Polonia urmează exemplul Ungariei

Guvernul Poloniei a semnalat Uniunii Europene că nu este de acord cu noul mecanism privind respectarea normelor statului de drept, anunţă premierul Mateusz Morawiecki, sugerând că ar putea bloca aprobarea bugetului UE.

Premierul Mateusz Morawiecki a declarat, potrivit publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, că le-a trimis o scrisoare liderilor Uniunii Europene. „Am prezentat perspectiva noastră privind condiţionalităţile introduse în proiectul bugetului UE”, afirmă Mateusz Morawiecki.

„Mecanismul privind statul de drept se axează pe criterii arbitrare, cu motivaţie politică; ar fi o legitimare a standardelor duble”, a argumentat premierul Poloniei.

Ungaria le-a transmis celorlalte state membre ale Uniunii Europene că va bloca aprobarea bugetului multianual comunitar şi a Fondului de relansare economică din cauza mecanismului privind statul de drept.

Preşedinţia germană a Consiliului UE tocmai a ajuns la un acord cu Parlamentul European privind bugetul comunitar pentru perioada 2021-2027. Dar, pentru a intra în vigoare, proiectul de buget multianual, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, şi Fondul de relansare de 750 de miliarde de euro trebuie aprobate formal de Parlamentul European şi de Consiliul UE. Votul în Consiliul UE este prin unanimitate, astfel că un singur stat membru poate bloca adoptarea deciziei.

Potrivit unor surse UE citate de agenţia DPA, reprezentantul permanent al Ungariei în Consiliul UE a semnalat că ar putea să nu voteze bugetul UE, din cauza introducerii mecanismului privind condiţionarea accesului la fonduri europene de respectarea normelor statului de drept. Gergely Gulyás, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a confirmat iniţiativa. Proiectul privind Mecanismul statului de drept este inacceptabil şi, dacă va fi menţinut, vom bloca bugetul UE, a declarat Gergely Gulyás, potrivit site-ului Portfolio.hu.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat săptămâna trecută, într-o scrisoare trimisă liderilor Uniunii Europene, că va bloca aprobarea proiectului de buget multianual dacă va fi introdusă clauza privind respectarea normelor statului de drept. „Deşi Ungaria se simte obligată să coopereze, în contextul noilor evoluţii, este posibil să nu asigurăm unanimitatea care este necesară pentru aprobarea formală a proiectului bugetar decis în iulie”, a transmis Viktor Orban în scrisoare. Viktor Orban consideră că mecanismul privind respectarea statului de drept conţine „definiţii neclare privind încălcarea normelor”, astfel că „pot apărea abuzuri politice”.

Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord cu negociatorii Parlamentului European privind un mecanism de condiţionare a accesului la fonduri comunitare de respectarea normelor statului de drept, un sistem care ar putea funcţiona prin majoritate calificată. Acordul provizoriu a fost obţinut pe baza recomadărilor formulate la summitul Consiliului European desfăşurat în iulie şi trebuie aprobat formal de Consiliul UE şi de Parlamentul European. Conform unor oficiali UE citaţi de publicaţia germană Der Spiegel, Comisia Europeană va formula propunerile oficiale de sancţionare a unui stat care nu respectă normele statului de drept. Decizia de sancţionare va fi luată de Consiliul UE prin majoritate calificată: voturile a 15 state UE, reprezentând 65% din populaţia UE (o procedură numită şi regula „dublei majorităţi”).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. Vai ce jale.
    Am auzit ca peste tot, in Germania,In Franta,in Olanda,in Belgia,In Italia,in Spania au iesit oamenii in strada.
    Cum e posibil sa nu le mai fure banii Horban si polonezu’.
    Valuri bolsevice.
    Si ungurul si polonezul or sa mearga cu coada intre picioare cand or sa spuna aia stop.
    Mai ales ca nu sant in zona euro.
    Ii scuipa aia ca pe masele stricate.
    Pentru patriotii astia care il ridica in slavi pe super-patriotul Horban.
    Hai sa facem si noi ca in Ungaria TVA 27% si impozit pentru straini 9%.
    Cred ca ar urla trolacii pe aici de s-ar auzi pana la Moscova.

  2. @tetea, „Hai sa facem si noi ca in Ungaria TVA 27% si impozit pentru straini 9%.
    Cred ca ar urla trolacii pe aici de s-ar auzi pana la Moscova.”

