Comisarul şef Emanoil Moraru a fost fotografiat gol, cu o perucă şi o armă în mână. După ce au apărut în presă aceste fotografii , Poliţia Judeţeană Constanţa a demarat o anchetă internă.
Comisarul a declarat la România TV că pozele compromiţătoare care au apărut în presă au fost făcute în urmă cu doi ani, după ce terminase antrenamentele, iar arma cu care apare era „de jucărie” Acesta a precizat că nu îşi face probleme din cauza acestui scandal.
„Fotografiile au fost făcute în urmă cu vreo 2 ani. Terminasem antrenamentul. Începusem să mă schimb ca să intru la duş. Nu eram gol, eram în suspensor. S-au făcut mai multe fotografii profesionale. A fost folosit un aparat de poliţie. E un poster în sala de sport care arată austeritatea. La un moment dat, sunt 4 luptători, dintre care unul este dezbrăcat. Peruca este de la un manechin, iar arma de asalt, un M16 din platic, de jucărie, o ţinem în bază. Glumeam, toţi am făcut glume la vremea respectivă”, a declarat Emanoil Moraru.
„Sunt foarte multe poze făcute. Să stau după el (subofiţerul DIAS care le-a trimis presei – n.r.) să văd dacă le-a şters… Eu am încredere în oameni. Vă daţi seama, un asemenea om, care face asemenea lucruri, va trăda şi instituţia şi îşi va trăda şi colegul. Îşi va lăsa colegul să moară în faţa glonţului. Asta este problema dacă ajungem în intimitatea noastră profesională. Nu există instituţie care să nu facă glume. Mi se pare o idioţenie şi o tâmpenie şi nişte răutăţi”, a mai precizat acesta.
Activitatea lui Emanoil Moraru este recunoscută pe plan naţional ca fiind foarte bună, el fiind şi singurul negociator recunoscut internaţional din Dobrogea, fiind pregătit de agenţii FBI specializaţi în negocieri.