Birourile de vot din Polonia s-au deschis duminică dimineaţă, la ora locală 7.00 (8.00, ora României), pentru alegeri legislative în care se confruntă liberalii aflaţi la putere, conduşi de premierul Donald Tusk, şi opoziţia conservatoare condusă de Jaroslaw Kaczynski.
Ultimele sondaje indică un avans de circa 10 procente pentru Platforma Civică (PO) a lui Tusk , creditată cu 35,5 la sută din voturi, în faţa partidului Lege şi Justiţie (PiS), creditat cu 29,1 la sută din voturi.
După cele două partide se clasează noua mişcare de stânga Ruch Palikota (FP), cu orientare radical anticlerică. Mişcarea, care ar putea crea o surpriză, devansează partidul social-democrat SLD şi este creditată cu 10,3 la sută din intenţiile de vot.