Homosexualitatea și ortodoxia românească

Știu că există un curent media, vizibil în marea majoritatea a publicațiilor, care este susținut de filoane financiare subterane și care vizează compromiterea componentei religiei creștine de factură ortodoxă. În schimb, nu o să remarcați decât extrem de puține articole. În acest sens, precizez că, eu cel puțin nu am citit încă un articol în mainstream media din România despre vreun caz de homosexualitate a unui preot catolic român sau dezvăluiri despre aspectele financiare oculte care se ascund în spatele activității Martorilor lui Iehova sau altor grupări de factură neoprotestantă. În această zonă se găsește un fertil câmp operativ tactic de natură jurnalistică, ca să preiau o sintagmă emanată de către generalul SRI Dumitru Dumbravă, și care ar fi extrem de interesant de investigat. Mi se poate argumenta că ponderea acestor aspecte este mai mică la aceste culte susmenționate, în raport cu majoritatea credincioșilor și, prin urmare, aceste incidente nu au frecvența și nici amplitudinea celor din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Oricum, nimeni nu mă poate determina să cred că toate confesiunile existente și menționate anterior sunt alcătuite exclusiv din sfinți, a căror perfecțiune se reflectă printr-un comportament impecabil în mediul public și privat, iar Biserica Ortodoxă Română, mireni și clerici deopotrivă, are în componență doar păcătoși ordinari, vinovați de toate relele din lume care, prin urmare, ar trebui demascați și expuși oprobriului public periodic, prin intermediului radiourilor, televiziunilor și publicațiilor, în variantele lor print și online.

De altfel, acest lucru n-are trebui să fie prea greu, dat fiind faptul că astfel de aspecte financiare incriminabile și comportamente deviante există la tot pasul și nu trebuie să sapi foarte mult pentru a le scoate la lumină. Opulența afișată prin intermediul merțanelor înalților ierarhi este bătătoare la ochi. Chiar și eu am fost îndemnat să scriu, culmea, de către un amic ultraortodox, în sensul de a dezvălui matrapazlâcurile și afacerile financiare veroase care se învârt în jurul clerului ortodox: donații pentru copii bolnavi sau pentru construcția de edificii de cult, bani care s-au îndreptat în cu totul și cu totul altă direcție ș.a.m.d. Există jurnaliști care sunt îndemnați sau, mai precis, au drept sarcină de servici să lovească în tot ceea ce înseamnă ortodoxism. Ceea ce ar putea să li se reproșeze în principal acestor reprezentanți mass-media este lipsa de echidistanță față de celelalte culte. Personal, nu simt nicio apetență în acest gen de activitate jurnalistică, dintr-un motiv care poate să apară pueril pentru unii. Există un sacru pe care întotdeauna l-am resimțit citind scrierile și vieților Sfinților Părinți din tradiția ortodoxă care mă oprește să vorbesc despre mizeriile inerente unei instituții și unor indivizi vremelnici. Dar asta nu înseamnă că nu sunt extrem de conștient de existența faptelor relatate. Că nu întâlnesc prea des creștini veritabili care să posede iubire și înțelegere față de aproapele lor, și asta pot să o mărturisesc. Totuși, în toate cultele susmenționate există ființe deosebite, a căror trăire și comportament denotă un creștinism autentic. Am întâlnit oameni care cred profund în Dumnezeu, dar care nu frecventează deloc biserica, nici un cult religios și care, prin atitudinea și acțiunea lor dovedesc un spirit creștin profund vis-a-vis de ajutorul dezinteresat pe care îl acordă celorlalți. Însă pentru cei dintre noi care ne considerăm creștini veritabili, ar trebui să revenim, în permanență, la bârnele din ochii proprii.

În ceea ce privește instituția fizică și, implicit, lumească a Bisericii Ortodoxe Române, cu ierarhi care sunt în același timp membri marcanți ai diverselor loji masonice, și aici există un adevăr prea puțin evidențiat de către presa actuală. Este de domeniul evidenței că nu ai cum să-i slujești simultan și lui Dumnezeu, și lui Mamona. Mulți prelați, în momentul de față, se află într-o intimă și profundă legătură cu SRI, ca o legătură istorică perpetuată peste timp, apropo de conexiunile unor preoți ortodocși din vechiul regim, care prestau în calitate de informatori ai fostei securități, încălcând jurământul spovedaniei. Acesta este un adevăr incontestabil. Mulți dintre aceștia au continuat după 1989 ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Deschiderea dosarelor la CNSAS pe linia cultelor a fost interzisă, deși acest fapt ar fi putut să realizeze un catharsis profund, care să așeze pe baze noi edificiul creștin ortodox din România. Nu s-a dorit în mod deliberat acest aspect. Esența creștinismului este iertarea, nu incriminarea, dar doar pentru fapte care sunt recunoscute și, mai ales, spovedite și nerepetate, dublate de o reală pocăință. Există unii ierarhi, puțini la număr, care, imediat după 1989, au făcut spovedanie publică, recunoscând colaborarea lor cu Securitatea. Restul au rămas sub acoperire. S-a preferat deliberat să se pună batista pe țambal și să se ascundă gunoiul sub preș. Din nefericire, consecințele se văd în momentul de față. Acele dosare există ca modalitate permanentă de șantaj pentru acei clerici, care, știindu-se cu musca pe căciulă deservesc actuala structură a SRI. Aici veți putea face o analogie semnificativă cu politicul, care și el a permis manifestarea a nenumărați atârnători, vechi informatori șantajabili, slugi perfecte în deservirea Sistemului. În plus, peste toate intervine instituția DNA-ului, care îți poate oricând crea un dosar în cazul în care cineva dorește să sară gardul, mai precis, să acționeze în afara liniilor directoare prestabilite, fie că este politician, fie cleric.

