din noi, în existenţa noastră de zi cu zi.

Cineva ar putea să mă acuze că nu cred în procesul democratic al unor alegeri care aduc în prim-plan asemenea specimene.

În ciuda aparenţelor, precizez că ader la dictonul exprimat de Winston Churchill: „Democraţia este cea mai rea formă de guvernare, cu excepţia tuturor celorlalte!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.