Comisarul-şef de poliţie Alexandru-Ionuţ Leuţu-Cotroceanu a afirmat, sâmbătă, că mărirea gradului de siguranţă în mediul şcolar reprezintă o prioritate naţională şi un obiectiv al Ministerului Afacerilor Interne.
„Creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar în raport cu diverse forme de manifestare a infracţionalităţii reprezintă o prioritate naţională şi un obiectiv al Ministerului Afacerilor Interne şi al Poliţiei Române. În contextul preocupărilor constante pentru siguranţa elevilor, coroborate cu datele şi reperele rezultate din analiza anului şcolar 2023 – 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor, a iniţiat o campanie pentru creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar – ‘Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia’, care va fi implementată pe parcursul anului şcolar 2024-2025”, a declarat Alexandru Leuţu-Cotroceanu, director al Direcţiei Siguranţa Şcolară din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), la evenimentul de lansare a campaniei.
Potrivit unui comunicat al IGPR, campania are scopul de a creşte gradul de conştientizare cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar.
„Campania are ca scop creşterea gradului de conştientizare de către părinţi, cadre didactice, elevi, precum şi la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile şi/sau infracţionalităţii în mediul şcolar şi a traficului şi consumului de droguri şi are în vedere trei direcţii de acţiune, respectiv creşterea gradului de conştientizare a elevilor în ceea ce priveşte importanţa siguranţei în mediul şcolar, înţelegerea consecinţelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora şi asupra climatului educaţional şi informarea populaţiei cu privire la identificarea comportamentelor de risc şi situaţiile vulnerabile la care pot fi expuşi elevii, în vederea reducerii victimizării, precum şi în referire la importanţa, mecanismul şi beneficiile semnalării / sesizării faptelor antisociale săvârşite în unităţile de învăţământ, pentru dezvoltarea spiritului civic, în scopul prevenirii şi combaterii delicvenţei juvenile şi / sau infracţionalităţii în mediul şcolar”, a afirmat comisarul-şef de poliţie.
O a treia direcţie de acţiune, conform lui Alexandru Leuţu-Cotroceanu, o reprezintă informarea elevilor, cadrelor didactice, părinţilor, precum şi a populaţiei generale, cu privire la existenţa unui canal de informare www.sigurantascolara.ro, în care vor fi prezentate informaţii şi recomandări ale instituţiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranţă şcolară optim, modurile de acţiune, procedurile şi legislaţia incidentă domeniului siguranţă şcolară, campanii / programe / proiecte de prevenire derulate la nivelul unităţilor de învăţământ şi lecţii de informare şi prevenire, pe diferite teme şi cicluri de învăţământ (primar, gimnazial, liceal), precum şi datele de contact ale tuturor entităţilor naţionale şi locale cu responsabilităţi în acest domeniu.
Statisticile Poliţiei Române arată că peste 90% dintre infracţiunile sesizate s-au comis în interiorul şcolilor şi doar 10% în afara acestora. În acest context, siguranţa în unităţile de învăţământ presupune o coordonare permanentă a eforturilor tuturor celor cu atribuţii sau preocupări în acest domeniu: părinţi, cadre didactice, autorităţi locale, precum şi a altor actori sociali care pot contribui în mod concret la garantarea siguranţei în mediul şcolar, a mai evidenţiat reprezentantul Direcţiei Siguranţa Şcolară a IGPR.
Pentru cei avizati:politia se duce la scoli la copii la ore de parenting familial si de circulatie!cand copiii umbla pe strazi noaptea pana la 01-02,cu biciclete,miniatv,in gasti,urla,tipa! Aia la ore sunt 9bositi,deja!la scoli,mai des,vezi politie locala,jandarmi!
pana violeaza un politzai o purhadoaica
sau un purhadel…