Evident că nu pot fi de acord cu cei care afirmă că mireanul, credinciosul creștin, trebuie să facă ce spune popa, nu ce face popa. Avem nevoie de modele vii, de exemple la care să ne raportăm constant. Acestea singure pot să ne convingă, în calitatea lor de repere autentice de trăire și acțiune creștină. Restul poate să reprezinte, pentru unii, doar povești de adormit copii.

De aceea, în urma ultimelor dezvăluiri despre cazurile de homosexualitate a preotului Cristian Pomohaci, corelate cu prestația homosexuală a arhiereului P.S. Corneliu, episcop de Huși, reală sau fabricată, ele posedă multiple semnificații raportat la momentul în care au fost expuse public.

De ce acele probe au fost oferite publicității acum, în acest moment? Deoarece ele vizau fapte derulate în trecut, existând o necesitate a dării lor în vileag în prezent.

Ce ar trebui să se înțeleagă foarte bine este că aceste probe au existat în prealabil. Persoanele vizate erau ținute sub urmărire operativă și s-a ales doar un timp favorabil pentru declanșarea operațiunii mediatice. Momentul a fost ales intenționat, pentru a putea scoate în evidență și sublinia ferm ipocrizia și duplicitatea instituției Bisericii Ortodoxe Române. Excelent ales de către mediile interesate în distrugerea ortodoxismului și de promovarea curentului LBGT, el venea la scurtă vreme după cele două marșuri derulate de la Cluj-Napoca: cel al LBGT și cel al susținătorilor relației de cuplu el-ea și familiei tradiționale. Impactul mediatic creat este un mijloc extrem de eficient de neutralizare a declanșării eventualului referendum pe tema modificării Constituției care privea tema căsătoriei între cuplurile de același sex.

Există un mesaj nerostit, subliminal, care marchează acum, deloc întâmplator, aceste dezvăluiri în media, care sunt receptate de public în următoarea formă: voi, Biserica Ortodoxă, dețineți în mijlocul vostru, al clerului, persoane care se dedau la asemenea activități de natură homosexuală și tot voi, prin intermediul organizațiilor pe care le susțineți, militați ferm împotriva acelor manifestări pe care tacit le-ați acceptat în tot acest timp. Deci ipocrizie și duplicitate ridicate la nivel înalt.

Biserica Ortodoxă Română a fost, este și va fi infiltrată la toate nivelurile sale, simultan, de către structuri masonice și structuri ale serviciilor de informații, astfel încât să-și dilueze până la dispariție funcția și menirea ei esențială, și anume cea de susținere a căii autentice de evoluție spirituală pe linie devoțională care o constituie creștinismul. Se dorește să rămână doar o instituție golită de conținut, destinată manipulării prin frică și supunere a unei mase amorfe de indivizi cu instincte gregare, care să poată fi controlată emoțional și orientată într-o direcție manipulatoare, în funcție de nevoile sociale și politice, cum de altfel s-a mai petrecut în timpul comunismului. Simultan, instituția ar trebui să se constituie într-o sursă constată de venituri pentru anumiți prelați, aptă să completeze veniturile primite de la stat. În paralel, vor fi derulate pe mai departe campanii periodice de presă, cu probe bine puse la păstrare, care vor urmări să conducă în derizoriu toate demersurile justificate, firești și normale de susținere a familiei și a cuplului constituit din el și ea. Această acțiune distructivă poate fi stopată doar într-un singur fel, prin trezirea inimii, a iubirii și a discernământului spiritual (dreapta judecată, dreapta socoteală în accepțiunea Sfinților Părinți). Trezirea compasiunii, a milei divine exclude dintr-un start orice fundamentalism și extremism manifest care se întâlnește acum din plin pe multe site-uri ce se afirmă creștin-ortodoxe și care stârnește dezgustul și indignarea unor ample categorii sociale, intelectuali, tineri corporatiști. Reacția acestora este oarecum justificată.

N-am văzut și, implicit, nici nu am asistat la o conferință publică care să trateze rugăciunea inimii, din punct de vedere practic, și care să evidențieze corelațiile cu psihologia actuală, asta apropo de inteligența emoțională, un termen atât de des enunțat în literatura de specialitate. Și trebuie să spun că acestea se pot face relativ ușor de către cineva care citește, înțelege și are o practică creștină autentică. Sbornicul, Limonariul, Filocaliile, scrieri fundamentale în tradiția creștină le-am văzut mai rar, că să nu spun deloc dezbătute într-un lăcaș de cult aparținător Bisericii Ortodoxe. Scrierile Sfinților Părinți cu atât mai puțin. Și aici, nu mă refer la citate conjuncturale în predici cu iz intelectualist. De esența, miezul, fundamentul trăirii creștine, trezirea inimii nu vorbește aproape nimeni.

Soluția pentru creștinismul ortodox din România este simplă. Mai mulți trăitori întru Hristos, clerici și mireni deopotrivă, apți să integreze toate aspectele științifice contemporane și mai puțini logoreici, și anume indivizi semidocți care se manifestă în pseudoconferințe publice care se doresc de factură creștină, și în care emană opinii despre aspecte pe care nu le înțeleg, dovedindu-și astfel crasa incompetență. Ce este cu adevărat grav este că nici măcar pseudoadevărurile enunțate de ei pompos în public nu le trăiesc și nu le manifestă în viața lor. Deloc.

Despre Radu Hadarca Articolele 14
Author