Radu Hadarca

Author

Radu Hadarca
Articole scrise:

„Ministrul Daniel Breaz riscă să devină primul ministru al Culturii care, prin faptele sale, protejează o filieră mafiotă care încearcă să distrugă o companie de interes naţional ca CNI Coresi“- Mircia Giurgiu

Astăzi, mulţi dintre noi fiind prinşi în textura unui cotidian plat uităm adeseori de valorile culturale şi nu mai suntem atenţi la ceea ce ar putea să ne confere sens şi identitate

Care au fost intenţia şi obiectivele avute în vedere de către cei care au iniţiat organizarea acestui miting al diasporei din 10 august?

În peisajul realității sociale românești, la un anumit palier, totul poate fi reprezentat ca fiind o răfuială între diverse găști. Ce interese punctuale deservesc fiecare dintre aceste clici este relativ simplu de urmărit. Întotdeauna este vorba despre obținerea de resurse financiare și, simultan, în strânsă conexiune cu acestea se urmărește accederea la putere, facilitând astfel […]

Fotbalul este o activitate care face parte din categoria circului. Pe care trebuie să mărturisim cu maxim de adevăr că unii dintre noi îl aspirăm cu plăcere când miroase bine. Adică atunci când se joacă aproximativ pe bune. Însă de vineri seară, când nu aveam nicio idee tactică și însuși căpitanul echipei naționale, Vlad Chiricheș, […]

Devine un cal permanent de bătaie faptul că Putin și, implicit, țara pe care o conduce cu mână de fier, Federația Rusă, sunt invocați că se găsesc în spatele site‑urilor fundamentaliste creștin‑ortodoxe care bântuie mediul online românesc.

Anul trecut, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan, un fost insider al sistemului, a afirmat că în spatele festivalului „Untold” se ascunde un ritual de magie neagră care a fost sprijinit de către masonerie.

Știu că există un curent media, vizibil în marea majoritatea a publicațiilor, care este susținut de filoane financiare subterane și care vizează compromiterea componentei religiei creștine de factură ortodoxă. În schimb, nu o să remarcați decât extrem de puține articole. În acest sens, precizez că, eu cel puțin nu am citit încă un articol în […]

M-am gândit la mai multe titluri alternative, toate reflectând nuanțe ale unuia și aceluiași adevăr. Vă las pe dumneavoastră să alegeți: Slugărnicia și lașitatea: marcă înregistrată la români. Colaboraționismul și cozile de topor, astăzi, în România. Ministerul Transporturilor, țărișoara noastră, într-o oareșcare guvenare, nici nu mai contează care. Un ministru habarnist sau, ca să fim […]

NSA şi SRI-ul au avut şi au şi în prezent în derulare proiecte care dispun de o similaritate aproape perfectă. Amândouă instituţiile şi-au propus să stocheze şi să poată…

Cine este în realitate factorul de decizie în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, prestaţia jucătorilor noştri în meciul de duminică de la Cluj-Napoca cu Danemarca, şansele de calificare ale echipei naţionale la Mondialele din Rusia sunt întrebări în dialogul meu purtat cu Andrei Vochin, jurnalist sportiv, actual ocupant al postului de consultant al preşedintelui Răzvan […]

Evident, nu toate demonstraţiile de stradă se constituie în rezultatul unei manipulări. Un exemplu elocvent care se poate constitui într-un veritabil studiu de caz îl constituie Islanda. În trecutul apropiat şi în prezentul imediat, Islanda a fost, este şi va rămâne un exemplu de societate care este un model exemplar, apt de a fi urmat […]

Sunt unii care susţin că, românii și-au trezit conștiința civică. Am mai multe întrebări pentru cei care susţin că, în sfârşit, mămăliga românească a explodat. Eu susţin că a fost mai curând dinamitată şi s-ar putea să ne izbească pe toți în față, provocându-ne, în timp, arsuri grave. De ce nu se protestează împotriva defrișărilor […]

Motto: „Problema noastră nu este nesupunerea civică. Problema noastră este obedienţa civică. (Howard Zinn -1922-2010) Manifestările de stradă se constituie, pentru masa care protestează, în veritabile sesiuni publice deschise de psihanaliză prin defularea la nivel de masă a unor energii reprimate. Astfel, această coborâre în spațiul public, în care grupuri de oameni demonstrează la unison, […]