    Din pacate cei care ne conduc si ptr cei care-i lauda, chiar si asa ungurii o duc mai bine ca noi, au salarii si pensii mai mari la preturi mai mici, investitii straine mai multe.
    Deci n-ar fi de loc rau sa le urmam exemplul. Mai ales ca ne tot santajeaza cu MCV-ul chiar si sub luminoasa conducere a tandemului iohannis-horban. Nu mai bine am incerca sa stam noi drept in loc sa recomandam ungurilor si polonezilor sa stea in genunchi ca romanii?

  3. Ungurii si polonezii au o puternica si manifesta fibra patriotica promovata de la cel mai inalt nivel. Conducatorilor nostrii li s-a stafidit organul curajului si demnitatii,singura pozitie care le asigura stabilitatea fiind statul in genunchi.Uitati-va la masina vorbitoare din dealul Cotrocenilor si veti afla ca nu stie pe ce lume traieste si de ce.

  4. Clona pesedoarca rene/core a postat în numele meu la 16.23 ca să ma discrediteze în fata fanilor mei. Rusine

  5. Si „tetea” (probabil bulibasa staborului din Bolintin ?) si jagardeaua penala care impute regulat aerul pe aici cred ca nu stiu CINE este Polonia in UE, care este forta sa economica si importanta in UE si am impresia ca o confunda cu un soi de Malta sau Cipru ! Cit despre mersul macar si pina la Szeged, unde cred ca vor avea impresia rapid ca se afla pe o alta planeta, nici vorba ! … Rezumind, o mare eroare a Romaniei (bineinteles, toata vina e a canaliilor care cica ne „conduc” de peste 30 de ani !) este neaderarea la Grupul de la Visegrad … desi, daca ma gindesc bine, e ca si cum un mujic de prin vreo gubernie indepartata ar avea pretenta sa intre cu opincile pline de noroi in Palatul de Iarna …

  6. si toate cinci… N-aveti in cap mai nimic, decat soparle otravite.

  7. Slugi sinteti, slugi o sa muriti ! spune:
    13 NOIEMBRIE 2020 LA 17:14

    Hai s avedem de ce Polonia a fost ferita de criza economica din 2009-2010.
    pentru ca in Polonia nu exista partide pizdonace-socialiste.
    Acolo cine vine la putere, conservatori sau de dreapta, economia este pe primul plan.
    Cand in Parlament ai dementa,CCr dementa, Pizdonaci prin presa dementa, ce vrei sa faci?
    Eu nu prea le am cu polititica.
    Vreau sa vad si eu un pzdonac din astia, Volguta, Budai,Ciocalau asta…..
    sa spuna de unde luam bani pentru pensii si salarii.
    Noi dam, noi va dam, dar nimeni nu stie de unde.
    Sa vina un pizdonez din asta sa spuna clar; Luam bani de acolo sa-i pltim pensia lui Dorneanu.

  8. De ce nu ești atent bre,. Gruparea V4 este contra acestui șantaj a țărilor membre,.. cu ”democrația”,.. sărit in capete intunecate din UE in urma unu șut in dos,.

  9. Ce treaba am eu cu Polonia sau cu Ungaria, eu sunt roman și am cel mai bun presedinte și prim ministru. Punct.

  10. Numai unirea face puterea. Și moralitatea și grija reala fata de poporul tău.

  11. Uite că să fii sclav pe plantația UE reprezintă o opțiune personală la latitidinea fiecăruia. Conducătorii Ungariei și Polonieibau preferat să râmână demni și cu capul sus. La ‘mioritica’ cu de-a miloaga poziția ghicelului că statul de drept și bazaconii …
    Nici măcar Bulgaria nu se ploconește atât ca toate partidele românești care de fapt acționează împotriva intereselor naționale. Cu mici excepții firave restul fac cum dictează șeful pe linie politică de la Bruxelles. Ciolacu a păstrat toți pupincuriștii, lingăii și securiștii. I-a dat afară fix pe cei care s-au opus mizeriilor UE ș-au preferat să nu fie slugi ca Werner-PNL și Rareș Bogdan.

  12. Lasați că va vota domnul președinte Iohannis cu amândouă mâinile și va ieși unanimitate.

  13. Mai baietii astia care ma critica pe aici.
    Pe mine prea putin ma intereseaza maimutica asta care se crede Putin sau Erdogan la el acolo in Bozgoria.
    Problema este ca din cauza unui idiot ca asta o sa fim si noi blocati la fonduri europene. Tot bugetul european o sa fie blocat.
    Vad ca multi pe aici miorlaie dupa democratia si patriotsmul bozgoresc.
    Daca Iohanis sau Sica ar fi fost ca bozgorul Cotidianul era de mult inchis.
    Mai vedeti cam ce fel de democratie si patriotism va doriti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.