Într-un comunicat transmis marţi seara, armata a precizat că aceste vehicule pot fi totuşi admise în anumite locaţii, scrie News.ro. Acest lucru este posibil doar dacă funcţiile electronice specificate sunt dezactivate. În plus, trebuie respectate măsurile suplimentare de protecţie prevăzute de regulile fiecărei unități.
Pentru a limita riscul expunerii informaţiilor, militarii au interzis conectarea telefoanelor de serviciu la sistemele multimedia ale maşinilor chinezești. Aceste sisteme de tip infotainment sunt considerate puncte vulnerabile pentru securitatea datelor.
Excepții de la noile reguli militare
Restricţiile nu se aplică locaţiilor militare accesibile publicului larg. Printre acestea se numără spitalele, clinicile, bibliotecile și parchetele militare. De asemenea, accesul rămâne liber în cluburile de garnizoană.
Armata poloneză a subliniat că măsurile au un caracter preventiv. Acestea sunt aliniate practicilor utilizate de membrii NATO şi de alţi aliaţi internaționali. Scopul principal este asigurarea unor standarde ridicate de protecţie a infrastructurii de apărare.
Nu știu cum e in Polonia, dar în România asta de doi lei, cum o știm, nu ai voie să intri cu mașina personală într-o unitate militară. Și cred că nici la polonezi. Deci nu înțeleg scopul acestei reglementări și de ce i se dă importanța. Este că legea aia idioată din SUA care spune că „nu ai voie să pescuiești cu lasoul”. Așa și la polonezi: nu ai voie să faci ceea ce oricum nu se poate.
Lui P Gudurau
Sunt de acord cu tine.Dovada concreta esti chiar tu.Cum ai ajuns in Romania?
Mama, nu degeaba le-a tras-o Stefan in Codrii Cosminului,si l-am hranit cu mamaliga pe Sobietski la cetatea Neamtului,polonezi e de-ai nostrii,ca brazii inalti si fara cap.Pacat ca nu mai fac cirnatii polonezi asa buni ca pe vremea Raposatului.Cred ca Walesa a plecat cu reteta originala ,ca si nea Nicu cu reteta salamului de Sibiu care e oribil acum dar scump al naibii(cred ca folosesc carne de la porcii nostrii)
Singura explicație pertinentă pe care am găsit-o pentru această știre e faptul că și Tusk o fi fost și el în tinerețe primarul Oradiei…
Este dreptul lor sa o faca !
Orice tara deșteaptă incearca sa faca spionaj prin diferite metode,indiferent ca e China ,SUA , Rusia , Japonia , Germania sau altele !
O aiureala poloneza cu ‘spionajul electronic’la masinile electrice chineze, sa faca pe placul firmelor concurente
Tot asa ziceau in cazul Epstein,ca e ‘mana KGB’uitasera sa zica Mossad
Cand e minte putina ,rezultatele sunt pe masura
Spionajul chinezesc este facut prin sateliti si nu prin ce cred polonezii .
Eu am un deschizator chinezesc de sticle de bere, care numara si trimite la satelit numarul de capace deschise cu el ! Carnatul polonez Tusk sperie pensionarii, scoala lui Gyuri, sperietorul de copii, care ii opreste din crestere. Chinezi nu pot ocupa o tara prospera si civilizata, ca n-ar mai avea ce copia ! Vreau sa-l aud pe Tusk vorbind chineza !
Polonezii întotdeauna au fost de speriat (slehtele care devastau satele din Moldova, tributul de platit…grupuri de presiune pentru a-si obtine razboaiele si victimele…)
Pentru cei care nu știu, chinezii fabrică o gamă largă de produse în care montează dispozitive de spionat, de la expresoare și televizoare la aspiratoare și becuri Smart care se cuplează la routere singure. Baza de date e imensă și dispune de filtre automate. Datele care nu le sunt necesare sunt vândute altor vendori interesați pe mărunțiș. Ideea e să populeze casele și birourile cu ochi și urechi chinezești, așa cum au făcut-o la ei acasă.
Vai de mine! Bine că mi-ai zis. Nu p să mai cumpăr lămpi led Hepol de la Dedeman. Mi se părea mie că mă urmărește cineva din tavan. 😂😂😂
face bine. securitatea nationala si nato oricum sunt in pericol de spionaj: toate telefoanele din care nu se poate scoate bateria si sunt inchise (stinse dinprogram) raman aprinse partial ,strang informatii si cand sunt repuse in executie trimit toate datele stranse spre entitati nationale cu proxy spre cine trebuie.asa se asculta ce trebuie la sedinte nato secrete,sedinte secrete statalle,etc
Acum mai multe mii de ani cind s-a impartit MINTEA , romanii au primit foarte putina iar polonezii au primit prea multa .
aveti masini chinezesti…o intrebare, dar de ce sa intre un autoturism intr-o baza militara, transporta persoane cu dizabilitati? cat despre ”culegeri” cred ca-i SF si para…n…oia…la ce sa le trebuie chinezilor informatii din bucataria Poloniei? Daca era Japonia mai inteleg, dar Polonia!!!
…au inebunit”chinezii”! si tu(NATO)-mi ceri sa stau cuminte!